Procurorii din CSM o iau de guler pe Dăncilă

Procurorii CSM taxează declarațiile de miercuri ale premierului Viorica Dăncilă din Parlamentul European, susținând că afirmațiile sunt grave, nesusținute factual și nepermise într-un stat de drept.

„Secţia pentru procurori, cu majoritate a luat act cu îngrijorare de declaraţiile publice ale prim-ministrului din data de 3 octombrie 2018, din Plenul Parlamentului European, privind funcţionarea sistemului judiciar din România.

Acreditarea ideii că prin îndeplinirea de către procurori a obligaţiei legale de a înregistra orice sesizare adresată de justiţiabili, inclusiv plângerile vizând magistraţii (peste 98% din aceste dosare penale au la bază o astfel de modalitate de sesizare), se creează un sistem de presiune asupra magistraţilor vizaţi de aceste plângeri, reprezintă o afirmaţie gravă, nesusţinută factual şi nepermisă într-un stat de drept.

Atribuirea unor conotaţii negative generale soluţiilor de achitare, care în România se încadrează în limitele normale la nivel european, este un demers de natură a decredibiliza întreaga activitate a Ministerului Public.

Secţia subliniază faptul că toate probele administrate în cursul urmăririi penale sunt supuse evaluării, sub aspectul legalităţii, numai judecătorilor. Afirmaţia că soluţiile pronunţate de magistraţi s-ar dispune dincolo de o astfel de evaluare făcută exclusiv de judecători, în afara cadrului legal ori ca efect al unor presiuni de orice natură, are un real potenţial de afectare a independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei.

Secţia asigură că procurorii îşi exercită atribuţiile în conformitate cu rolul lor constituţional de apărare a ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, având ca unic temei legea.

Secţia pentru procurori reiterează imperativul unui mesaj public echilibrat şi responsabil care să consolideze încrederea cetăţeanului în actul de justiţie, îndatorire care revine deopotrivă tuturor reprezentanţilor instituţiilor publice”, se arată într-un comunicat transmis miercuri.

Reacția a venit după ce premierul Viorica Dăncilă a spus, miercuri, în plenul Parlamentului European, că magistrații români au avut dosare prin care au fost influențați să dea anumite soluții și a vorbit de achitări.

„Comisia de la Veneția spunea că „în sistemul sovietic, parchetul a reprezentat un mijloc puternic de a controla puterea judecătorească”.
În ultimii 4 ani, peste 3.000 de magistrați au fost cercetați de DNA. Practic, jumătate dintre magistrații din România au avut, ani de zile, dosare, prin care, probabil, au fost influențați să dea soluții stabilite în afara sălii de judecată. Nu o spun doar eu, o spun cu multă îngrijorare asociațiile de magistrați din România. Prin astfel de dosare contrafăcute, au fost înlăturați din funcție un judecător al Curții Constituționale, un vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, patru judecători ai Înaltei Curți, mai mulți judecători de instanțe superioare, un procuror general, un șef de parchet superior. În final, toți au fost achitați sau dosarele au fost clasate.”, a declarat Viorica Dăncilă, în cadrul dezbaterii din PE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

18 Comentarii

  1. Hai sctir securiştilor ! Şi încă nu a spus totul despre voi.

    • Dancila a fost ireprosabila! Astora le pute orice, mai ales daca este demn si romanesc. Afara!

    • Huuo! Ati distrus increderea in justitie cu metodele gen Gunatanamo folosite de PORTOCALA, SMOCHINA, BUCURICA, ONEA, PAPICI, EVA, EBA ETC! Cine dracu mai are incredere in dosarele fabricate de voi pe bani multi? Pentru ce au murit romanii in 1989 ca sa-i interceptati la WC timp de 7 ani pe milionae de euro platiti de prostii de romani? De ce nu-i vedeti pe cei care au aruncat cu pietre in jandarmi?

  2. Cum se zicea in 45? Capitane nu fi trist, Garda merge inainte prin Partidul Comunist!. Asa e si acuma. Securitatea merge inainte, prin procurori.

    • #Singur Sloganul se referea la cu totul altceva, bai tilica! Nu face comparatii imbecile. Daca nu stii intreaba, daca nu ti se raspunde, du-te si cauta singur raspunsurile in biblioteci. Daca n-aiu reusit sa te clarifici, TACI!

