Prună vede o „furtună”

Fostul ministru al Justiţiei în Guvernul Cioloş, Raluca Prună, profețește o „furtună” în contextul protestului magistraţilor clujeni de luni anunţat de Cristi Danileţ.

„Magistrați în stradă îmbrăcați în robe. Tăcuți. Flash moburi ale tăcerii acuzatoare la Sibiu, vă vedem!/voi vă vedeți? Și peste toate acestea un popor încolonat tăcut ca sa își exprime respectul față de Majestatea Sa Regele Mihai I. Ce contrast între tăcerea acuzatoare față de grupul de aventurieri politici care au ocupat statul român și durerea tăcută în fața plecării Regelui!

Simbolic vorbind, nu există contrast mai mare între două lumi, a României siluite de o coaliție politica interesată exclusiv de imunitate penală si România posibilă dacă în 1990 întemeietorii politici ai raptului de azi nu confiscau a doua oară destinul țării noastre. Nu avem doua Românii, numai una și e cazul ca bunul simt, demnitatea, valorile elementare să revină pe scenă. Ceva mă face să cred că luni e un nou început și ca tăcerea de azi e semnul furtunii care va să vină”, a scris Prună pe Facebook.

Cristi Danileț a anunțat vineri că judecătorii penaliști și procurorii din județul Cluj vor protesta, luni, față de modificările la legile justiției, urmând să iasă în fața Tribunalului Cluj îmbrăcați în robe.

Potrivit lui Dănileț, proteste similare vor avea loc și la alte tribunale din raza Curții de Apel Cluj, care cuprinde județele Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Maramureș.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8515 Articole
Author

18 Comentarii

  1. statul paralel supravegheat atent de straini, ucide poporul transformandu-l in populatie ucide omenia…ucide sufletul…si daca am pierdut sufletul am pierdut tot !
    cozile de topor, slugile occidentalilor, amagite de „valorile” occidentului incepand cu a doua jumatate a sec 19 si mai ales dupa 1989, si-au pierdut sufletul,pentru asta sant atit de porniti cu ura impotriva a tot ce este romamânesc : traditie, cultura, familie, si mai ales impotriva maicii noastre – Biserica Ortodoxa.

    • o oglinda nu ii oferiti „tehnocratei” ? dar una in care sa se vada prostia; si o rog mult sa nu uite sa imbrace celebra haina care arata ca o oaie; poate o sa o indrageasca Daea

  2. Normal, din moment ce foarte multi asa-zis magistrati din Romania, sunt, de fapt, angajati cu epoleti. Inclusiv madam corcodusa asta.

  3. Poate să ningă, poate sa ploua, mi se rupe de Dani și ai lui in doua, am canadiana noua. Câinii latră, ursul merge, legea devine în sfârșit lege iar tâlharii nu mai pot să facă ce vor cu cetățenii. Adio lupta de clasă, abuz în justiție, pe motiv, vezi doamne că dă-i și lupta cu corupția. Moare Dani și Macovei plus campurile tactice de necaz?

  4. Pruna si Danilet, acest cuplu comic care ii depaseste pina si pe Stan si Bran ! De abia astept sa o vad pe madam Pruna, imbracata in halatul roz (doar bigudiurile pe cap ii mai lipsesc !) asistind la funeraliile „regelui” ! Eu cred ca mai degraba viseaza la un „furtun”, da’ la cum arata nu prea cred ca se uita nimeni la ea …

  5. Este posibil ca magistrati (judecatirii, normal!) adevarati sa iasa (in turma?) la asmutirea „unui ca” Vasilica?! Poate si-nghesuiti in porbagaj? S-a sters din cerebele orice discernamant? Sa „defileze” si langa „o pruna”!, cu portdrapel o stafie, cum se spunea pe vremuri, „muribunda si in putrefactie”. Despre Lenin era o carte cu niste decenii in urma, „O stafie merge prin Europa”. Sa recidiveze, acum, in Europa, vremea stafiilor?, cu si export exponenti de la noi imbalsamati in steagul albastru cu stele pe dedesubt tot cu cel rosu cu secera si ciocan?, in cadenta si KGB si SS/Gestapo. Chiar sa fi ajuns saltimbancii la tribuna moralei? * In functie de cat/cum s-ar raspunde extazului lui Vasilica (de-„un” Oleg Cosevoi cu si-„o” Zoie Cosmodemianskaia sau Timur si „baietii sai”) s-ar putea totusi vedea „cum se aleg apele”.

