Probleme cu reactivii chimici din unele spitale. O firmă este bănuită că ar fi vândut unor unități sanitare de stat și private reactivi chimici despre care există suspiciunea că nu îndeplinesc condițiile în ceea ce privește termenele de valabilitate și destinația. 19 percheziții au loc în București, Ilfov, Brașov și Dâmbovița.
Potrivit Poliției Capitalei, cele 19 percheziții domiciliare din București și județele Ilfov, Brașov și Dâmbovița sunt făcute într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și trafic de produse sau substanțe toxice.
Din probatoriul administrat rezultă presupunerea rezonabilă că, din anul 2017 și până în prezent, reprezentanții unei firme ar fi indus în eroare partenerii comerciali cu privire la calitatea produselor livrate (reactivi chimici și aparate medicale), precum și faptul că ar deține, produce și pune în circulație produse și substanțe toxice folosite în domeniul medical, fără a avea dreptul să desfășoare astfel de activități.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Conform polițiștilor, reactivii chimici vizați sunt utilizați în analize de laborator, atât în unități spitalicești de stat, cât și private, existând suspiciunea că nu indeplinesc condițiile de conformitate în ceea ce privește termenele de valabilitate și destinația.
cine a reclamat? s-a autosesizat politia?
cat despre solutii, ele sunt, dar trebuie chemati oamenii priceputi. care exista in tara, stim si unde. trebuie doar sa-i rugam frumos sa vina sa ne scoata din necaz. iar pentru asta e nevoie ca Iohannis, Catzu, Barna, Ciolos, si alti cativa de rangul 2 sa se umileasca public. cum insa n-o vor face…
PS numele astea sunt insirate doar pentru ca ei se afla la butoane
De foarte mult timp nu mai am incredere in analizele facute in laboratoarele din tara.Ori sunt expirate reactivi,ori se fac ochiometric un pic sub sau peste limita corecta ,dupa varsta,greutate,aspect,ori nu sunt echilibrate in fiecare zi aparatele conform protocoalelor in fuctie de umiditate,presiune atmosferica ,temperatura etc,ori nu sunt buni specialisti etc.Ar trebui divulgate spitalele de stat si private unde s-au folosit reactivii,ca cei care i-au tratament in functie de analizele efectuate acolo sa opreasca tratamentul.Pe timpul comunismului si intr-o fabrica daca se aducea un material cu declaratie de conformitate ,tot se mai faceau analize,probe,dar acum cum poti sa folosesti ceva care este legat de siguranta sanatatii unui popor si sa te bazezi doar pe niste hartii,fara sa faci niste verificari analize,probe laborator.Din aceasta cauza la noi nu exista preventie,omul cand este grav bolnav,mai mult pe simtome isi da seama ca este bolnav.Pana nu sunt arestate,persoanele care cu rea credinta au vandut si cumparat,reactivii si sa se confisce averile,nu se va rezolva nimic.Unde sunt acum postacii de serviciu,nu-i mai intereseaza problema.
E doar o alta golaneala de sifonare a banilor publici,mai mult ca sigur ,,eroii,,dadeau mai mult cu apa chioara,in care daca au picurat ceva stropi de solutie sa dea culoare si miros, prin saloane numai asa de ochii pacientilor..Cand a fost gripa aviara ,in vama Sculeni tot asa niste descurcareti au facut bani pe seama statului..Golanii pufaiau rotile masinilor din niste rezervoare cu apa chioara purtate in spate,pentru impresie si de ochii lumii purtau combinezoane si masti la prosteala.Bre,in Rominia euripeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut se fura tot cei nu-i sub lacata sau lasat nesupravegheat.Totul incepe de sus in jos,bre.Asta e realitatea.Ghinion.
Este o informație de interes public și cred că avem și dreptul și obligația ca pacienți și aparținători să întrebăm la ce spitale s-au întâmplat, ce substanțe chimice sunt implicate și care sunt consecințele asupra sănătății. In plus, solicit comunicare mai detaliată referitor la posibila falsificare a rezultatelor analizelor prin copiere de parametri sau valoare eronată datorită acestor substanțe neconforme.
Fratilor, daca nu reactionam cat mai e timp, natiunea se duce de rapa! Vedeti actiunile guvernului de adunaturi si lipitori, peste 75% din ei au cozi infractionale dovedite si in curs de a fi dovedite, ii doare-n roata carutii de conationali, ei se tin tare de scaunul politic strict pentru a anihila natiunea romana prin orice metoda care ies ginante grele pentru ei si complicii lor!
Unde e Ceausescu?Indivizii de genul acetsa care atentau la sanatatea publica erau impuscati.
HexiPharma redivivus?SRI invictus?