Profilarea statelor astăzi

Cei mai competenți analiști semnalează că statele care nu se profilează printr-o politică proprie nu-și pot satisface interesele și valorifica resursele, contând mai puțin în dezbaterile și acțiunile lumii de astăzi. Este mereu confirmat că politica externă a unui stat are cea mai bună susținere într-o politică internă reușită, dar și că prima este un câmp de profilare esențial pentru a doua. Ce este de făcut astăzi, când toate par excesiv de complicate, pentru profilarea unui stat?

Cu ani în urmă, am arătat că are loc o „schimbare a lumii“ ieșită din cotitura istorică din 1989 (…). Trăim însă în continuare într-o lume nu doar globalizată, ci și internaționalizată – în bine, spun unii, în mai puțin bine, cum se tem alții. Frontierele de orice fel nu mai sunt rigide, cel puțin în Europa actuală. O lume fără frontiere este un vis, dar o lume cu frontiere permisive este o aspirație legitimă.

Imposibilitatea de a face calcule

Unde ne aflăm astăzi? Opiniile dătătoare de ton din ultimii ani se cuvin luate în considerare. Bunăoară, Henry Kissinger observa că „haosul amenință, în același timp cu o interdependență fără precedent“ (World Order, New York, 2014). În trecut, sistemul westfalian a ordonat lumea după „putere și teritoriu“, acum ne îndreptăm spre o ordine bazată pe „putere și legitimare“ (p.367), în care statele sunt din nou subiecți. Analize franceze (Gerard Chaliand, Michel Jan, Vers une nouvel ordre du monde, 2013) insistă asupra ascensiunii Chinei, ca eveniment decisiv. Ele evocă oscilația din SUA între redresarea națiunii și un „război rece“ internațional (p.312), deșteptarea Indiei (p.313) și ultima șansă a Europei, care este federalizarea (p.312). Se consideră însă că manipulările pot induce în direcții neașteptate în evoluția statelor. Analize germane atrag atenția că „lumea secolului al XXI-lea este în dezordine. Ordinea nu se va instala nici la nivel global, nici regional, în diferite părți ale acestei lumi. … Absența ordinii nu înseamnă însă neapărat haos, dacă se învață raportarea la condițiile date. Ea înseamnă necalculabilitate, netransparență, surpriză și, înainte de orice, imposibilitate de a calcula. Ea constrânge toți actorii (state, dar și actori privați) să păstreze o privire de 360 de grade, să fie pregătiți pentru orice și să acționeze permanent în așteptarea că totul se poate schimba radical de pe azi pe mâine“ (Carlo Masala, Weltunordnung. Die globalen Krisen und das Versagen des Westens, C.H.Beck, Munchen, 2016, p.160).

Indiciile dezordinii

Între altele, este gravă prăbușirea de state – din 178 de state, 4 sunt aproape prăbușite dezmembrate, 12 amenințate acut de prăbușire, 22 străbătute de tendințe de disoluție, 26 în stare de alarmă ridicată, 42 alarmate – adică 59, 6% din state sunt „fragile“ (p.103). Are loc o „renaționalizare“ a vieții publice – deviza „noi suntem altfel“ și „noi suntem mai buni“ domină discursul public în multe țări (p.111). În Uniunea Europeană, „principiul comunității solidare“ este în defensivă în fața „partidelor naționaliste“ (p.113). Cam 25 de milioane de ruși sunt în afara granițelor, ca urmare a descompunerii URSS, și pot adopta o atitudine sau alta (p.115). Terorismul are ca țintă nu doar preluarea puterii într-un stat, ci edificarea Califatului (p.125). Dacă în 2005 în jur de 38 de milioane de oameni fugeau din țara lor, în 2014 erau deja peste 60 de milioane (p.133). Digitalizarea schimbă complet datele coordonării din societate (p.139), iar lupta pentru controlarea spațiului cibernetic s-a declanșat (p.142). Exponenți chinezi (vezi, de exemplu, Yu Sui, China in a Changing World) vorbesc de „tendințe irezistibile“: „multipolarizarea și globalizarea economică sunt cele două tendințe majore ale lumii contemporane“ (p.9). Este vorba de multipolarizarea pentru care pledează puteri semnificative, precum Franța, Rusia și China, și de „globalizare ce asigură egalitatea tuturor țărilor, beneficii pentru toate și coexistență“ (p.11).

