„Prima Baie” a Aureliei Cristea

Deputatul PSD Aurelia Cristea, care a inițiat legea antifumat, cere Guvernului să susțină un program național de tip „Prima Baie”, cu prioritate pentru mediul rural.

Aceasta spune că datele colectate în susţinerea acestei propuneri trag un veritabil semnal de alarmă şi nu pot fi ignorate de către o ţară cu pretenţii europene, respectiv că în doar 45% din gospodăriile din România există apă curentă în locuinţă şi că doar în 28% din gospodării există un grup sanitar în interiorul locuinţei.

„Beneficiarii principali ai unei astfel de măsuri sunt gospodăriile unde există apă curentă şi mai trebuie doar convertită o încăpere în baie. Este vorba de aproximativ 17% din gospodării, acest procent însemnând aproximativ 186.000 de români, la o medie de 2,8 persoane/gospodărie. O estimare a costurilor minime de achiziţie pentru obiectele sanitare şi de igienă intimă necesare echipării unei băi funcţionale se situează între 190 şi 215 Euro. Ca atare, un program de tipul Prima Baie (similar cu programe de tip Prima Casă, Primul Laptop) prin care să fie acordată o subvenţie de 200 Euro pentru astfel de achiziţii ar fi o abordare oportună şi cu rezultate concrete. Suma menţionată a luat în considerare bunurile care asigură funcţionalitatea unei băi”, se arată într-un comunicat transmis de Aurelia Cristea.

Potrivit comunicatului, în condiţiile în care Guvernul României a lansat un întreg set de măsuri incluse în Pachetul Integrat pentru Combaterea Sărăciei, un astfel de program ar contribui la creşterea nivelului de trai, gradului de sănătate şi indicilor privind igiena în mediul rural.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.