Prin ce țară mai trecuse unul dintre presupușii teroriști

Deţinătorul paşaportului sirian, considerat unul dintre autorii atentatelor de la Paris, trecuse prin Serbia, unde a cerut azil, anunţă autorităţile sârbe, citate de Reuters.

„Deţinătorul paşaportului sirian găsit la locul unuia dintre atacurile din Paris a trecut prin Serbia în 7 octombrie”, anunţă Ministerul sârb de Interne.

„Unul dintre suspecții teroriști, A.A., aflat în vizorul agențiilor de securitate franceze, a fost înregistrat la punctul de trecere a frontierei din Presevo (dintre Serbia și Macedonia — n.r.), la 7 octombrie acest an, unde a cerut oficial azil”, a informat ministerul sârb într-un comunicat de presă.

„Verificările au confirmat că datele lui se potriveau cu cele ale persoanei care a fost identificată la 3 octombrie în Grecia. Nu există un mandat Interpol emis pe numele acestei persoane”, se mai menționează în comunicatul ministerului sârb.

Lângă cadavrul unuia dintre atentatorii sinucigași de la Paris a fost găsit un pașaport sirian. Pașaportul a primit viză în insula grecească Leros pe 3 octombrie.

”În cazul pașaportului sirian găsit la locul atentatului terorist anunțăm că posesorul său a trecut prin insula Leros pe 3.10.2015 unde a fost identificat în baza regulilor UE decise la Summitul privind refugiații. Nu știm dacă pașaportul a fost verificat de alte state pe unde ar fi putut trece posesorul. Vom continua eforturile persistente, în conditii dificile, pentru a sigura securitatea țării noastre și a Europei, insistând pentru indentificarea totală a întregului flux de refugiați”, se arăta într-un comunicat viceministrului grec Nikos Toskas.

Zeci de mii de imigranţi din Orientul Mijlociu şi Africa au tranzitat Serbia în ultimele luni, îndreptându-se spre state occidentale membre UE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.