Prima răscoală împotriva anulării pensiilor speciale

Sindicatul grefierilor din România avertizează că abrogarea pensiilor de serviciu va genera masive mișcări de protest, care vor conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete, subliniind că stabilitatea grefierilor financiară poate fi afectată de această măsura legislativă.

„Personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete beneficiază de dreptul de pensie de serviciu, iar nu pensie specială, în fapt, fiind vorba despre o pensie ocupațională, astfel cum este denumită în Uniunea Europeană. Rațiunea acordării acestui drept este necesară, justificată și legală, pensia de serviciu pentru personalul auxiliar a fost acordată ca o compensare pentru restrângerea unor drepturi și libertăți și instituirea unor interdicții și incompatibilități prin statutul special care reglementează această categorie de personal, direct proporțional cu activitățile specifice funcției – personalul auxiliar de specialitate participă efectiv la înfăptuirea actului de justiție alături de magistrați”, arată un comunicat transmis Mediafax de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial.

Reprezentanții grefierilor subliniază că, prin decizia sa, Curtea Constituțională a României a stabilit deja că „pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport de pensiile speciale acordate în regimul public de pensii”, tocmai din cauza interdicțiilor și incompatibilităților impuse de lege magistraților, care sunt identice și pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.

În plus, arată sursa menționată, dreptul la pensia de serviciu a personalului auxiliar a fost reglementat prin Legea nr. 567 în anul 2004 și este reglementat în cuprinsul art. 68 ind. 5 din Legea nr. 567/2004, text de lege care impune îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru a beneficia de pensie de serviciu, respectiv o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate și împlinirea vârstei de 60 de ani, „cerințe care nu sunt impuse niciunei alte categorii de personal care beneficiază de pensie de serviciu”.

Ulterior, amintesc reprezentanții grefierilor, reglementările au fost eliminate prin Legea nr. 119 din anul 2010, pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate devenind pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar prin Legea nr. 263/2010 s-a prevăzut abrogarea articolelor referitoare la dreptul la pensia de serviciu, pentru ca, ulterior, în anul 2015, pensiile de serviciu să fie reintroduse prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 130/2015.

„În acest context normativ, este evident că o nouă eliminare a pensiei de serviciu ar contraveni flagrant principiului predictibilității cadrului normativ şi privează categoria noastră profesională de o minimă stabilitate financiară pe termen scurt şi mediu”, se subliniază în comunicatul de presă.

Pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente: pensie contributivă şi un supliment din partea statului, acordat ca o compensare pentru privarea de anumite drepturi și libertăți pe perioada în care persoana a desfășurat activitatea supusă unui regim special de interdicții și incompatibilități, arată sursa menționată.

„În trecut, pensia de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate se calcula procent în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, din ultimul an anterior datei la care se depune cererea de pensionare, însă, după apariția OUG nr. 59/2017, acest cuantum a fost limitat la media ultimelor 12 salarii nete avute în plată înainte de pensionare. Având în vedere că în plată, media salarială a personalului auxiliar de specialitate este de aproximativ 4500 lei, pensia de serviciu nu depășește acest cuantum, aspect ce poate fi probat din datele Casei Naționale de Pensii Publice, de unde rezultă că pensia medie a personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete este de 4389 lei, un număr de 3849 beneficiari și doar 2479 lei sunt suportați din Bugetul de stat. În plus, lunar, grefierilor li se rețin contribuții către stat într-un cuantum de 57,5% din venitul brut realizat”, se arată în comunicatul de presă remis marți.

Camera Deputaților urmează să analizeze mai multe propuneri privind abrogarea pensiilor speciale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

21 de Comentarii

  1. Pai e simplu. Taiati din pensiile poolimii, si dati magistratilor, judecatorilor, sekuristilor… etc. Puterea noastra reala pe aceste caste se bazeaza nu pe holograma numita „vot democratic”. Taiati cu curaj de la poolime, ce o sa faca batranii aia din castele inferioare? Greva?! Sa-i intretina familia (din RO sau diaspora). Presedintele, guwernerul are nevoie de bani ptr soldatii care-i apara.

