Președinție, dragostea mea!

Un discurs citit pe prompter de Mircea Geoană la un seminar organizat zilele trecute de ASE este pus în ramă de mulți. Video-conferința a avut tema „Viitorul Europei”. Au mai vorbit Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, apoi Nicolae Istudor, rector al ASE, și Gheorghe Hurduzeu, decan al Facultății de Afaceri Internaționale și Economie.

Geoană și-a prezentat discursul ca fiind „perspectiva mea economică și pentru o nouă Românie”, deci fără legătură cu treburile sale prin sediul Alianței Nord-Atlantice. La ASE a fost o dezbatere despre economie, nu despre armată. Dar Geoană a vorbit din sediul NATO, cu sigla Alianței pe fundal și steagul național alături. Scenografia gândită atent n-avea nimic comun cu prezentarea unor opinii politice despre România. Un tablou solemn și țeapăn, din care doar dădea din buze ca o icoană făcătoare de minuni. Doamne iartă-mă, dar Geoană anunța din acea ramă adevărate minuni care ar sta în puterea românilor, dacă s-ar lăsa conduși de el, desigur.
Mircea Geoană își folosește funcția pentru a da greutate și aer internațional mesajelor politice pe care le transmite tot mai des. Ceea ce nu-i fair. Temele pentru care se bagă-n vorbă sau se cere intervievat nu totdeauna au legătură cu atribuțiile sale de serviciu, ci mai degrabă cu politica din România. Dintr-un birou cu sigla NATO face politică personală. Faptul ne aduce în memorie faimosul scandal de acum câțiva ani din SUA, când o persoană însemnată, becher nevoie mare, a folosit mail-ul oficial al foncției pentru a transmite tot felul de scrisorici personale.

N-am să mă refer la discursul propriu-zis citit de Geoană întrucât nici personajul, nici afirmațiile pe care le face nu sunt credibile. Discursul a fost preluat pe diferite site-uri și fiecare poate să-și facă propriile opinii.

TEXT PENTRU CEI CARE-L VOR NUMI,
NU PENTRU CEI CARE-L VOR ALEGE

Textul citit de Geoană este un produs de laborator, scris profesionist, bine structurat. Poate să fie apreciat în diverse cancelarii interesate, dar nu exprimă pic de empatie față de realitățile stringente ale societății românești. Pare scris de oameni pricepuți să demonstreze simultan un lucru și contrariul său, dar care nu cunosc frământările din România profundă.
Afirmațiile lui Geoană din acel discurs sunt ca zdrăngănitul acelor clopoței atârnați de sfoară la prispa casei care clipocesc când bate vântul ca să alunge duhurile rele. Sună frumos, dar nu fac nimic. Geoană crede că românii sunt impresionați să-i vadă noul look, ras în cap și cu ochelari și că abia așteaptă să-l vadă citind pe prompter diverse chestii sub faldurile NATO. Pe el nici nu-l prea interesează ce cred oamenii de rând. El se adresează celor de la care așteaptă să-l numească, nu celor de la care speră să fie votat.

Inpolitics publică o analiză pertinentă pe care Bogdan Tiberiu Iacob o face acestui discurs,potolind extazul multora cu niște concluzii ce nu pot fi ocolite (https://inpolitics.ro/un-discurs-edificator-geoana-lupul-globalist-in-blana-de-oaie-suveranista_1840526847.html).

„Discursul este hipergonflat și e specific politicienilor care visează să trimită oameni pe Lună (uuups!…) dar se blochează când sunt întrebați câte gospodării au WC în fundul curții și câte școli au apă curentă”, spune BTI.
Desigur nu acestea sunt neapărat prioritățile de acum ale românilor, dar nici de viziunea faraonică a lui Geoană nu cred să-i pese cuiva.

Unele dintre proiectele enunțate de Geoană sunt generalități: România să devină buricul marii reforme europene, kilometrul zero al economiei europene, axul rozei vânturilor și „placa turnantă” a acestei zone a planetei. Realizarea altora – rețele masive de autostrăzi, coridoare transeuropene, digitalizare absolută etc – presupune câteva decenii, nu doar unul (fix două mandate!) cât estimează Geoană.