  3. In afara de eroarea de a considera un servitor – procurorul a fi nobil – judecatorul, adica de a-l umfla din tantar – armasar, sa observam infantilismul acuzatiei:
    Ei au lucrat cu materialul clientului – „plangerile penale’.
    Da’ astea cum au aparut?
    Cine le-a dat idei?
    Nu cumva „pretenii” care-i ascultau si puneau – conform protoacoalelor – pe mascati si alti „fortosi” sa-i stranga de co_ie?
    Nu cumva dupa amenintari si santaj si dupa „intelegeri” ca nu ii mai acuza de vreo ceva – tot inventii, interpretari malefice ale prevederilor legale si-i lasa in libertate daca „toarna”, orice – numai sa ii distruga pe adversarii politici si economici ai borfasilor condusi de marinarul chior cu ajutoarele qoveshi si koldea?
    Procurorul este copoiul Statului – latra si cu rost si fara rost cand i se scoate botnita, nu poate fi egal Marelui Preot – Judecatorul in timpul ritualului de la curtea lui Ba’al – instanta de judecata.
    Daca nu e strunit turbeaza – proba reactiei descrisa in articol.

    • #gheorghe Nu era nevoie de atata efort. Daca dai o tura pe forum ai sa vezi cateva zeci de „plangaciosi” de profesie. Pe astia nu e nevoie sa-i stranga nimeni de cohones. Isi dau singuri cu tesla ca sa se puna in miscare. Si apropos de ce mai spuneai, nu trebuie sa uitam: PROCURORII NU SUNT MAGISTRATI. Procurorii sunt avocatii care apara (sau ar trebui sa apere) interesele statului. Si-atat. Hanznaua aia denumita „sectia pentru procurori de la CSM” trebuie cauterizata si CSM-ul adus in parametri normali de functionare.

  4. Groaza ăssocoteala pentru toate magariile facute. 2. Prin masurile care sunt pe cale sa se ia, trebuie sa puna osul la treaba, sa faca cercetari adevarate, sa adune probe, nu numai ascultari telefonice sau marturii mincinoase, sa faca rechizitorii beton, etc. Aceasta inseamna munca multa nu prefacere ca muncesc. Si mai este ceva, nu mai au statutul de atotputernici, ca pot sa faca tot ce vor. Si ei trebuie sa se supuna legii. tora ( a procurorilor ) este mare. Din 2 motive. 1. Se apropie momentul cand vor da

  5. Groaza ăstora ( a procurorilor ) este mare. Din 2 motive. 1. Se apropie vremea cand vor da socoteala pentru toate magariile facute. 2. Prin masurile care sunt pe cale sa se ia, trebuie sa puna osul la treaba, sa faca cercetari adevarate, sa adune probe, nu numai ascultari telefonice sau marturii mincinoase, sa faca rechizitorii beton, etc. Aceasta inseamna munca multa nu prefacere ca muncesc. Si mai este ceva, nu mai au statutul de atotputernici, ca pot sa faca tot ce vor. Si ei trebuie sa se supuna legii.

  6. Pai nu voi ati inventat chestia cu „penarlii”? Adica juma din judecatori e penali!

  7. meserie te halesc. dacă nici acum nu au aflat că declaratiile politice şi comandamentele militare nu sunt supuse judecăţii fiindcă de aceea a fost o revoluţie.

  8. Voi vorbiti bai talharilor? Din cauza voastra denumira de -procuror- a ajuns cuvant de ocara in Romania.

  9. Derbedeii de la Strasbourg i-au asmutit pe pitbulii din CSM sa latre. Si??? Caravana trece si fara ei.

  10. Si eu i-as lua de gât pe procurori. Dancila are dreptate-n privinta lor: sunt si de rea-credinta, si incompetenti.

  11. Marea eroare a fost facuta in momentul cand procurorii au fost facuti magistrati! Rezolvarea este foarte simpla: scoaterea procurorilor din randul magistratilor si repunerea lor acolo unde le este locul, la fel ca in toate tarile civilizate din Europa. De asemenea, nu vad niciun rost in aceasta „sectie de procurori” a CSM. In CSM ar trebui sa fie doar adevaratii magistrati, adica judecatori. Nu sunt normale nici foarte frecventele „luari de pozitie” ale procurorilor , mai ales ale lui A.Lazar in legatura cu legile facute de catre Parlament. De cand procurorii pot comenta discursurile Primului Ministru? Si lista ar putea continua…..

    • Corect! Atata timp cat procurorii au aceleasi drepturi (salarii, pensii, co, chiolhane la vile speciale, piscine la spp etc) mult mai multe decat avocatii , nu vom avea justitie dreapta in Romania!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.