In cazul fetitei de la Baia de Arama

Procurorii și-au dat arama pe față

De cativa ani ma incearca o rusine tot mai mare ca am fost candva procuror, motivul fiind nestiinta de carte si abuzurile crase ale unor procurori, din pacate nu putini, indeosebi din Directia Nationala Anticoruptie, atat din structura centrala cat si din serviciile teritoriale Ploiesti, Oradea, Brasov, Constanta,Bacau, Suceava, Cluj-Napoca. Scandalul cu fetitei  din Baia de Arama, rapita si agresata de o procuroare de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova, in contextul unei adoptii discutabile, ca sa nu zic dubioase, devoaleaza cel putin patru racile din parchete si din sistemul de justitie in general: necunoasterea sau sfidarea legii, apetitul pentru folosirea fortei, coruptia din sistem si solidaritatea de breasla pentru justificarea sau acoperirea unor abuzuri evidente .

Lipsa de carte, lipsa de competenta

Referitor la necunoasterea sau sfidarea legii in cazul de la Baia de Arama, trebuie relevat, in primul rand, ca procuroarea Maria Antoaneta Piturca, sefa Sectiei de Urmarire Penala din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova, nu a respectat prevederile Codului de procedura penala privind competenta materiala si teritoriala pentru presupusele infractiuni pentru care era cercetata asistenta maternala care a crescut-o pe minora Sorina Lucan de la varsta de un an. Impotriva acesteia a fost formulata plangere penala pentru infractiunile de rele tratamente aplicate minorilor, lipsire de libertate in mod ilegal, nerespectarea masurilor de incredintare a minorului, fals si inselaciune. Pentru aceste infractiuni, competenta materiala si teritoriala revenea parchetului de pe langa judecatoria la care este arondata localitatea Baia de Arama, respectiv Parchetului de pe langa Judecatoria Drobeta-Turnu Severin. In situatia in care parintii adoptivi sau avocatul lor au inregistrat plangerea penala la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova, aceasta ar fi trebuit declinata spre competenta solutionare Parchetului de pe langa Judecatoria Drobeta-Turnu Severin. Pastrarea spre solutionare a acestei plangeri naste suspiciunea unui aranjament sau al unei comenzi. Parchetul superior de la Craiova putea sa preia acest dosar doar ulterior, pentru motive temeinice legate de complexitatea cauzei sau de lipsa de impartialitate a procurorilor de la Drobeta Turnu-Severin, ceea ce nu a fost cazul in speta.

In al doilea rand, procuroarea Piturca nu a respectat obiectul sau scopul mandatului de perchezitie domiciliara emis de instanta la solicitarea sa: ridicarea de obiecte si inscrisuri. O fiinta umana nu poate fi asimilata in niciun caz unui obiect. Cu ocazia unei perchezitii domiciliare poate fi ridicata o persoana fizica doar in cazul in care persoana respectiva are statut de urmarit general, in urma emiterii unui mandat de arestare preventiva sau a pronuntarii unei hotarari definitive de condamnare cu privare de libertate. Ori, in speta, nu era cazul. Aparatori zelosi din presa aservita au incercat sa o diculpe pe procuroarea Piturca invocand ca aceasta ar fi participat la punerea in executare a unei hotarari definitive de adoptie. Ori, procurorii nu au atributii de punere in executare a hotararilor judecatoresti, nici civile nici penale. In cauza, fiind vorba de o hotarare civila, aceasta putea fi pusa in executare numai printr-un executor judecatoresc, dar la fata locului nu a fost prezent niciun astfel de executor.