Intențiile sale dau bine în anumite cancelarii, dar sunt de neînțeles în poiana lui Iocan. „Preocupat de perspective îndepărtate și strălucitoare, Geoană nu suflă o vorbă despre chestiuni mai lumești, gen aderarea la Schengen ori la zona euro, nu își bate capul cu problematica energetică”, mai constată Bogdan Tiberiu Iacob. În schimb nimic despre tradiții, libertate, neatârnare, suveranitate, neam, limbă, strămoși, biserică (pomenește doar de ”ortodoxie economică”), drepturile omului, libertate de exprimare.
Și ca treaba să fie clară și tortul să aibă o cireașă frumoasă, Geoană citează de câteva ori Strategia de Securitate națională a SUA, document ce pare să-i fi fost indicat ca bibliografie și ghid în redactarea discursului, cu titlu de îndrumare pentru calea de urmat a României.

DUO „DEMAGOGIA”

În presă s-au făcut unele comparații între discursul lui Hellvig la Universitatea din Cluj și cel al lui Geoană la ASE București.
Există destule similitudini între aceste două apariții. Cea mai importantă este tendința vădită a celor care aspiră să intre în politica de vârf de a se înnobila în prealabil cu câte o spovedanie academică. S-a dus vremea mitingurilor cu scălămbăieli tip Orban, MRU, Traian Ungureanu și alții asemenea. Moda academică este venită cu oarece întârzâiere din America. Acolo, marile dogme sorosisto-globalisto-progresiste au fost clocite și afirmate mai întâi în universități, după care apostolii resetărilor de tot felul, cu creierul proaspăt spălat, au fost trimiși către zări de soare pline și răspândiți în tot felul de instituții, de unde dau tonul unor politici pe care le vedem cu toții.

O altă similitudine a celor două discursuri ține de aparența că de undeva „s-a dat liber” la gândirea băștinașilor. Un ușor dezgheț spre mai multă libertate decizională în colonie. Astfel, în premieră mondială absolută, Hellvig acuza politicienii români că prea se duc la SRI să ceară sfaturi, aprobări și indicații. Iar Geoană, în aceeași idee, acuza „absența curajului politic și intelectual de a adopta, negocia sau impune soluții în codesign (!) cu partenerii noștri occidentali”.

Demagogie cât cuprinde și la unul, și la altul. Hellvig n-a denunțat niciodată practica acelor politicieni „obișnuiți doar să aplice planuri gândite de alții” la care se referă; aceștia au cerut mereu de la SRI o binecuvântare episcopală, dar SRI-ul, în loc să le trântească ușa în nas și să-i dea de gol, i-a spovedit și i-a blagoslovit cu protecție contra unor servicii. Secrete, dar vizibile.
Iar maestrul Geoană, în 4 ani de ambasadoriat la Washington plus 4 de ministeriat la Externe plus 5 de șefie la PSD a fost preocupat, după cum se vede, îndeosebi de career management – ul care l-a adus în mod misterios până la funcția actuală. Dar în „codesignul soluțiilor” pe care ni le-au impus în timp alde Timmermans, Phil Gordon, Victoria Nuland, Gitestein etc. nu prea s-a regăsit „curajul politic și intelectual” al actualului adjunct de la șefia NATO. Dacă, prin absurd, ar fi avut acel curaj, probabil că n-ar mai fi ajuns în această funcție.

În sfârșit, ieșirile publice ale lui Hellvig și Geoană par să țină de o competiție internă abia începută pentru obținerea firmanului de președinte. Îmi imaginez cam cum se petreceau lucrurile pe vremuri, la Stanbul, cu licitațiile pentru divanul de domnitor, la care intrau mulți aspiranți, dintre care unul ieșea cu firman, iar ceilalți fără cap.
Prin discursurile lor, Hellvig și Geoană pare că și-au prezentat oferta în fața unui juriu imaginar, altul decât auditoriul căruia i s-au adresat la vedere. A fost doar prima probă a „interviului”. Geoană a trișat vorbind sub steag NATO. Hellvig a avut decența să nu se folosească de antetul SRI.

