Prin expoziţii vieneze

                   300 de ani de la naşterea lui  Kremser Schmidt

Belvedere din Viena îl readuce în memorie pe pictorul Martin Johann Schmidt, cunoscut sub numele Kremser Schmidt, printr-o expoziţie retrospectivă, curatoriată de Georg Lechner, ce va fi deschisă până în 3 februarie 2019, expoziţie care marchează trecerea de la o epocă la alta, în 18 picturi şi o selecţie de desene şi gravuri.

Franz Anton Maulbertsch a fost ultimul reprezentant al picturii baroce şi printre primii artişti care au prefaţat Rococul şi senzualitatea secolului al XVIII-lea, fără a ajunge însă la anvergura şi caracterul monden din Franţa, din cauza unei puternice constrângeri morale catolice, proprie culturii austriece, ce nu fusese încă modernizată de Maria Teresa şi, mai ales, de fiul ei, Josef al II-lea.

În ceea ce-l priveşte, Martin Johann Schmidt (1718-1801), crescut în lumea artei (tatăl său era sculptorul Johannes Schmidt), a contribuit la reînnoirea picturii baroce austriece. Deşi a abordat teme istorice, religioase şi mitologice – primele două extrem de apreciate de catolicismul austriac – a fost atent şi la alte experienţe artistice europene, mai ales din Europa de Nord. Inspirându-se din opera unor pictori ca Rembrandt, Ostade, Callot, a realizat numeroase scene de gen de mari dimensiuni, care au adus un suflu de realism într-o panorama rămasă până la el în interiorul solemnului baroc academist.

Familiarizat cu arta încă din copilărie, a fost apoi elevul lui Johann Gottlieb Starmayr, un pictor modest, specializat în modelele convenţionale ale picturii baroce, dar nu este exclus ca tânărul Schmidt să fi frecventat şi alţi artişti din Viena (unde s-a mutat din Grafenwörth-ul natal), dacă ne gândim la interesul lui pentru artişti care, în mod sigur, nu puteau fi acceptaţi de academistul Starmayr.

De altfel, o anumită influenţă a picturii veneţiene duce la presupunerea că ar fi făcut cel puţin o călătorie în Veneţia şi în împrejurimile ei, deşi nu există mărturii în acest sens.

În pofida rarelor date despre formarea sa, au rămas de la Schmidt opere importante ce se situează la graniţa dintre ultimele modele baroce şi căutările Rococo-ului.

Debutul său, potrivit documentelor, are loc în anii 50 ai secolului al XVIII-lea, dar cariera lui nu urmează faze clar delimitate. Dimpotrivă, în creaţia lui alternează opere religioase de factură barocă cu compoziţii mitologice specifice secolului al XVIII-lea şi cu numeroase scene de gen. O producţie artistică caleidoscopică  mărturiseşte poate dificultatea artistului de a interpreta epoca sa, din cauza contradicţiei între profunda lui credinţă catolică şi sensibilitatea noilor precepte estetice.

Dintre creaţiile specific baroce, picturile religioase ca Sfântul Ieronimus sau Sfinţii ermiţi Anton şi Pavel, ambele din 1765, sunt caracterizate de clar-obscur, de un fundal nedefinit şi o atmosferă dramatică menită să accentueze sentimentul dureros al penitenţei în peşterile deşertului. O dramatizare aproape caravaggescă, deşi  folosirea clar-obscurului trimite la Rembrandt, care, totuşi, a preferat luminozitatea în operele sale mai târzii, cum ar fi Adoraţia Magilor din 1784, care trimite gândul către frescele lui Tiepolo din punct de vedere al luminii.

Martin Johann Schmidt, Adoratia Magilor, 1784

Acestor opere cu caracter solemn, Schmidt le alătură altele foarte diferite: scenele mitologice, care atestă o senzualitate cu totul nouă pentru Austria şi care par să vină din lecţia lui Watteau (care avea poate, ca şi Schmidt, o venă melancolică ce conferea fragilitate până şi scenelor cele mai senzuale), dar şi, într-o anumită măsură, din pictura lui Tiepolo şi a şcolii veneţiene.