  2. Fara „speciala”, fara „ocupationala” ; pensie pe contributivitate , micimanilor/care va vedeti mari/ vai de capu’ vostru !!!

  3. Dar grefierii pentru ce naiba au primit Pensiile speciale?!
    Inteleg la magistrati, ca sa nu fiie coruptibili, dar la grefieri?!
    CONTRIBUTIVITATE, nu privilegii peste privilegii!!

    GREFIER = Funcționar judecătoresc însărcinat cu înregistrarea dezbaterilor instanței de judecată, cu redactarea hotărârilor, cu întocmirea, păstrarea și comunicarea actelor de procedură.

    • De fapt, Legea 567/2004, spune ca: “În înfăptuirea actului de justiție, munca personalului auxiliar de specialitate constituie un sprijin pentru magistrați, competența și îndeplinirea corectă a sarcinilor ce revin acestei categorii de personal jucând un rol important în buna desfășurare a întregii activități a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.“
      In Legea 304/2004 se regăsesc 4-5 pagini cuprinzand atribuțiile grefierilor, la care se adauga “orice alte sarcini trasate de președinte”.
      Leelee, profesia de grefier e reglementată de lege, nu de DEX.
      Și beneficiază de pensii de serviciu din aceleasi rațiuni ca magistrații: au interdicții și incompatibilități.

  4. Dca vedeti Franta in aceste zile,incremenita in greve si demonstratii,va dati seama ce inseamna un sistem haotic si preferential de pensii!Macron,dar si altii inainte ,incearca sa uniformizeze sistemul de pensii prin calculul unui punctaj bazat pe cotributivitate si o varsta limita de 65 de ani..Ii va fi foarte greu,dupa ce ani de zile au fost tolerate tot felul de facaturi pentru calculul pensiilor..
    In Romania,cu sistemul de pensii speciale(sau de serviciu,sau indemnizatii,tot un drac),a fost adus haosul si inegalitatea sociala,stricand un lucru bun initial,contributivitatea! Grefierii trebuie demisi imediat ce fac greva,altfel dati apa la moara gastii din CCR pentru care buzunarul lor este deasupra Constitutiei!E

  5. Daca vedeti Franta in aceste zile,incremenita in greve si demonstratii,va dati seama ce inseamna un sistem haotic si preferential de pensii!Macron,dar si altii inainte ,incearca sa uniformizeze sistemul de pensii prin calculul unui punctaj bazat pe cotributivitate si o varsta limita de 65 de ani..Ii va fi foarte greu,dupa ce ani de zile au fost tolerate tot felul de facaturi pentru calculul pensiilor..
    In Romania,cu sistemul de pensii speciale(sau de serviciu,sau indemnizatii,tot un drac),a fost adus haosul si inegalitatea sociala,stricand un lucru bun initial,contributivitatea! Grefierii trebuie demisi imediat ce fac greva,altfel dati apa la moara gastii din CCR pentru care buzunarul lor este deasupra Constitutiei!E

  6. Amicilor grefieri…șmecheri și vocali…NU UITAȚI…puteți s-o aveți cât vreți de mare…dar impozitată cu 80-90%…ce ziceți…va băgați?…NOI ăștia care muncim ca sa va plătim vouă răsfățul pe bani publici…cum ar trebui sa ne simțim…pentru pensia modesta primită după 35-40 de ani de contribuție…când vedem ce șmecheri sunteți unii…a căror munca nu produce…doar consuma resurse…sa va fie rușine…vouă tuturor celor care, compuneți, asa-zisa „justiție” din România!

  7. v,ati obisnuiti sa faceti aranjamente si ciubucuri – la fel cu procurorii, judecatorii si alti escroci favorizati ai sortii. NU PENSII PT VOI SI TOTCEILALTI PARAZITI AI SISTEMEULUI pensionati la 50 de ani!!!!!!!!
    Inteleg pensii speciale doar pt CHIRURGII CARE FAC GREFE – nu pt toti neavenitii!!!
    pensii doar pe contributivitate! pensii doar pe contributivitate! pensii doar pe contributivitate!

