Proclamaţie pentru o lege a presei care să respecte drepturile constituţionale

Peste 2.300 de cetăţeni au semnat o petiţie online împotriva actualei legi a presei din Ungaria, care trece în revistă principiile care garantează respectarea drepturilor constituţionale în acest domeniu.

 

Preşedintelui Republicii Ungare, preşedintelui Parlamentului, Guvernului şi cetăţenilor Ungariei

Subsemnaţii, în calitate de producători şi consumatori ai conţinutului media din Ungaria, dezaprobăm spiritul legii presei adoptată pe 21 decembrie 2010 de Parlamentul Ungariei. Pentru garantarea drepturilor constituţionale si civice cerem

1. libertatea de expresie şi de a avea alte opinii să nu fie redusă

2. asociaţiile profesionale şi decidenţii din mass-media să fie incluşi în procesul de legiferare în domeniu

3. să fie ales un Consiliu Media nonpartinic, cu numirea unui preşedinte penru maximum patru ani

4. autoritatea de supraveghere să includa membri delegaţi de către jurnalişti

5. sistemul de amenzi şi penalizări nedrepte să fie revizuit şi orice rezoluţie a Consiliului Media să poată fi contestată în justiţie, iar orice aplicare a ei înainte de verdictul final să fie anulată

6. presa electronică şi cea scrisă să fie exceptată de la aplicarea legii presei; media electronice să fie independente, iar ediţiile online ale presei audiovizuale să fie diferenţiate.

Pentru aceasta cerem ca Parlamentul Ungariei să abroge Legea presei în forma adoptată pe 21 decembrie 2010 şi să anuleze Capitolul 2 (VIII/B) al legii CLXIII din 2010, iar Guvernul Ungariei să iniţieze o noua legislaţie a presei, care să ia în considerare principiile enunţate mai sus.

Sperăm că dolenaţele noastre vor fi onorate înainte de promulgarea legii. În caz contrar, opinia noastră va fi exprimată prin alte acţiuni.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.