Venus şi Amor (1788) este unul dintre cele mai reuşite exemple, cu pensulaţia sa amplă, dinamică, ce depăşeşte sensibil rigiditatea barocă. Numai o anumită plasticitate a trupurilor ne lasă să intuim o reminiscenţă a secolului precedent.

Alegoria Verii (1791) conţine o interesantă concesie făcută modei feminie a timpului, cu eleganta pălărie decorată cu spice care acoperă capul figurii feminine.

“Schmidt atinge probabil apogeul carierei sale în pictura de gen, de care devine interesat către mijlocul secolului când, inspirându-se din pictura flamandă şi din gravurile franţuzeşti, a realizat primele opere legate de realitatea zilnică şi a pictat personaje umile, cum ar fi artizanii, cerşetorii, muzicanţii, în interiorul tavernelor. Sunt opere care au aerul unor schiţe şi nu posedă teatralitatea gravurilor lui  Jacques Caillot sau rafinamentul cromatic al lui Rembrandt, lucrări ce rămân încă departe de pictura burgheză a secolului al XVIII-lea, dar care marchează totuşi o depăşire a temelor baroce legate de istorie, mitologie sau religie”, afirmă curatorul expoziţiei.

Această nouă tematică este inspirată de pictorii flamanzi, mai ales Ghicitul în palmă şi Scenă de tavernă, pe care membrii asociaţiei Bentvueghels veniţi la Roma pentru a-l studia pe Caravaggio au abordat-o de multe ori.

Inspirându-se din iconografia lor, Schmidt dezvăluie o profundă cunoaştere a pictuii flamande, dar şi capacitatea de a se îndepărta de solemnitatea barocă şi de a observa realitatea cotidiană cu îngăduitoare ironie  şi indulgenţă, servindu-se de o pensulaţie dinamică, păstoasă, dar nu gravă, care lasă să se întrevadă felul lejer în care observa existenţa. În Mamă şi fiu din 1780, el foloseşte punctul focal al diagonalei care uneşte privirea copilului cu cea a mamei, creând o atmosferă intimă şi tandră, în timp ce cufundarea personajelor în obscuritate şi lumina care cade pe figuri şi o parte a trupurilor aminteşte de Caravaggio.

În stricta Austrie din secolul al XVIII-lea, Schmidt se distinge prin viziunea lui europeană, capabilă să ajungă la experienţe artistice moderne din punct de vedere conceptual, care vor merge dincolo de pictura religioasă şi se vor adresa societăţii. Pictura burgheză austriacă din secolul al XIX-lea porneşte parţial de la el, chiar dacă momentul maturităţii ei artistice se va petrece la Viena abia odată cu Secession-ul.

“Fascinaţia Japoniei . Monet • Van Gogh • Klimt”, la Kunstforum

“Japonomania”, care a cucerit Europa între jumătatea secolului al XVIII-lea şi primii ani ai secolului XX, invadează sălile de expoziţie din Viena, cu lucrări ale unor maeştri japonezi ca Hokusai şi Hiroshige şi ale marilor pictori europeni cum ar fi Claude Monet şi Vincent van Gogh.

Vincent van Gogh, Fluturi si maci, 1889

Curatoarea expoziţiei, Evelyn Benesch, a ales pictura Pariziana japoneză, de Alfred Stevens ca afiş al expoziţiei, operă reprezentativă pentru interesul crescut al burgheziei europene pentru moda şi arta Extremului Orient.