Solidaritate de breasla si suspiciuni de coruptie

Colegi de serviciu ai procuroarei de caz, in mod deosebit actualul procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova, Tena Tulitu,  au incercat sa o disculpe sustinand ca aceasta a respectat procedura intrucat a efectuat perchezitia domiciliara pentru a constata o stare nelegala de fapt si ca a ridicat minora pentru a o duce la Laboratorul de Medicina Legala din Craiova pentru a se constata daca a suferit rele tratamente. Aceasta alegatie este contrazisa de o adresa a Directiei Generale pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului Dolj in care se precizeaza ca procuroarea le-a spus angajatilor solicitati de la aceasta institutie ca scopul perchezitiei este preluarea minorei. Dovada clara este faptul ca, dupa extragerea violenta  din locuinta si tararea ei pe caldaram, procuroarea a predat-o pe fetita parintilor adoptivi si avocatului acestora, care se aflau intr-o masina privata, desi ar fi trebuit sa o introduca in autoturismul parchetului sau al politiei cu care s-a deplasat ea insasi, pentru a o duce in conditii de siguranta la Laboratorul de Medicina Legala. Folosirea violentei impotriva minorei nu era in niciun fel admisa. Edificatoare in acest sens sunt si dispozitiile articolului 910 din Codul de procedura civila, care statueaza ca, in cazul executarii hotararilor judecatoresti referitoare la minori, nu este permis niciunei personae sa bruscheze minorul sau sa exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea. O alta chestiune care se ridica in cauza este cum s-au putut distinge la Laboratorul de Medicina Legala urmele presupuselor rele tratamente aplicate de asistenta maternala de urmele lasate de violentarea minorei de catre procuroare.

Toate aceste elemente de fapt si incalcari de procedura nasc suspiciuni ca am putea fi in prezenta unui caz de coruptie. Un argument important in acest sens este relationarea existenta intre avocatul parintilor adoptivi,care a incasat un onorariu substantial, judecatorii si procurorii implicati in cauza. Conform informatiilor aparute in spatiul public, sotia avocatului parintilor adoptivi a fost pana recent, cand s-a pensionat, judecatoare la Curtea de Apel Craiova, unde a fost colega de serviciu cu judecatorii care au pronuntat hotararea definitiva de adoptie. Pe de alta parte, sotul presedintei completului de judecata care a pronuntat hotararea favorabila  i-a fost sef procuroarei Piturca, ocupand pana relativ recent functia de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova. In atari conditii, este posibil sa fi existat un aranjament intre avocatul parintilor adoptivi, judecatorii si procurorii implicati in cazul Sorina Lucan, care se aflau in relatii apropiate atat profesionale cat si de familie. Un alt argument important este celeritatea cu care a fost pronuntata hotararea favorabila de adoptie, respectiv dupa numai doua luni de la respingerea acesteia de catre prima instanta, Tribunalul Mehedinti. In conditiile in care hotararea de respingere trebuia motivata, redactata si comunicata partilor, care aveau termen pentru a declara apel, iar, dupa inregistrarea apelului, acesta trebuia comunicat celorlalte parti,  pentru a formula intampinare in termen legal, care, de asemenea, trebuia comunicata celorlalte parti, pentru a formula raspuns, ridica mari semne de intrebare fixarea termenului de judecata a apelului intr-un interval de timp atat de scurt si solutionarea acestuia la primul termen.

Un pluton de politisti pentru o fetita de 8 ani

Cazul de la Baia de Arama devoaleaza si apetitul sau apetenta tot mai crescuta a multor procurori din Romania pentru folosirea unei forte politienesti excesive. Procuroarea Piturca a mobilizat la Baia de Arama, pentru extragerea fetitei in varsta de 8 ani, nu mai putin de 32 de politisti( 20 in uniforma normala si 12 mascati, cu arsenalul de rigoare). In termeni militari, a fost mobilizat mai mult de un pluton de politisti. Ceea ce este vadit disproportionat, chiar absurd, atat ca forta cat si ca si cost intr-un astfel de caz. Lasa ca raspunde material statul si suporta financiar poporul contribuabil, gandesc multi procurori. Apetitul procurorilor pentru folosirea fortei a crescut exponential in timpul regimului Basescu,  dupa ce Laura Codruta Kovesi a fost promovata procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si apoi procuror sef al DNA, cand telejustitia a devenit un modus operandi. Ca sa impresioneze poporul cu televizorul, la perchezitiile domiciliare efectuate la locuintele politicienilor si demnitarilor( ministri, parlamentari, primari, presedinti de consilii judetene, s.a.), erau folositi 10-20 de mascati, care dadeau buzna in locuintele acestora dis-de-dimineata, imediat dupa ora 6, fara sa tina cont ca puteau exista si copii, persoane in varsta sau persoane bolnave.

