Prezidențiale în Franța, o autostradă spre ”scenariul negru”

Alegerile prezidențiale din Franța vor avea loc pe 18 aprilie și 2 mai 2027, informează Politico, citând două surse din guvernul francez. Având în vedere constrângerile constituționale, există doar alternativa turului întâi pe 11 aprilie și a celui decisiv pe 13 mai – exact când se închei al doilea mandat al președintelui Emmanuel Macron.

O alegere decisivă pentru Franța și pentru Europa

Mai sunt zece luni până la alegerile care vor decide liderul cu largi prerogative în materie de politică externă, apărare și securitate al celei de a doua economii din UE, liderul singurei țări UE cu arsenal nuclear și al singurului stat occidental cu o politică nucleară independentă de cea a Statelor Unite. Totul pe fondul escaladării, în ultimele luni, a războiului dintre Rusia și Ucraina și al îndepărtării Statelor Unite de aliații europeni.

The Guardian arată că există 35 de potențiali candidați prezidențiali de toate orientările politice. Fragmentarea cea mai evidentă este în zona stângii moderate și cea de centru-dreapta – spectrul politic pe care se bazează Franța pro-europeană. Conservatorii moderați, centriștii și stânga moderată sunt de acord că alegerile vor fi decisive pentru Franța și pentru UE. Însă nu știu cine va fi candidatul lor. Este limpede că extrema-dreaptă, Rassemblement National, va avea un candidat în al doilea tur. Însă nimeni nu știe care va fi adversarul său.

Orgolii mari, șanse de compromis mici

În luna martie, 80 de foști și actuali miniștri și parlamentari au susținut cauza unui candidat unic al centrului împotriva extremei drepte. ”În fața otrăvii poziționărilor, trebuie să opunem exigența dialogului și a construcției comune. În fața autostrăzii către haos, preferăm o trezire. Unitatea nu este nici o opțiune, nici un slogan. Este datoria noastră. Timpul ne presează”, arata declarația lor. Însă nu au reușit să se pună de acord asupra unui candidat comun.

Până acum, există trei candidați declarați: fostul premier Gabriel Attal, fostul premier Edouard Philippe și fostul ministru de Interne Bruno Retailleau. Attal este secretarul general a ceea ce a mai rămas din partidul lui Emmanuel Macron, acum botezat Renaissance. Philippe este lider al micului partid centrist pro-european Horizons – parte din actuala coaliție. Retailleau este lider al principalului partid conservator – Les Republicains. Cu toții sunt de acord că pro-europenii de centru și de dreapta trebuie să propună un singur candidat în primul tur al alegerilor. Pentru asta ar fi nevoie de alegeri primare. Philippe vrea să fie susținut de partidul lui Macron și de Republicanii pe care i-a trădat pentru a deveni premier, în 2017. Attal nu dorește să fie asociat cu Republicanii lui Retailleau. Iar acesta nu vrea să aibă a face cu partidul lui Macron.

Centriștii îl așteaptă pe Godot

Politicienii pro-europeni ai Franței prefera să aștepte. Unele publicații scriu că așteptarea va dura până la alegerile pentru Senat din luna septembrie, după vacanță. Alegerile pentru Senat sunt indirecte. Alte publicații scriu că așteptarea se poate întinde până la sărbătorile de iarnă. Sau până când va apărea un ”salvator”, asemenea lui Emmanuel Macron, în urmă cu zece ani. Numai că, atunci, cu zece luni înaintea prezidențialelor, ministrul-bancher Macron avea deja un partid – En Marche, acum Renaissance -, își anunțase ambițiile și acționa mult mai coerent.

Lipsă de entuziasm și de disciplină

Sunt ”alegerile ultimei șanse”, care vor decide ”prăbușirea” sau ”redresarea” țării, spune Bruno Retailleau. Însă, deși este candidat oficial al partidului pe care îl conduce, doar 12 din cei 48 de deputați ai săi au participat la ultimul sau miting din Paris. Iar L’Opinion scrie că întâlnirile liderilor centriști organizate de fostul premier și comisar european Michel Barnier, au fost tratate cu multă prudență. Teama acestor politicieni este să nu fie zăriți împreună.