  6. Macovei, Pruna si Danilet sunt uscaturile care fac cel mai mult rau Justitiei din Romania.

  7. FOARTE BINE, SA IASA…SA FIE FILMATI SI FACUTE PUBLICE NUMELE LOR, DUPA CARE SA FIE BAGATI IN PUSCARIE PE VIATAM DOAR CU O PAINE SI DOI LITRI DE APA PE ZI !

  8. ca sa vezi cine era in CSM! cum puterea judecatoreasca se revolta impotriva puterii legislative? asa numesc ei ca inseamna statul de drept? ce o sa faca, nu vor mai judeca procese? cetatenii cu procesele ce vor face? vor inainta actiuni judiciare impotriva judecatorilor?

    • Corect, justitia trebuie sa stea in genunche in fata legislativului, doar ei le da banii stransi cu ” sudoare” de la noi prostimea.

  9. Pana acum sunt 8 postari , toate apartinand postacilor veterani ce se dau ” ROMANI „in ” Cotidianul ” . Alte pareri deranjeaza si sunt cenzurate ? Romanii nu au voie sa-si expuna parerile si trollii din Transnistria sunt favorizati ? DE CE ?

  10. La cat sunt romanii de batuti in cap,pot sa le puna PSD si ALDE si botnite, si tot nu vor reactiona!

  11. Furtuna profețiță de doamna ministru Prună este furtuna din Oliță.

  12. Tovara Pruna ar trebui sa se intrebe de ce nu a particpat basecu la inmormantarea Regelui Miahai I nu sa dea cu mucii in fasole. Cine se aseamana se aduna. Mai rau ca Johannis a preluat toate porocalele lui Basecu fara nicio apasare! Huuo!

  13. Fabuloasa reactia acestei muieri! Pui pe acelasi plan doua lucruri total diferite ca sa te dai interesanta! Si reuseste sa devoaleze prostia imensa in care se balaceste. Ce legatura are inmormantarea Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei cu protestul sau demonstratia unor asa zisi judecatori facuti la academia sri denumita Facultatea de drept (mai ales din Buc dar si de la Cluj samd). Astia au fost principala sursa de racolare de ofiteri acoperiti in justitie! Ce legatura are Regele Mihai cu ofiterii acoperiti ai securitatii si comunistilor? Madam Pruna dovedeste inca o data ca pe ea Cel de Sus a sarit-o la impartit neuroni. Ori ea chiulea stand in cazanul cu zeama de pruna! coana Pruna daca poti, cauta cauza pentru care doar o mana de descreierati se agita in legatura cu aceste legi ale justitiei! Daca tu iti inchipui ca cineva se mai uita in gura lui Danilet cel glumet te inseli amarnic! Voi nu vedeti ca lumea pur si simplu nu va mai crede? O tineti langa ca legile nu sunt bune! La cata disperare manifestati si tu si Danilet, domnu cu prune in gura de la Cotroceni si duduca Luluca-Balamuca si cei cativa care isi scuipa bojocii pe langa ambasadoriu usa si hahalerele de prin UE zau ca ma bucur nespus Inseamna ca legile fac ceva bine. ca or fi si prostioare pe acolo probabil. Dar de loc mai mari decat cele inserate de Kakavei si gasca ei criminala acu 10 ani si ceva! Asa ca recunosc ca, ma uit cu multa satisfactie la spumele la gura pe care le faceti voi toti! Nu se mai sperie nimeni nici de m(UE) nici de USA nici de tine sau danilet cel cret (la minte)si nici de toti rezistentii de pe borduri! In general siguranta de sine ca asta pe care o manifestati voi e specifica prostilor si incultilor. Oamenii inteligenti mai au dubii, se indoiesc. Voi duoa cum va manifestati dovediti clar din ce categorie faceti parte!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.