I-A VENIT RÂNDUL PROMIS LUI GEOANĂ?

Geoană iubește demult președinția. Dar el are un pasiv politic și moral destul de consistent. Unele episoade sunt ridicole, altele compromițătoare, altele penibile de-a dreptul, iar toate la un loc nu-l fac un candidat valabil. Dacă ar fi decent, ar sta în banca lui.
Altfel, singura lui șansă este să fie numit președinte, pentru că ales este aproape imposibil. Oricât marketing politic ar face și oricâte resurse de tot felul ar arunca în luptă, scheleții pe care-i are prin diverse dulapuri vor ieși la defilare.
Numirea sa într-o funcție atât de înaltă la NATO este un mister pentru opinia publică din România. Inclusiv pentru cei care, în campania din 2009, îl acuzau că a fost „în vizite subterane” la Moscova. Există supoziții rezonabile conform cărora vizita lui Geoană la Moscova și, apoi, în acea noapte la Vîntu, ar fi fost făcute la comandă special pentru a i se oferi lui Băsescu suficientă muniție spre a-l învinge. Erau mari interese „strategice” ca Băsescu să mai rămână președinte încă un mandat. Trebuia construit Deveselu (început în 2013), arestat Adrian Năstase ( în 2012) și demantelat leadership-ul celui mai important partid de stânga din Europa (prin construirea câmpului tactic și realizarea monstruoaselor protocoale dintre procuratură și securitate).

După turul I, Geoană avea șanse peste 50% să-l învingă pe Băsescu, dar i s-a spus să mai stea o tură. În dezbaterea finală, Băsescu l-a lovit crunt pe Geoană cu vizitele la Moscova și la Vîntu. Adică fix cu muniția primită cadou de la Geoană. Chiar și așa, Băsescu a învins greu, cu 50,34%, grație buletinelor de prin străinătate, ștampilate la foc automat după închiderea urnelor din România. Pentru spiritul său înțelegător și sacrificiul făcut, Geoană a primit Institutul Aspen și un intermezzo de glorie la NATO. I-o fi venit rândul?

Realist vorbind, americanii nu pot fi indiferenți la cine este comandant suprem. Deveselu, cu locațiile și locantele aferente, a devenit un punct și „mai strategic” (sic) decât era în anii trecuți. În țară sunt deja numeroase trupe străine, rachete, avioane și cine știe ce alte lucruri importante pentru țară și popor. Tot acest harnașament militar nu poate fi lăsat pe mâna oricui. America, NATO, partenerii strategici – oricum vrem să zicem – au nevoie aici de un om de mare încredere, să păzească toată această avuție ca nu cumva să încapă pe mâinile dușmanului.

Voința poporului este un lux, cum ar fi zis o fostă ministră a justiției.. Alegerile sunt militarizate, tabletele știu cel mai bine pe ce număr sau culoare să arunce bila ruletei electorale.

Ruleta tabletelor nu poate fi răsturnată decât de o mare coaliție națională. Pentru a se „primeni ideea națională”, cum zicea dl. Geoană, ori a se reveni la acel „patriotism prooccidental” despre care vorbea dl. Hellvig, este nevoie de un iureș electoral avântat, energic și de neoprit.

Această schimbare de paradigmă nu contrazice cu nimic obligațiile politico-militare la care suntem parte. Dimpotrivă. În fața atâtor provocări ale lumii contemporane, ar fi de preferat chiar și de către partenerii strategici să colaboreze pe aici cu o meritocrație luminată în loc de prostocrația falimentară a acestor ani.
Altfel, să ne luăm gândul că, pe termen lung – dacă nu chiar definitiv – România mai poate fi altceva decât un fel de gubernie pe stil occidental.