  8. Abia asteptam sa vedem piata victoriei plina de rezistii indignati de lipsa democratiei si a justitiei in tara lu iohannis si a guvernului lui pentru care si mcv si venetia nu fac decat simple si nevinovate recomandari.Este timpul discrimnarilor la singe,sau serviciile magistratii si armata sau grefierii si personalul auxiliar.Si actorii pensionari, pe ei ii lasati sa moara de foame ? si pe dl Rebengiuc ?

  9. Cand putere celor care se cred stapanii Romaniei se bazeaza pe coercitie ,pe teama celor multi fata de elementele de forta :politie;procuratura,jandarmerie ;securitate ;armata, argumentatia privind salariile umflate artificial ,indemnizatiile ,sporurile si calculul pensiilor speciale cu 80-97 % se justifica .Toate aceste structuri ale statului sunt concepute sa apere legea si libertatile in orce tara !!,CUM SE RESPECTA PREVEDEREA CONSTITUTIONALA PRIN CARE TOTI CETATENII SUNT EGALI IN FATA LEGII ??. CONTRIBUTIVITATEA PENTRU PENSIE SE APLICA CELOR CARE AU MUNCIT ,CELOR CARE AU PRODUS MATERIAL CEVA SI PROFESORILOR ,MEDICILOR ,acestora (celor multi ) li se ia practic din dreptul de pensie pentru a asigura plusul pentru cei care -s „SPECIALI ” scosi la pensie la 40-45 de ani !!,reangajati cu pensie si salarii ca sa ingroase randurile celor care
    sunt scutul guvernelor corupte si falimentare.
    De 30 de ani au tocat averea tarii si au „guvernat pe datorie ” vezi datoria externa a tarii 109 MILIARDE DE EURO !!,asta
    este guvernare sau DEMOLAREA ORI DEZASTRU NATIONAL si in plus vresti si pensii speciale pentru toti cei care v-au lasat sa va faceti mendrele .

  10. Păi așteptăm pesediștii, anteniștii, ghițăviștii, cotidianiștii și toți cristoii sa iasă in piață și să răcneasă ” Nu vă atingeți de pensiile speciale!”.
    Fostul procuror comunist, sef la inchisoarea Colibasi, are acum 74.000 lei/lună pensie…

  11. TEMBELII ASTIA CU UNIFORME NEGRE-CA SATANA-,AU 2 LUNI VACANTA,CU BANII PRIMITI INANTE,SI 2 HOTELURI LA MARE-TECHIRGHIOL SI EFORIE NORD-LA FEL CA UNIFORMELE CACHI,MELETARE-SI ASTIA CU 2 HOTELURI LA MARE-MANGALIA SI CAP AURORA, CU 20 LEI/ZI,CASA SI MASA.MAI VIN SI CU FAMILII,AMANTE,GAGII SI ALTE PUTORI DE HALATE NEGRE.

    SICTIR MILOGILOR CERSETORI DE TINICHELE.NU VA PLACE EMIGRATI LA HOTUL DE TROMPA NEBUNUL CRIMINAL
    HUO,LA MORGA UNIFORMELOR ZABAUCE SI ANALFABETE,DAR ZMECHERI DE SATANISTI. ALEIUA,SA VA ZBOARE MUIA.

  12. @”lili”-cred ca esti un/o complexat(a) care a suferit mult la viata lui/ei(cu capul,of course).Toate aceste drepturi de care beneficiaza unele structuri(militari,justitie)sunt aliniate legislatiei europene si sunt incadrate ca pensii de serviciu.Dar tu de unde sa stii de-astea daca scrii cat e ziulica de mare,fara sa te documentezi,tot felul de elucubratii?!Doar pentru ca esti un frustrat/frustrata?Prietene,vezi ca pentru cei ca tine exista doctori…

    • Pardon, recomandarile europene nu sunt directive de aplicat,incurcati borcanele.Magistratii si procurorii pot primii nu pensie ci o indemnizatie egala cu salariul minim pe economie. Este suficient pentru ca la salarii mari vor avea si pensii mai mari. In Franta tot sistemul de pensii se va schimba orice va zice UE.

