Preşedintele APCE, întâlnire cu Băsescu, Antonescu şi Mona Pivniceru

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, aflat în vizită oficială în România, va avea întrevederi, marţi, cu preşedintele Traian Băsescu, cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.

Prima întâlnire de marţi a lui Mignon are loc la ora 10,30, cu ministrul Justiţiei, fiind urmată de cea cu preşedintele Senatului, la ora 11,30. La ora 12,00, la Palatul Parlamentului, preşedintele APCE va avea o întrevedere cu reprezentanţi ai societăţii civile. Întâlnirea dintre Băsescu şi Mignon va avea loc la ora 14,45, la Palatul Cotroceni.

Luni, preşedintele APCE a vorbit în faţa plenului reunit al Parlamentului României. În discursul său, Mignon a evidenţiat, potrivit Agerpres, disponibilitatea APCE de a coopera cu parlamentarii români în elaborarea unor amendamente la Statutul senatorilor şi deputaţilor. De asemenea, preşedintele APCE a apreciat angajamentul primului-ministru Victor Ponta de a colabora cu Comisia de la Veneţia privind recomandările adresate autorităţilor române în avizul dat în decembrie 2012.

Jean-Claude Mignon se află într-o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor,Valeriu Zgonea.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.