In statele democratice, pentru perchezitionarea sau retinerea unor persoane pentru fapte de coruptie sau de natura economico-financiara, se folosesc maximum 3-4 politisti imbracati in civil. Politistii din fortele speciale de interventie, mascati sau nemascati, se folosesc impotriva infractorilor periculosi, extrem de violenti, care sunt urmariti pentru fapte de terorism sau de crima organizata( trafic de droguri, trafic de persoane, trafic de armament), crime, rapiri, talharii, violuri. Multi procurori au folosit o forta disproportionata a statului inclusiv pentru executarea mandatelor de aducere a unor persoane care nu aveau calitatea de suspecti sau de inculpati. Cunosc un caz din judetul Satu Mare in care un om de afaceri a fost ridicat de acasa, unde avea un copil cu un handicap sever, de 20 de mascati in baza unui mandat de aducere emis de un procuror de la DIICOT Bacau, fara sa fi fost citat in prealabil. In plus, pe traseul de la Satu Mare la Bacau a trebuit sa suporte un supliciu de sorginte nazista: in fiecare judet a fost preluat intr-o alta duba de o formatiune similara de mascati, printre care a trebuit sa treaca, in timp ce acestia isi incarcau pe rand pustile cand trecea prin dreptul lor.

Astfel de practici nu au ce cauta intr-o tara normala, intr-o justitie normala. Realitatea trista este ca multor procurori romani le-a placut, mai ales in ultimul deceniu, sa faca uz excesiv de forta impotriva cetatenilor cercetati, prin incalcarea crasa si grava a drepturilor si libertatilor fundamentale ale acestora. La fel, cum le-a placut sa faca exces de interceptari, incalcand grav intimitatea cetatenilor. Parlamentul, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justitiei si Ministerul Public au obligatia sa elimine astfel de excese prin acte de reglementare si masuri de sanctionare. Iar institutia Avocatului Poporului va trebui sa-si focuseze activitatea pe sesizarea si verificarea incalcarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor prin astfel de excese. In cazul Sorina Lucan, Avocatul Poporului a lipsit cu desavarsire, nu a zis nici pas, desi ar fi trebuit sa se sesizeze si sa fie prezent la fata locului in cateva ore. Cu atat mai mult cu cat, la inceputul anului trecut, prin Legea nr. 9/2018, a fost infiintat Avocatul Copilului, ca structura in cadrul institutiei Avocatului Poporului, care are drept scop promovarea si protejarea drepturilor copiilor in varsta de pana la 18 ani si care a devenit operationala, fiind coordonaia de un adjunct al Avocatului Poporului. Cazul de la Baia de Arama dovedeste atat aroganta, arbitrariul si lipsa de omenie a institutiilor de represiune ale statului, cat si lipsa de reactie sau lipsa de interes a institutiilor cu atributii de aparare a drepturilor cetatenilor.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 16
Valer Marian 277 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. Totul pleaca de la respectarea DREPTURILOR OMULUI…..daca lasam presupusa SHPAGA la o parte data la unii si la altii .

  2. Romania este o tara corupta pana la nivelul de metastaze. Mi-ar placea sa se aplice legea la litera in acest caz. Nu este posibil sa incalci atatea legi si atatea proceduri intr-o singura zi. Abuzurile din acest caz au fost premeditate si s-au savarsit in vazul intregii tari. Si ce este cel mai grav este ca suspectii sunt procurori, judecatori, politisti si avocati, adica oameni care ar fi trebuit sa respecte legea si sa apere cetatenii de incalcarea ei. Cum sa lucreze un procuror impreuna cu mascati pentru avocati si persoane fizice?!?!?!?! Acest lucru este de neconceput! Asa ceva numai in tari in care nu se foloseste sapunul se mai practica. Cea mai grava este solidaritatea interlopa „de breasla” in apararea unor infractiuni. Solidaritatea „de breasla” nu inseamna grup infractional organizat! Solidaritatea „de breasla” inseamna sa fii o breasla onorabila, sa nu existe suspiciuni ca esti murdara si corupta. Solidaritatea „de breasla” inseamna sa iti ajuti colegii in scopul respectarii si aplicarii legii, nu sa calci legea in picioare. Felicitari autorului pentru o analiza serioasa!