  13. Sa nu uitam ca statul le plateste si chiria lunara, alocatii pentru locuinte. Chiar nu inteleg cum de grefierii au ajuns sa aibe pensii speciale. Asta arata cum a fost condusa Romania in ultimii 30 de ani. Fiecare cum s-a descurcat. Eu zic ca ar mai trebui sa le dea si lor spor de rusine ca cei de la salubris. Nu aveti voi habar cate gunoaie sunt in dosarele alea de le gestioneaza.

    • Nu uita nici atribuțiile nelimitate, răspunderea aferentă și nici Interdicțiile sau incompatibilitățile. Nu uita nici faptul ca de chirie beneficiază doar cei care nu dețin in proprietate o locuința personală in orașul respectiv. Faptul ca tu traiesti cu impresia ca grefierii primesc “alocații pentru locuințe” atesta cât de bine cunosti subiectul pe care l-ai abordat. Din cuprinsul mesajului tău am observat ca, pe lângă problema pensiilor, tu nu înțelegi multe.

  14. hai bre, să ieşim şi să cerem pensii speciale pentru hoţi, criminali, violatori, tâlhari etc, pentru că sunt privaţi de nişte drepturi pe perioada exercitării detenţiei, nu? În altă ordine de idei, de ce nu intervine avocatul poporului, inclusiv la cedo, pentru că pensionarii pe contributivitate sunt discriminaţi în mod flagrant? Toate profesiile îşi au gradul lor de unicitate şi periculozitate şi merită să fie răsplătite cu pensii speciale, cu excepţia necalificaţilor şi politicienilor, care tot nişte necalificaţi sunt şi ei…nu mă luaţi cu vai ce speciali sunt judecătorii sau porcurorii, care-şi odihnesc bucile împuţite pe fotolii făcute de nişte amărâţi de tâmplari de lux…să ştiţi că pot continua cu orice profesie…

  15. Tov Ion Iliescu si Gasca lui a bagat Tara in Deficit in Duminica Orbului.
    Aveti toate Evidentele „Revolutionarilor cu Merite Deosebite”. Luati-le toti banii, spatii comerciale si terenurile inapoi incepind cu Roberta Anastase care avea 13 ani la Revolutie si dati banii ranitilor si urmasilor celor asasinati. Pensiile Speciale sint Ne-Constitutionale ! Schimbati Constitutia si Specificati clar cine sint Cetatenii Speciali !

  16. pentru Lili si ceilalti: suntem toti egali in fata legii, de ce unii sa fie mai egali decat altii, toti ne-am asumat o profesie, am fost rasplatiti pentru asta si am contribuit dupa nivelul venitului. suntem toti egali in fata legii , egali trebuie sa fim si la pensie ; conform principiului contribuitaii .

    Inna =patzachina @@@

  17. Important de retinut este faptul ca 95% din banii alocati platii pensiilor speciale sunt pentru militari si magistrati. In consecinta abrogarea legislatie care reglementeaza regimul acestor pensii nu va aduce economii la buget decat de maximum 3%!!. In rest e praf pnl-ist in ochii prostimii!!. O impozitare de 50% a pensiilor care depasesc 10.000 ron, precum si cu 95% a celor care depasesc indemnizatia unui fost presedinte al statului ar constitui o reala masura cu caracter de echilibru social. Dar suntem inca in campanie electorala asa ca asteptam trompetele sa iasa la rampa!!.

  18. După cum se vede treaba ăștia nu vor decât cu ciomagul deasupra capului să repare ce au stricat. ….., o vor fave așa dacă de buna voie nu vor…! Doar pe contributivitate fără excepții când in cadrul unei legi apar excepții atunci nu maie lege e un rahat.De fapt parlamentul nostru numa așa fac legi ….fără să știe vum se aplică. .., revin cu modificări prin ordonanțe peste ordonanțe fiindcă sânt neprofesioniști, hoți și pe deasupra și miștocariproști. ..nu chiar toți dar multo, mulți detot.Ne vedem în piață.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.