Autorul atacurilor sângeroase din 22 iulie din Norvegia, Behring Breivik, şi-a făcut prima apariţie publică, luni, în faţa tribunalului din Oslo care ar urma să se pronunţe în legătură cu menţinerea lui în arest provizoriu.
Îmbrăcat într-un costum închis la culoare, cămaşă albă şi cravată albastru deschis, Behring Breivik, cu barbă şi părul blond pieptănat într-o parte, a încercat pe o voce calmă să lanseze o diatribă, întreruptă rapid de judecător, în faţa a zeci de rude ale celor 77 de victime, a reporterilor şi a audienţei.
Din motive legale, declaraţiile sale nu pot fi transmise de presă decât dacă tribunalul din Oslo decide ulterior să ridice interdicţia complet sau parţial.
Părând senin, el s-a îndreptat apoi spre public şi a rămas tăcut.
Behring Breivik este acuzat că a ucis cu sânge rece 77 de oameni pe 22 iulie.