Pentru cei care pot urmări viaţa noastră politică drept un spectacol, pentru privitorii ca la teatru spre scena actualităţii, se întâmplă că, uneori, ai în faţă un fel de piesă-thriller care îţi mobilizează „instinctul” de detectiv. Chiar acum, adică începând din martie până în prezent, se desfăşoară o enigmă greu penetrabilă: de ce conducătorii României au ales să nu imite restul ţărilor civilizate în privinţa testării pe scară largă a populaţiei?
Conformismul doctorilor faţă de această decizie politică a făcut ca, la început, chiar şi doctorul Cercel să susţină poziţia politrucilor: nu, nu e nevoie de testare largă în această fază a evoluţiei contagiunii – zicea. Mai apoi şi-a revizuit opinia şi a spus că ne aflăm deja într-o etapă care cere o testare cât mai largă.
Cum s-au impus politrucii în faţa specialiştilor? Au creat, mai întâi, un fără-de-precedent. Prin intermediul unui complice prestigios, doctorul Raed Arafat, au impus ideea, neaplicată nicăieri în lume, că asimptomaticii trebuie spitalizaţi. În aceste condiţii, a lărgi testarea ar fi condus imediat la suprasolicitarea spitalelor. Aşadar, încă din primele luni ale pandemiei. Prin urmare, să nu testăm pe scară largă pentru că, vedeţi bine, vom fi obligaţi să punem paturi de spital pe holuri…
Dar în numele cărei raţiuni de stat a fost necesară originalitatea românească a luptei cu pandemia? Nu avem, încă nu avem o explicaţie oficială cât de cât raţională şi, iată, suntem în octombrie. Dar e clar că tot jocul a fost jucat pentru a nu tulbura posibilitatea ţinerii alegerilor. Au încercat, la început, să ascundă o vreme numărul real al deceselor? Aşa se pare. Apoi, multe decese non-COVID-19 au fost înregistrate drept COVID-19. Şi nu au permis autopsierile. Oare de ce? S-au gândit că, poate, vor avea nevoie să umfle cu pompa numărul de decese de COVID-19 prin metoda de mai sus. Probabil că această umflare era pregătită pentru eventualitatea că va exista un curent de opinie care să ceară ţinerea alegerilor locale la termen cu orice preţ. N-a existat.
În fine, manevra cea mai constantă a rămas non-testarea pe scară largă. Azi, preşedintele ţării spune că ne lipsesc cadrele specializate. Dar nu există la rezidenţiate specializarea „doctor testier”. Iar „specialişti” care să poată citi un rezultat de test puteau fi formaţi în două săptămâni.
Privitor ca la teatru, mie mi se pare că bătaia peştelui nu urma să fie la locale, ci la parlamentare, în actul IV, cum ar veni. Iar pentru a nu amâna parlamentarele, regizorii aveau nevoie să poată potrivi cu mâna statisticile în aşa fel încât să nu se formeze un curent de opinie pentru amânare. Dar s-a întâmplat că, peste vară, a crescut numărul testărilor plătite de cei care doreau să plece în vacanţe în afara ţării. Numărul de cazuri noi de infectare creştea constant. Planul B era cinismul total: să crească, nu vom ţine cont de asta şi vom purcede la organizarea localelor şi apoi a parlamentarelor. Acum creşte curentul de opinie pro-amânare, iar până în martie 2021 nici Dumnezeu nu mai poate şti câtă simpatie le mai rămâne iohanniştilor.
Numărul cazurilor pozitive noi a continuat să crească şi după lunile de concediu. Statul a completat cu testări gratuite ceea ce nu mai venea dinspre cele plătite. Ce avem aici? Aşa se poate întreţine o iluzie de percepere: da, toată vara şi-a crescut capacitatea de testare. Ce răi sunt cei care pretind că guvernanţii nu doresc o asemenea creştere!
@Meditatu:leprele Moskovei se cunosc,si le vine randul,chiar si tie,ca nu Radio Bucuresti face propaganda la Moskova,Sputnik face propaganda la Bucuresti!Unul e Dragos Dimitriu fostul PRMist,altul e Radulescu-„Mitraliera” si mai sunt,lista e lunga..
#Jardan…..1, 2, 3, …7, 8, 9 scrii mult, foarte mult si ca de-obicei – doar clisee si prostii. Esti platit la litere sau poate doar prima ti-e in functie de cantitatea deversata aici, nu stiu. Dar sa fie ceva cu Moscova, musai! A, si cu sputnik…Editat!
