Producătorul general al TVR a cerut să fie suspendat din funcţiile deţinute. El este trimis în judecată de procurorii DNA într-unul din dosarele lui Nicuşor Constantinescu. Directorul TVR a aprobat cererea producătorului general.
Zgabercea a cerut să fie suspendat din funcţiile deţinute
Cristian Zgabercea, producător general în TVR, a solicitat luni 4 mai, directorului general Stelian Tănase să i se aprobe suspendarea contratului individual de muncă „sub toate aspectele – în ceea ce priveşte atribuţiile de coordonare şi calitatea de membru al Consiliului Director”. În document, Zgabercea precizează că a solicitat aprobarea suspendării din cauza unor motive personale. După cum se ştie, Cristian Zgabercea a fost implicat în dosarele preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Directorul general al TVR a aprobat cererea lui Cristian Zgabercea. Anterior, mai precis cu cca o lună de zile, într-o conferinţă de presă organizată de TVR, mai mulţi ziarişti l-au întrebat pe şeful postului public de ce nu ia o decizie în cazul Zgabercea. Răspunsul a fost unul simplu: nu existau pârghiile legale de acţiune din partea conducerii TVR. Acum, prin cererea făcută de Zgabercea, lucrurile s-au clarificat.
Ce acuză DNA
Pe 15 aprilie a.c., DNA a remis un comunicat de presă prin care anunţa trimiterea în judecată a lotului „Constantinescu 1” din care face parte şi Cristian Zgabercea, care este acuzat de DNA de următoarele fapte:
– complicitate la abuz în serviciu (2 infracțiuni, ambele în formă continuată),
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– evaziune fiscală