Totul a început la jumătatea secolului al XVIII-lea, când au fost deschise porţile Imperiului Soarelui Răsare, cu o intervenţie în forţă a Statelor Unite, după veacuri de izolare auto-impusă. Astfel au fost încurajate schimburile comerciale şi difuzarea culturii japoneze în Occident. La Expoziţia Universală de la Londra din 1864, a fost arătată publicului colecţia primului consul englez în Japonia, Sir Rutherford Alcock. După 10 ani, interesul a crescut în asemenea măsură, încât criticul Philippe Burty îi definea cu termenul “Japonism”, încă în vogă şi astăzi.

Expediţiile în Extremul Orient au făcut posibilă fondarea de către Émile Guimet şi Enrico Cernuschi a două mari muzee în capitala Franţei, dedicate culturii orientale. Influenţa artei japoneze s-a manifestat şi în cercul pictorilor impresionişti. Claude Monet îşi portretizează soţia îmbrăcată într-un kimono, în Japoneza, şi colecţionează opere de Utamaro, Hokusai şi Hiroshige la vila sa de la Giverny.

Curatoarea expoziţiei vieneze Fascination Japan. Monet · Van Gogh · Klimt, ce va fi deschisă până în 20 ianuarie 2019, la Bank Austria Kunstforum Wien, subliniază prezenţa motivelor japoneze în opera lui Claude Monet intitulată Waterloo Bridge şi expusă la Kunstforum.

Se remarcă  formatele orizontale, figurile redate într-un racursi pronunţat, combinaţia de perspectivă în zbor de pasăre şi aeriană, ca şi amplele spaţii libere văzute frontal, cu un orizont înalt. Apar compoziţiile care combină aranjamente decorative cu imagini instantanee, siluete negre şi folosirea liniei. Acestea au fost câteva dintre elementele stilistice japoneze care i-au inspirat pe artiştii occidentali.

Se află în expoziţie şi două lucrări de Degas, unul dintre primii creatori care au inserat vocabularul stilistic nipon în propriile compoziţii. Chiar şi Van Gogh colecţiona stampe japoneze, aşa cum povestea fratele său Theo, fiind fascinat de xilogravurile semnate de Hokusai şi Hiroshige, cu suprafeţele lor plate, culorile diferite de cele naturale şi cu imagini neconvenţionale. Provence a devenit Japonia lui şi acolo a redat natura în manieră japoneză. Grupul Nabis a reelaborat compoziţiile orientale, ca în opera lui Pierre Bonnard, Masa de lucru.

Nici Viena nu a rămas indiferentă la facinaţia extrem-orientală, manifestată mai ales în decoraţiile realizate de artiştii curentului Secession.  Gustav Klimt pictează compoziţii în stil Ukiyo-e şi colecţionează stampe şi kimonouri. Primele xilogravuri ale mişcării Cavalerul Albastru sunt marcate de tehnica stampei japoneze şi găsim exemple în creaţia lui Kandinski şi în cea a lui Münter.

Franz Marc a fost interesat de arta japoneză în studiul animalelor, lăsându-se ghidat de lecţia lui Hokusai în reîntoarcerea lui la natură, preluând simbologia, patosul şi misterul. Nu în ultimul rând, Paul Klee s-a inspirat din Ukiyo-e în definirea peisajelor fără profunzime şi cu planuri suprapuse.

Un capitol aparte al expoziţiei este dedicat spiritelor, eroi şi creaturi mitice din cultura niponă. Lumea fanteziei era prezentă şi în cultura populară japoneză, în poezie, ca şi în teatrul kabuki, graţie legendelor şi miturilor ai căror eroi erau prezentaţi la graniţa dintre imaginaţie şi realitate.

Un alt spaţiu al tradiţiei japoneze, casa ceaiului, a fost interpretat de trei artiste austriece contemporane: Margot Pilz, Eva Schlegel şi Stephanie Pflaum. Cea din urmă prezintă în instalaţia sa fantasma artei japoneze. Casa Ceaiului concepută de ea este un corp care respiră, populat de demoni, invadat de fantasme care evocă precaritatea vieţii umane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.