Propaganda Moskovei are cateva linii principale ,inoculate romanilor de vuvuzelele propagandiste din media si ,cu mila pentru postacii retadati care pun botul,Moscova are tot interesul ca poporul roman sa fie slab si divizat,sa fie si bolnav,daca se poate prin nevaccinare si prin imbolnavire in masa cu COVID.
va insir cateva:
1.sa nu ne lasam sa fie luata temperatura cu termoscanerul ,ca ne fura informatiile(Boul de dr.Cătălin Rădulescu „Mitraliera”agent rus in Parlament )
2.Sa nu ne supunem autoritatii care vrea sa ne aduca inapoi in comunism/dictatura prin restrictiile pe care le impune(mai multi boi si vaci din media.ii stiti la fel de bine,dar nu stiti ca sunt pro Sputnik)
3.Huoo tehnologia (mai ales 5g). Trebuie sa stam ca stramosii nostri – vrednici in salbaticie,nu aveau nevoie de comunicatii ultra rapide
4.Oulta mondiala ,lojile masonice,grupul de la Roma,grupul Bilderberg,Soros,etc., care vrea raul gradinii maicii domnului
5.industria farma/bancara/petroliera etc care sunt in mana securitatii/strainatatii,intunericului ,lui Satan
6.Romania cosul de gunoi al UE (idee fixa a Moscovei pentru toate tarile excomuniste Polonia,Ungaria,Bulgaria,Romania ,etc)
7.Scoala noastra care este mult superioara celei occidentale (vezi Universitatea Lomosov,vezi Institutul Bauman-Moskova,vezi Universitatea prieteniei,etc
8.Plus toate celelalte prostii,toate acestea avand scopul clar de a crea falia necesara ruperii Romaniei de drumul pe care ni l-am dorit si ni l-am ales dupa 1989.
9.Tara este condusa de alogeni:))(stereotip muscal tipic,vezi „paradelos ora 10:05”)
Propaganda asta de doua ruble-tramvai,din pacate prinde la masele ultra-ortodoxe,la naimitii kopeikari cu patalamale de „revolutionari”,la poolitrucii „out of work” din PSD,din ALDE,din Pro Romania si chiar la fostele cadre ale securitatii/SRI/SIE/Armata/Politie pensionate inainte de vreme si taietori de frunze la caini
Asta este tara condusa de alogeni. Va merge din rau in mai rau, pentru-ca populimea este amorfa.
Care au făcut testări, mai întâi au încercat ( și unele au și reusit- vezi China),sa elimine pe orice cai TRANSMITEREA virusului.
Adică ( pt cei cu IQ – SUB MEDIE) .
EXEMPLU : PRIMA DATA ,SE ELIMINĂ SURSA VIRUSARII ,DUPA ACEEA SE POT FACE SI TESTARI .PENTRU CA I.D.I.O.T.I.L.O.R , :TESTAREA NU ARE ABSOLUT NICIUN ROST ,DACA OAMENII SE VIRUSEAZA LA LOC, DUPA CE SE FAC BINE.
DACA ZIARUL ,VA PLATESTE pt rubrica dvs ? ,.Ce sa zic … Felicitări .
Primele măsuri luate de țările dezvoltate pt oprirea virusului : avioanele la sol ,interzicerea dronelor pe teritoriul țării respective, manipularea climatica ,etc. ( aceste măsuri ,nu vor fi luate NICIODATA in Romania)
Cata vreme un guvern de borfasi ce fac jocurile celor de afara conduce tara pe baza de minciuni, nu exista absolut nici un temei cat de mic sa crezi ca cifrele raportate sunt reale.
Totul pentru front, totul pentru victoria in lupta de desfiintare a PSD! A trebuit sa moara oameni ca sa organizam alegeri ca sa desfiintam PSD-ul! A iesit la suprafata si sonorul furtului de voturi cu sacul in spate organizat de magistratii fascisti ai lui Johannis. Pana nu le putrezesc oasele in puscarie unor asemenea magistrati care nu au nimic in comun cu justitia impartiala, Romania nu va fi stat de drept! Huuo presedintele „tuturor” romanilor!
Sunt ani destui de cand tot scriu despre dezastrele traite la ora actuala, cat si sfaturi, dar nu se schimba nimic! Ei cred sau sunt convinsi ca habar nu avem sau ca suntem prosti! Iaca, chiar se dovedeste prostia lor iesita la vedere, zilnic! Ba mai mult, se dovedeste fortarea actiunilor cu agresivitate si nu conteaza metodele!
…restul tarilor civilizate. Colonia NU este o tara civilizata; este asa ceva ce nici nu poate fi definit. Nimic in aceasta colonie nu este cum trebuie. Asa ca….
care specialisti ? si care plandemie? adevaratii medici de la ati matei bals au iesit si au spus sa ne reluam vietile pentru ca este un virus care nu este LETAL SI ARE TRATAMENT! AH DA ! DAR CE SA VEZI POLITRUCII SI „SPECIALISTII” DE CARE VORBITI LASA OAMENII SA MOARA IN SPITALE PENTRU CA NU EXISTA MEDICAMENTE ! NU LE ADUC ! APOI „LUPTA CU PANDEMIA”: VEDETI DUMNEAVOASTRA VREO LUPTA IN A INCHIDE TOATE SPITALELE LASAND DOAR CATEVA DESCHISE NUMAI PENTRU COVRIGI? HAI DA DEH! HAIDETI SA SPUNEM ADEVARUL! HAIDETI SA NE RELUAM VIETILE ! SA NU-I LASAM PE NEMERNICII ASTIA SA INSTITUIE FASCISMUL DIN NOU IN ROMANIA! NICI PE VREMEA FASCISTILOR NU A FOST ASA CUM ESTE ACUM IN ROMANIA! STITI DE CE? PENTRU CA ANTONESCU ERA UN EXTRAORDINAR NEGOCIATOR ! CE VEDEM ASTAZI ESTE O MOCIRLA A SECURITATII TRADATOARE SI CRIMINALE!