Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat că declanşarea urmăririi penale împotriva premierului Victor Ponta trebuie să-şi urmeze cursul ca orice anchetă obişnuită.
„Este un dosar pe rol care îşi va urma cursul”, a declarat procurorul general Tiberiu Niţu.
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, şi procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, s-au aflat vineri după-amiaza la sediul reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti unde au purtat discuţii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Președintele Klaus Iohannis i-a cerut, vineri, premierului să demisioneze. Victor Ponta a reacţionat ulterior pe Facebook anunţând că nu demisionează şi că numai Parlamentul îi poate cere demisia.
Victor Ponta este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari privind încheierea unor contracte de asistenţă juridică. Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de premier.