Lucrurile nu arată mai bine pentru partidul macronist Renaissance. Eurointelligence scrie că metamorfozele partidului au de-a face cu originea deputaților și liderilor săi – nu sunt politicieni cu state vechi, sunt membri ai societății civile, entuziaști dar plictisiți de birocrație. Partidul nu are identitate clară și nici structuri teritoriale puternice. Preocupările deputaților sunt caricaturizate drept grădinărit și plimbări cu bicicleta, în locul concentrării pe susținerea candidatului lor. Cel mult, sunt atenți la propria circumscripție, pentru a fi realeși.

Jean-Luc Melenchon complică viața stângii tradiționale

De partea cealaltă, la stânga spectrului politic pro-european, lucrurile stau la fel. Socialiștii și ecologiștii se feresc de asocierea cu stânga radicală – La France Insoumise, condus de Jean-Luc Melenchon. Acesta este cel mai puternic partid de stânga din Franța. Nici vorba de un candidat comun al stângii, câtă vreme Melenchon este respins de stânga tradișională. Însă pozițiile sale radicale nu fac decât să alimenteze campania extremei drepte și viceversa. Stânga moderată și dreapta moderată sunt prinse la mijloc.

Electoratul francez se mută spre dreapta

Alegerile locale din Franța din martie anul acesta arată că, dincolo de stabilitatea aparentă a primarilor în funcție, întreaga masă de votanți s-a deplasat spre dreapta. Barierele ideologice dintre conservatorii tradiționali și naționaliști s-au micșorat, creând un curent conservator omogen și un mediu extrem de ostil pentru stânga. Bariera tradițională care separa republicanii conservatori moderați, Les Republicains, de Rassemblement National de extremă dreapta, s-a prăbușit la nivelul bazei. Asta avantajează extrema dreaptă.

Jordan Bardella, tot mai acceptabil pentru establishment

Presa franceză de dreapta nu mai pare atât de speriată de perspectiva unui președinte dat de Rassemblement National. Însă cu o condiție – justiția să nu modifice în apel sentința care îi interzice Marinei Le Pen să candideze până în 20230 la funcții publice, din cauza fraudei cu bani europeni la Parlamentul European. Tânărul lider Jordan Bardella este tot mai preferat de mediul de afaceri, de conservatorii francezi care simțeau o repulsie pentru dinastia creată de Jean-Marie Le Pen.

Le Point îl prezintă deja pe Bardella ca pe un reprezentant al unui conservatorism mult mai rafinat decât cel al Marinei Le Pen. Banii vorbesc mai bine decât politicienii, iar declarațiile recente ale lui Bardella despre posibila îndulcire a poziției sale față de reforma pensiilor, în dauna bazei proletare a partidului, poate fi un indicator al apropierii sale de dreapta moderată, pentru susținere în turul al doilea. Esențiala va fi însă decizia justiției, pe 8 iulie. Dacă Le Pen va putea candida, poate fi luptă internă în Rassembelement National pentru candidatură.

Franța se îndreaptă spre alegeri prezidențiale ce par să deschidă o autostrada pentru un candidat al extremei drepte. Sondajele arată că în frunte este și Bardella, și Le Pen. Pentru partidele tradiționale din Franța este limpede că scenariul cel mai rău nu este cel cu Le Pen sau Bardella în turul decisiv, ci și cu Jean-Luc Melenchon. Centrul-dreapta și centrul-stânga ar avea de ales între două extreme.

Cum a deschis Macron cutia Pandorei

Până la posibila lansare a narațiunii războiului hibrid care aduce extremele la conducerea Franței și aiurea, trebuie spus că, prin pariul ratat al alegerilor anticipate din 2024, președintele Macron a deschis cutia Pandorei în politica franceză. A obținut un parlament scindat, într-o cultură politica obișnuită cu stabilitatea dată votul majoritar în două tururi (când un partid cu 35% susținere poate lua peste 50% din mandate în Adunarea Națională) și de Constituția celei de-a Cincea Republici, care îi dă președintelui largi puteri executive. Din 2002, sincronizarea alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale a ușurat sarcina creării unei majorități. Președintele a fost locomotiva electorală a partidului său.

De aceea, politicienii francezi nu au cultura negocierii coalițiilor – compromisul este asociat cu ”trădarea”. Votul în două tururi pentru parlament a dovedit că nu are doar virtuți. Acum, francezii au nevoie de coaliții, iar alegerile nu mai sunt sincronizate. Guvernul minoritar condus acum de Sebastien Lecornu s-a confruntat cu a șasea moțiune de cenzură în mai puțin de un an de mandat – acum din cauza caniculei. Haosul parlamentar se va extinde dincolo de prezidențialele din 2027, până la potențiale alegeri anticipate.