  3. Aceasta Piturca e din aceeasi gasca de prapaditi rezist cu Daniletz, carmen Lancranjan,Pirlog sau Bogdan.Ei
    n u stiu meserie, sint inapoiatzi dar sunt tari in gura si au de partea lor siteurile rezist gen ziare.com unde isi dicteaza SRI articolele

  4. TENA Tulitu asta e machedon? Atunci nici nu surprinde acuzatiile de shpaga din acest caz.

  5. Măi băieţi, lăsaţi diversiunile şi fumigenele pt chestii neimportante si concentraţi-vă pe raportul GRECO, cu desfiinţarea inchiziţiei lui Tudorică-Lele, si cu şefa ei, care s-a uitat când în stânga, când în dreapta, dar niciodată la matrapazlâcurile lui Mazăre si Constantinescu. Raportul, pe care Veorica nu vrea să-l respecte pt că brusc a apucat-o alergia de vară la OUG-uri, e marea problemă care ne va duce la penalizare sigură din partea UE! Ca de obicei, Hantenele şi presa aservită, aruncă perdele de fum, ca să nu se vadă problemele importante. Când a furat Dragnea banii copiilor, nu s-a facut atâta scandal…

  6. avocata fam. care a adoptat, acuza ”lipsirea de libertate” si nereguli, cand ea si persoanele care au adoptat nu respecta Constitutia Romaniei si Drepturile Omului. Dreptul la OPINIE a copilului, care vrea la ”mami” si care nu vrea sa plece printre straini, mai ales ca la 8-9 ani un copil a ”vazut” lumea prin TV si telefon mobil, deci nu o poti pacali dandu-i un ”pumn de bomboane”, copiii azi sunt informati, copiii azi au si ei inima, iar in universul ei erau: mami, tati, sora, nana si rudele naturale, bunica, mama, sora mamei si verii, deci in Romania acest copil NU ESTE SINGUR are o familie LARGITA, pe care multi din noi nu o avem, aprox. 6 veri primari materni, un frate cu probleme, matusi, mama naturala si intr-o zi alti frati vitregi, poate. Aici are o familie care o iubeste a asistentei maternale aici este tara in care s-a nascut si pentru ”capriciile”/piesa de teatru unei familii deja cu slabe legaturi poate doar ca origiene, universul acestui copil a fost distrus. Familia care insista sa duca copilul este constienta de consecinte daca devine ”un schimb ceresc”? Daca Dumnezeu ii va lua copiii naturali, pt dorinta de a zmulge un copil, de langa rude, cum va trai?

  7. Daca nu afla procurorii cui au dat spaga sotii Secarin ( de aceia ii audiaza separat), nu au realizat nimic. Ar trebui sa ceara toate listingurile cu toate telefoanele date si primite Secarin din moment ce au vrut sa adopte pe Sorina pana in prezent. Sa vezi acolo surprize, surprize!

  8. Porcurorii sant cozi de topor in mana strainilor care folosesc „justitea” independenta pentru a lovi in romani.

  9. Asta este o parte din partea aceea din justitie care comite abuzuri,increngatura de neamuri si prieteni,ca si in multe alte locuri,ce fac zid porcariilor lor ilegale,este varza aia de justitie aparata de Iohannis si de infractorii lui care,in primul rand, se tem ca exista Sectia aia Spciala care ar putea sa faca lumina in cazurile de abuzuri si coruptia,de obicei,insotitoare.De aia ii era si ii este frica Tartorului ca i se acapareaza justitia la ordin de catre altii,in primul rand de PSD,si astfel,cu legi schimbate si o justitie corecta,asa precum in occident,el si toata gasca raman fara Mushamaua sub care au huzurit pana acum,plus ca il lasa pe Tartor fara mecanismul cu care sa isi reduca la tacere si sa lichideze adversarii din cale,asa cum a procedat cu Dragnea,dar si cu altii,facand din Romania o tzara de rasul lumii,o tzara de talia unor tzari africane.MAI INTAI BASESCU SI APOI IOHANNIS AU FACUT DIN ROMANIA O TARA RATACITA PRIN EUROPA.Iar cazul acesta al Sorinei s-a intamplat sa arate poporului roman, mult prea plin de creduli nesimtiti vizavi de starea justitiei romane,scoala ticalosilor care tot ei fac actiune penala impotriva unor oameni simpli si nedreptatiti,actiune incarcata de mii si milioane de acuze,smecherie de fapt dupa care abuzurile si ilegalitatile lor adevarate sa se piarda ca magarul in ceatza si sa ramana toata afacerea asa cum au pus-o ei la cale de la inceput.