Ordinea viitoare, prin optica „societății globale“

Supraputerile sunt chemate acum să creeze „un nou tip de relații“ între ele, în beneficiul diverselor state. Autoritățile ruse pleacă de la premisa că Europa nu s-a distanțat suficient de forțe ostile normalizării. Așa cum atestă mult discutatul National Security Concept Paper (2013), pe de-o parte, Rusia vrea să îmbrățișeze cauza unității europene, pe de altă parte, vede în unele acțiuni de pe Continent interese de obținere a superiorității militare. În raport cu discuțiile din Europa comunitară, Rusia propune un „sistem de securitate colectivă regională de la Vancouver la Vladivostok“ și atrage atenția asupra nevoii lichidării urmărilor „Războiului Rece“. (…) Sunt de părere, cum am scris pe larg în altă parte, că putem capta cuprinzător ordinea viitoare a lumii operând în optica „societății globale“, urmărind interacțiunea sistemelor economic, politic, militar și cultural și luând în considerare acțiunile supraputerilor respective (Ordinea viitoare a lumii). Nu mai suntem, de fapt, doar într-o comunitate mondială, în care statele sunt chemate să recunoască valori ale umanității, ci în societatea mondială, adică în carcasa unui ansamblu de „complexitate“ fără precedent. Aceasta trebuie cunoscută.

Se poate spune, în orice caz, că lumea formată în 1989 – cu globalizare comercială, aplicarea terapiilor de șoc, extinderea democrației liberale, deschiderea frontierelor, prevalența capitalului financiar, intensificarea schimburilor, relativizarea suveranității statelor, o supraputere solitară – a intrat în schimbare. În jurul lui 2010 s-a pășit într-o lume diferită.

Geometria variabilă a supraputerilor

Ascensiunea Chinei la rangul de supraputere economică, politică și culturală, în curând și militară, este vârful schimbărilor, dar nu le epuizează. A început corectura globalizării chiar în SUA, unde aceasta a debutat. Democrația liberală atestă nu numai capacitate de a disloca autoritarismele, dar și disponibilitatea la crize: sărăcirea unei mari părți a populației, slăbirea statelor, tensiunile internaționale crescute o însoțesc. Frontierele s-au deschis, dar mulți oameni nu au acces la beneficii sau se pun în mișcare disperați, într-o nouă migrație a popoarelor. Amplificarea schimburilor a asigurat dezvoltarea în multe locuri, dar bogăția și sărăcia se polarizează din nou. Se acceptă că terapiile de șoc, fără administrație competentă și cultură a întreprinderii, duc la distrugeri de capacități de producție. Democrația s-a pluralizat din nou, cu efecte variate – de la ieșirea benefică de sub controlul unor doctrine la revenirea autoritarismului în forme mascate. Sub amenințarea terorismului, la frontiere recent desființate se reiau controalele. Dezvoltarea se dovedește dependentă de eforturi interne bine organizate, iar statul național revine în rol. Nicio problemă majoră nu se mai rezolvă fără conlucrarea supraputerilor, puterilor și statelor însele. Suveranitatea statală tinde să revină în poziția de reper al relațiilor internaționale. O geometrie variabilă a supraputerilor economice, militare, politice și culturale și-a făcut loc în lume.

Învățăturile lumii de după 2010

Abordarea relațiilor dintre state ca sistem, cu mijloace conceptuale riguroase, este de preferat inerțiilor propagandei, empirismului conjunctural al multor decidenți și abordărilor foiletonistice ale și mai multor comentatori. Dependența de altul nu este în scădere, ci crește în viața internațională, încât nicio măsură nu rămâne fără reacție. Statul național revine în rol în două ipostaze – ca o corectură a globalizării și drept singur cadru al democratizării (Pierre Mannent, La raison des nations. Reflexions sur la democratie en Europe). Nu mai este posibilă o economie competitivă în afara lărgirii pieței proprii. Intervine o nouă migrație a popoarelor declanșată nu doar de pauperizarea unor țări, ci și de noua nevoie de forță de muncă în economiile cele mai mari. Are loc creșterea importanței inovației și calității instituțiilor de pe un teritoriu, cu relativizarea importanței premiselor naturale în sine (în definitiv, câte state nu dispun de premise naturale, dar rămân pe trepte joase ale dezvoltării?), iar legitimarea prin performanță devine cea mai importantă. Se dovedește că mărimea populației nu este piedică a dezvoltării, ci condiție a acesteia. (…)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.