Primele două victorii în duelul cu Canada (Video)

Echipa de Fed Cup a României s-a impus în ambele meciuri disputate cu Canada în prima zi din cadrul întâlnirii de la Cluj-Napoca

Primele două victorii în duelul cu Canada (Video)

Echipa de Fed Cup a României s-a impus în ambele meciuri disputate cu Canada în prima zi din cadrul întâlnirii de la Cluj-Napoca

Echipa de Fed Cup a României s-a impus în ambele meciuri cu Canada în prima zi a întâlnirii de la Cluj-Napoca, sub privirile Simonei Halep, care a asistat la partide din tribună.

Irina Begu (37 WTA) a câștigat în trei seturi cel de-al doilea meci al zilei în fața Biancăi Andreescu (locul 173 WTA), reprezentanta Canadei, scor 6-3, 6-7, 6-2.

Meciul a durat două ore şi 38 de minute.

Sorana Cîrstea, locul 38 mondial, a învins-o, tot sâmbătă, pe Carol Zhao, locul 138 WTA, în primul meci al întâlnirii.

Sorana s-a impus în 53 de minute cu un scor categoric: 6-2, 6-2.

„Joc de 24 de ani tenis, însă aşa atmosferă nu am văzut pe nicăieri. Mulţumim din suflet, atât eu, cât şi echipa vă mulţumeşte pentru suport. Mă bucur că am reuşit să încep cu dreptul şi să aduc primul punct şi acum sperăm să le angajăm pe fete şi să încheiem prima zi cu un 2-0. Cel mai emoţionant a fost momentul în care s-a cântat imnul, mi s-au înmuiat picioarele şi cred că aveam pulsul 200, inclusiv la încălzire, primele cinci minute. Însă apoi am reuşit să mă concentrez pe ceea ce am de făcut şi să termin în două seturi. Vreau încă o dată să vă mulţumesc din suflet, este incredibil ce se întâmplă”, a declarat Cîrstea, după meci.

Video: Digi Sport

https://www.facebook.com/DigiSport.Romania/videos/1941748865898731/

Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan şi Raluca Olaru sunt reprezentantele ţării noastre la întâlnirea de la Cluj.

Simona Halep, care se află şi ea la Cluj, nu joacă din cauza accidentării de la Australian Open.

Canada nu se poate baza pe Eugenie Bouchard şi nici pe a doua sa jucătoare, Francoise Abanda. Canadiencele sunt reprezentate de Carol Zhao, Bianca Andreescu (jucătoare de origine română), Katherine Sebov şi Gabriela Dabrowski.

Programul complet al meciurilor

Sâmbătă

Sorana Cîrstea – Carol Zhao

Irina Begu – Bianca Andreescu

Duminică

Irina Begu – Carol Zhao

Sorana Cîrstea – Bianca Andreescu

Ana Bogdan / Raluca Olaru – Katherine Sebov / Gabriela Dabrowski

 

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Banii romanilor cheltuiti pentru a opri din falimentul inevitabil o arenă supraponderal construită cu banii romanilor unde vin în medie 200 de spectatori.Dupa stadionul din cluj urmeaza al doilea faliment sala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.