Primarul Chișinăului, răspuns pentru Ciprian Ciucu: Declarații nefondate și lipsite de orice bază reală

Ciprian Ciucu susține că primarul Chișinăului fusese anunțat de nominalizarea lui Veștea ca premier. „Iar noi, colegii lui, nu am știut” 

De Rami Cristescu - reporter special
Primarul Chișinăului, răspuns pentru Ciprian Ciucu: Declarații nefondate și lipsite de orice bază reală

foto: Facebook/ Ion Ceban

Ciprian Ciucu susține că primarul Chișinăului fusese anunțat de nominalizarea lui Veștea ca premier. „Iar noi, colegii lui, nu am știut” 

Ion Ceban, primarul capitalei Republicii Moldova, a răspuns printr-un mesaj pe Facebook după ce Ciprian Ciucu a povestit că edilul moldovean i-ar fi povestit în Singapore că aflase cu câteva ore înainte de nominalizarea lui Adrian Veștea ca premier. Ciucu a pus în balanță povestea cu faptul că liderii PNL au aflat de numire doar atunci când ea a devenit publică, deși Veștea era prim-vicepreședinte al partidului.

Ion Ceban neagă că ar fi implicat în criza politică din România și susține că afirmațiile făcute de Ciprian Ciucu nu sunt bazate pe realitate.

„Urmăresc declarațiile făcute în spațiul public la adresa mea, în care aș fi învinuit, în mod nejustificat, precum că aşi avea vreo implicare în criza politică din România.

Nu am nici o idee la ce se referă primarul Bucureștiului și cum aşi fi implicat?

Consider aceste declarații ca fiind nefondate și lipsite de orice bază reală”, a scris Ion Ceban pe Facebook.

Edilul Chișinăului a explicat, de asemenea, că poartă discuții cu mai mulți politicieni români, dar și cu oameni din societatea civilă. În ciuda acestui fapt, Ceban neagă orice fel de implicare în criza politică. Primarul a transmis însă că și-ar dori pentru România ca situația politică incertă să se încheie curând.

„Am discutat cu domnul Ciucu despre proiecte și discut cu foarte multă lume din România: politicieni, reprezentanți din mediul academic, persoane notorii, dar asemenea declarații sunt ieșite din comun.

Îmi exprim speranța sinceră ca România să depășească cât mai curând această situație de criză, în interesul cetățenilor săi și al stabilității regionale.”

Ciprian Ciucu susține că primarul Chișinăului fusese anunțat de nominalizarea lui Veștea ca premier. „Iar noi, colegii lui, nu am știut”

Primarul Capitalei și încă prim-vicepreședinte al PNL, Ciprian Ciucu, a explicat la Digi24 că Ion Ceban, primarul Chișinăului, i-a dezvăluit într-o conversație din Singapore că știa că liberalul Adrian Veștea va fi nominalizat de dinainte ca președintele Nicușor Dan să iasă public cu numirea.

„Eram la Singapore. O să vă dau o știre acum. Nu pot s-o probez, dar… credeți-mă pe cuvânt, că n-am cum să inventez așa ceva. Era foarte frumos acolo amplasamentul, am fost primit, plimbat de miniștri din guvern și eram la conferință, prima zi a conferinței. Am fost într-un program de leadership. Și vine la mine domnul Ceban, primarul Chișinăului.

Ce faceți, domnule Ciucu? 

Vorbești cu omul din politețe. Mulțumesc bine, dumneavoastră?

Văd că sunteți pe gânduri și scrieți acolo...

Păi zic, da, domnule, tocmai am aflat că președintele României, fără ca noi să știm – că vorbisem cu Ilie Bolojan și cu Dan Motreanu -, l-a nominalizat pe domnul Veștea prim-ministru.

Zice: A, nu știai?

Păi nu. Păi zic: tu știai?

Zice, da, eu știam de ceva…știam de acum câteva ore. 

Și zic: cum așa? Și mi-a dat telefonul.

Domnul Ceban de la Chișinău; îmi pare rău, că poate comit față de omul acesta o indiscreție; dar mi-a arătat telefonul. Și-i scrisese cineva de Veștea. Deci, domnul Ceban de la Chișinău a aflat înaintea lui Ilie Bolojan, înaintea mea și a lui Dan Motreanu că (Veștea – n.r.) va fi nominalizat premier al României”, a relatat Ciprian Ciucu.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.