Primarul din Gheorgheni, arestat la domiciliu

Judecătorii Tribunalului Mureş a dispus înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu în cazul primarului din Gheorgheni, Mezei Janos, acuzat de DNA de abuz în serviciu şi şantaj.

Decizia nu este însă definitivă, poate fi atacată.

La sfârşitul lunii ianuarie, primarul a fost prezentat Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, însă judecătorii au decis cercetarea lui sub control judiciar.

Primarul este acuzat de abuz în serviciu şi şantaj după ce ar fi vândut un teren amplasat pe malul Lacului Roşu şi care aparţinea SC Monturist SRL, o firmă la care municipalitatea este acţionar cu 48%.

„În cursul anului 2013, inculpatul Mezei Janos, în calitate de primar al municipiului Gheorgheni, şi-a exercitat în mod fraudulos atribuţiile de serviciu, încheind, în numele municipiului Gheorgheni, un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafaţă de 400 metri pătraţi, amplasată pe malul Lacului Roşu, prin care a înstrăinat acest bun către o societate comercială, în condiţiile în care acest teren nu putea să fie vândut, deoarece constituia parte din capitalul social adus ca aport la SC Monturist SRL, de către municipiul Gheorgheni, sub forma folosinţei bunului, prin concesionarea pe o durată de 49 de ani către respectiva societate”, susținea DNA într-un comunicat.

Conform anchetatorilor, Mezei Janos l-a somat pe administratorul Monturist să vină la sediul primăriei „şi să-şi prezinte demisia din funcţie, în caz contrar urmând a suferi consecinţe negative, precum darea în vileag a unor fapte reale şi/sau imaginare care îl vor determina să nu mai poată munci şi locui în municipiul Gheorgheni”.

„În acest mod, Mezei Janos încerca să îl determine pe administratorul Monturist să renunţe la demersurile sale legitime de a obţine, prin diverse demersuri legale, restabilirea integrităţii patrimoniului societăţii. Acest demers al inculpatului Mezei Janos a avut ca scop asigurarea şi pe viitor a folosinţei netulburate a terenului obţinut ilegal de către reprezentantul firmei care obţinuse, în nod nelegal, terenul de 400 metri pătraţi”, mai acuză DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.