Președintele Iranului, criticat de Armată

Purtătorul de cuvânt al Statului Major al forțelor armate ale Iranului, generalul Massoud Jazayeri, a criticat afirmațiile făcute vineri de președintele Hassan Rohani, candidat pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale de la 19 mai, în legătură cu programul balistic al Teheranului, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Le cerem încă o dată candidaților la alegerile prezidențiale să nu intervină în legătură cu chestiuni militare și de apărare sensibile. Existența unor baze subterane balistice este un element important de descurajare în fața inamicilor jurați ai revoluției islamice și ai poporului iranian”, a declarat generalul Jazayeri, fără a-l numi totuși pe Rohani.

Într-o dezbatere televizată de vineri cu ceilalți cinci candidați la alegerile prezidențiale, Rohani, un moderat susținut de reformatori, i-a acuzat pe conservatori că au încercat să saboteze acordul nuclear cu marile puteri încheiat în iulie 2015.

Într-una din puținele critici la adresa Gardienilor Revoluției, armata de elită a Iranului, el și-a exprimat regretul față de decizia lor de a arăta imagini cu baze subterane cu rachete balistice și de a scrie mesaje anti-israeliene pe rachete în momentul în care acordul nuclear intra în vigoare în ianuarie 2016.

„Am văzut cum ei au arătat bazele subterane și au scris sloganuri pe rachete (…) pentru a perturba acordul” nuclear, a spus Rohani.

Iranul susține că testele cu rachete balistice nu sunt interzise de acordul încheiat în iulie 2015 cu marile puteri (SUA, Rusia, China, Franța, Marea Britanie și Germania), însă cu toate acestea ele au reaprins tensiunile cu SUA.

Acordul nuclear urmărește să garanteze caracterul strict pașnic al programului nuclear iranian în schimbul ridicării parțiale a sancțiunilor internaționale impuse Teheranului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.