  10. @Paula
    daca problema unei fiinte umane reprezinta pentru dumneata o fumigena, atunci iti pot proroci ca asa ti se va intampla,

    in cazul in care un autoturism al unui *organ* va da din greseala peste dumneata sau pentru vreun copil al dumitale nu va fi nici o paguba caci in acest caz ar fi vorba despre obiecte fumigene..

    hai pa

  11. „Rebelii” din CSM care vor desființarea SIIJ sînt aceiași cu ăia care o apără pe procuroarea de la Craiova, Pițurcă, este? SOLOMON, CHIŞ, BĂLAN, BAN, DEAC, TOADER , nevolnicul Mateescu, are vreunul din ăștia dosare la SIIJ? Să se spună public, ca să înțelegem manevrele de Stat subteran ale așa-zisilor magistrați din CSM.În fapt niște derbedei care chiulesc de șla locul de muncă. De ce refuză ei să o confirme pe dna Florea pe un concurs legal? Le e teamă de SIIJ și de potlogăriile lor din trecut,cu servicii secrete, așa băi securiștilor? Dacă poporu vă plătește salariile, măcar să știe de ce o face!

  12. tu vorbesti de persoane mature, de legi/hartii, institutii, iar in atentia opiniei a ajuns un copil, un cetatean roman care crede in TARA al carui cetatean este, crede ca patria ca un parinte trebuie sa-l protejeze nu sa-l zmulga, ca adult prin cele intamplate am senzatia ca Romania nu-i capabila sa fie o TARA pentru cetatenii sai, nu-i capabila sa-i protejeze, este cumplit sa ai sentimentul de a fi strain in propria tara, poate aceasta este cauza pt care unii au parasit Romania, Parlamentul, Guvernul, CCR si poate daca vom avea un presedinte responsabil, trebuie sa invete sa sprijine cetateanul nu sa-l abandoneze…

  13. Corect, ceea ce spune aici Curiosu, in cadru anchetei se poate solicita lista convorbirilor telefonice si a conturilor active pe nat din ultimele 6 luni ale sotilor sacararin .

  14. @curiosu : Sacarin Gabriel nu neaga sa fi platit 30 000 de $, dar … în SUA, pentru a … obtine drept de-nfiere. Când, culmea, individul are si cetatenie româna si înfierea s-a facut în România. În situatie sunt invocate legile române, peste tot, autoritatile americane declarând (atuncea când nebuna de Ramona ameninta cu „scandalul diplomatic”) a nu se-amesteca si a nu se fi amestecat în situatie. Recapitulare : Sacarin Ramona le cere ajutorul politistilor s-o rapeasca pe Sorina de la scoala, si nu-l obtine. Ramona se duce, totusi, la scoala, s-o rapeasca pe Sorina, care se-ascunde sub banca. Scena-i terorizeaza si pe restul copiilor. Ulterior, „intervine” madam Piturca, în timp ce serafica familie Sacarin priveste din masina relele tratamente la care-i supusa, din ordinul lor, de fapt, Sorina. Valer Marian are dreptate când spune ca respectivele lepre TREBUIE DECAZUTE DIN DREPTURILE PARINTESTI. Pentru ca bâlciul sa se termine.

  15. ante-scriptum : înaintea tentativelor de rapire a Sorinei : judecatoria Mehedinti RESPINGE cererea de adoptie a lui Sacarin. Apelul, ÏN LOC SA SE JUDECE TOT ÏN MEHEDINTI, cum era normal, fiindca judetul are curte de apel, se judeca la … Craiova, unde-are pile … madam Vasilescu Lia Olguta, cunostinta de-a lui Sacarin, care se si angajase de-a interveni-n sprijinul tipului. Tinându-se de cuvânt. Nu stiu daca judecarea la Craiova e caz de mulitate a procedurii, faptul, însa, ca procurorul de sedinta, Laloianu, e sotul presedintei completului de judecata, Laloianu, în mod categoric.

  16. „Justitea independenta” face dreptate ! Da…face…dar strainilor si cozilor de topor !
    Nu se mai vorbeste despre „justite”….
    Nu se mai vorbeste despre taxe corecte pe multinationalele si corporatiile occidentale care ne jefuiesc…
    De ce?
    Pentru ca santem o tara ocupata de alogeni, de straini!
    Pentru ca santem um popor asuprit si umilit de straini, care au ocupat toate institutiile statului ca lupii la oi prin minciuna si viclenie, pentru a decide in numele nostru dar in interesul lor, subminand autoritatea si suveranitatea poporului asuprit, transformat in populatie, in colonie de sclavi prin „valori” occidentale pervertite : stat de „drept”, politica „corecta”, multiculturalism babilonic, privatizari liberalizari investitori…si alte inventii mincinoase iudeomasonice !
    Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane !

