Șocuri geopolitice
Ministrul Economiei, Katherina Reiche, a declarat că economia se află pe o traiectorie de revenire modestă, dar afectată de ”vânturi potrivnice” tot mai puternice.
Potrivit acesteia, redresarea este încetinită de şocuri geopolitice externe.
Războiul din Iran determină creşterea preţurilor la energie şi materii prime.
Acest lucru pune presiune asupra gospodăriilor şi creşte costurile pentru economie.
Ministerul estimează acum o inflaţie de 2,7% în acest an şi de 2,8% în 2027, peste nivelul de 2,2% înregistrat anul trecut.
Perspective incerte
Perspectivele economice rămân incerte şi depind în mare măsură de evoluţia conflictului din Orientul Mijlociu.
În aceeași măsură, de tensiunile din comerţul internaţional.
Marcate de măsuri protecţioniste şi fragmentare economică, acestea afectează modelul german bazat pe exporturi.
Exporturile nu sunt aşteptate să crească semnificativ până în 2027.
Ar urma să avanseze cu 1,3%, în timp ce importurile vor creşte mai rapid, cu 1,8%, reducând excedentul comercial al ţării.
Dificultăți pentru cea mai mare economie a Europei
Cea mai mare economie a Europei se confruntă cu dificultăţi în revenirea după pandemia de COVID-19.
Ea este afectată de competiţia crescută din partea China şi de costurile ridicate ale energiei.
În acest context, ministrul Finanţelor, Lars Klingbeil, ar putea beneficia de o marjă mai mare de împrumut pentru bugetul din 2027.
Ea este estimată la aproximativ 2,7 miliarde de euro, ca urmare a încetinirii economice.
Relansarea economică este susţinută în principal
- de cererea internă
- în special de consumul populaţiei (alimentat de creşterea veniturilor reale, în ciuda pierderii puterii de cumpărare cauzate de scumpirea energiei)
Cheltuielile guvernamentale, în special cele pentru infrastructură şi apărare, contribuie de asemenea la susţinerea economiei, cu o creştere estimată de peste 5% în termeni nominali în acest an.
Ministrul economiei a subliniat însă că măsurile actuale oferă doar un sprijin pe termen scurt şi că Germania are nevoie de reforme structurale profunde, inclusiv reducerea taxelor, scăderea costurilor energetice şi diminuarea birocraţiei, pentru a-şi recâştiga competitivitatea economică.




Trebuie sa fii rupt de realitate ca sa o mai tii ‘langa-langa’ cu Prooccidentul. Daca pana si Germania are nadragii rupti in fund …
Cui, ce-i pasă de nația ce-a dorit să distrugă Omenirea în două rânduri?…