Primarul PSD din Mioveni a fost suspendat din funcție, iara tribuţiile sale vor fi preluate de viceprimarul Ciprian Mihail Ţurlea.
Primarul, care se afla la al patrulea mandat, a fost prins în flagrant de procurorii DNA când restituia 10.000 de euro primiți mită de la un medic pentru o angajare.
Edilul a cerut mită 30.000 de euro de la un medic căruia îi promisese că îl va ajuta să se angajeze la spitalul din Mioveni. Din acești bani, el a primit 10.000 de euro. Pentru că nu a rezolvat angajarea medicului care i-a dat mita i-a restituit.
Ion Georgescu a fost reţinut pentru trafic de influenţă după ce a fost prins în flagrant de DNA și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit referatului DNA, pe 8 iunie 2023, Valerică Nicolae a făcut un denunţ în care spunea că între el şi primarul Ion Georgescu ar fi existat o înţelegere ca, în schimbul sumei de 30.000 de euro, edilul să intervină la persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului orăşenesc Mioveni pentru ca fiica sa, Sînziana Alina Nicolae, să fie angajată la această unitate medicală în funcţia de medic chirurg. De menţionat că managerul spitalului din Mioveni, Mircea Stoian, este ginerele edilului.