Preşedintele Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA), Steve Simon, a declarat că nu ar pune sub semnul întrebării integritatea Simonei Halep, testată pozitiv la un control antidoping.
„Sunt foarte încrezător că, pe măsură ce procesul se va desfăşura, adevărul va ieşi la iveală şi vom acţiona în consecinţă. Dar am multă simpatie pentru Simona, deoarece nu aş pune sub semnul întrebării integritatea sa”, a spus Simon într-un interviu acordat agenţiei Associated Press.
„O cred când spune că nu a făcut ceva intenţionat. Acestea fiind spuse, cred cu tărie în programul nostru antidoping şi cred că este unul bun, iar jucătorii îl susţin. Iar dacă o întrebaţi pe Simona, şi ea îl susţine”, a subliniat Steve Simon, care a precizat că discutat cu Halep după anunţul testului său pozitiv.
Știu că multă lume o să-mi sară în cap, dar nu m-aș mira să fi fost „lucrată” de noile mișcări progresiste și total anticreștine, faptul că Simona are o cruciuliță la gât și se închină ori de câte ori are ocazia, nu cred să fie pe placul „șefilor lumii”, vedeți și cazul Djokovic, nici el nu e foarte iubit în ultimă vreme .