  17. „Lipsa de carte, lipsa de competente”…
    Pai, cand TOATE Institutiile statului Roman in frunte cu Guvernul Romaniei sunt populate cu analfabeti agramati, cu Studii pe seara sau la Mare distanta, la facutati Neacreditate, la acele „fabrici de diplome”, chiar mai surprinde pe careva?!
    Uitati-va in CVurile celor care conduc Romania, pe privilegii uriase!
    TOATE Institutiile statului roman COLCAIE de INCOMPETENTA si clientela analfabeta si corupta!
    Cand ai o Veorica in fruntea Guvernului, ce sa mia ceri…

  18. Uite dovada:
    „Fiul premierului V. Dăncilă a ajuns consilierul președintelui Curții de Conturi.
    Mihai Busuioc intenționează să modifice organigrama și să-i dea funcția de secretar general adjunct.

    Victor Dăncilă, fiul premierului Dăncilă, a mai avansat un pas în carieră, ajungând consilierul președintelui Curții de Conturi, Mihai Busuioc.

    Fiul premierului s-a angajat în instituție în 2018 pe post de consilier al lui Ilie Sârbu, care este vicepreședinte al Autorității de audit, la o săptămână după ce Dăncilă s-a instalat la Guvern. Președintele Curții nu a răspuns întrebărilor G4Media.ro până la ora publicării articolului, deși ele au fost transmise oficial instituției pe data de 26 iunie.

    Potrivit surselor G4Media.ro, Busuioc intenționează să îl numească pe Victor Dăncilă în funcția de secretar general adjunct al Curții.
    În acest sens, Busuoic a notificat deja Agenția Națională a Funcționarilor Publici că intenționează să modifice organigrama Curții.

    Newsweek România a dezvăluit în 2018 că fiul premierului Dăncilă s-a angajat consilier la Curtea de Conturi la 1 săptămână după ce mama acestuia a ajuns premier.

    Într-un răspuns pentru Newswek România, Curtea de Conturi arată că „domnul Victor Florin Dăncilă e angajatul Autorității de Audit, cu contract individual de muncă determinată(durata mandatului demnitarului aferentă perioadei 29 ianuarie 2018 – 15 octombrie 2020, avînd funcția de consilier în cadrul cabinetului demnitarului – domnul Ilie Sârbu, vicepreședinte al Autorității de Audit)”.
    Victor Dăncilă a absolvit Liceul Teoretic din Videle și „celebra” Universitate Ecologică din București.
    Soția acestuia, Elena Dăncilă, adică nora prim-ministrului Dăncilă, e angajată la Primăria Sector 5, în funcția de consilier juridic!1
    Astora le pute mediul Privat?!
    Javre ordinare, ar fi fost muritori de foame FARA PSDragnea!

  19. nedumeriri: intr-o tara de drept (daca Romania este sau nu este o alta problema) ai pierdut un proces… de ce nu te supui deciziei tribunalului? de ce parintii sociali au refuzat adoptia?(de doua ori?)acum ca pierd banii de la stat sunt revoltati si incalca legea!!!
    nu intru in polemica cu probitatea procurorului! a gresit sa plateasca!
    hai sa incercam sa stam stramb si sa gandim drept!s-o gandim pas cu pas.copilul trebuia predat familiei adoptive, apoi puteau face plangeri peste tot…mita, etc.
    asta este Romania! nu ne convine decizia tribunalului ne facem singuri dreptate…

  20. INDIVIDA ASTA DE PROCUROARE A PROCEDAT PRECUM HENGHERII, VANATORI SI CRIMINALI DE CAINI!!!! CAND PRIVESTI ACEST FILMULET, ESTE CA ATUNCI CAND VEZI UN CAINE, PRINS DE HENGHERI, SVARCOLINDU-SE SA SCAPE DIN LAT. DOAR CA IN ACEST FILM HENGHERUL ESTE PROCUROAREA IAR CATELUSUL INCATUSAT ESTE MICUTA SORINA!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.