
Sindicatul Polițiștilor Europeni „Europol” a cerut, marți, președintelui Klaus Iohannis să convoace CSAT pentru a lua măsuri în legătură cu faptul că structurile Poliției Române nu asigură continuitatea serviciului polițienesc, iar polițiștii sunt chemați la muncă din timpul liber.
„Structurile Inspectoratului General al Poliției Române și ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române nu asigură caracterul permanent al serviciului polițienesc prin planificarea pe durata celor 24 de ore a polițiștilor din cadrul diferitelor specialități, respectiv: ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme și muniții, combaterea criminalității organizate, operațiuni speciale, criminalistică și acțiuni speciale. În momentul de față, la nivelul structurilor subordonate celor două arme, Poliție și Poliție de Frontieră, există sute de situații în care programul de lucru al polițiștilor nu acoperă cele 24 de ore iar serviciul polițienesc se asigură prin chemări de la domiciliu a polițiștilor aflați în timpul de refacere a capacității de muncă”, a spus Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol, într-un comunicat.
Potrivit acestuia, siguranța cetățenilor este afectată de faptul că polițiștii sunt chemați de acasă în timpul lor liber, în sensul în care „timpul de așteptare de la momentul sesizării și până la sosirea polițiștilor chemați de la domiciliu este foarte mare, iar eficiența acțiunilor polițiștilor este afectată de oboseala acută acumulată de polițiștii cărora li se întrerupe timpul de refacere a capacității de muncă prin chemarea lor de la domiciliu, după ce în prealabil aceștia au prestat muncă 8 ore, 12 ore sau chiar 24 de ore”.
De asemenea, conform sindicatului, circulația pe drumurile publice este pusă în pericol prin lipsa polițiștilor rutieri după ora 22.00, care să acționeze pe drumuri naționale și europene, în special „din perspectiva faptului că majoritatea infracțiunilor se realizează prin deplasarea pe rețeaua de drumuri naționale și europene (transport ilegal de lemne, contrabandă cu țigarete și alcool, trafic de droguri, migrație clandestină, etc.)”.
„Având în vedere prevederile de mai sus, din care rezultă fără echivoc obligația Ministerului Afacerilor Interne de asigura planificarea în serviciu a polițiștilor pe toată durata celor 24 de ore, 7 zile din 7, vă rugăm să convocați în regim de urgență Consiliul pentru a analiza și propune măsuri urgente pentru ca, atât integritatea polițiștilor să fie protejată , cât și siguranța cetățeanului să fie restabilită în raport cu prevederile legale incidente”, conchide Europol în sesizarea făcută către Iohannis.
Poliţiştii din mediul rural acţionează, după încheierea programului de lucru, după principiul „cel mai aproape de locul evenimentul intervine”, a anunţat, luni, MAI, precizând că posturile de poliţie comunală nu au avut niciodată program non-stop.
În prezent, programul de lucru al polițiștilor este reglementat printr-un Ordin al MAI din anul 2008, iar un polițist lucrează, de regulă, 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de două zile, de obicei sâmbăta și duminica. Programul de lucru poate fi organizat în zilele lucrătoare, între orele 08.00-16.00,în schimburi de 8/12 ore sau ture de 24 de ore, chiar şi prin intercalarea acestora, în funcţie de dinamica misiunilor.
Nu doar numarul de politisti este redus,poate cel mai mult deranjeaza comportamentul unor politisti,deciziile incorecte care ii duc pe unii cetateni la disperare.Calitate,de valoare si numar,cit mai aproape de asteptarile cetatenilor.
Sa reclame toate previlegiile pe care le au, salarii, pensii speciale, varsta de pensionare si dreptul de a lua spaga. Sa fie verificatii in privinta avarilor pe care le au, si sa le justifice.
ABEREZI CETATENE SALARIUL MEDIU ESTE DE 3500 ALTE AVANTAJE SUNT DOAR MUNCA STRES ORE SUPLUNENTARE NEPLATITE RISCURI AMENINTARI
SUNTEM EXACT CA CEI CONDAMNATI LA MUNCA IN FOLOSUL COMUNITATI
De ce nu sunt suficienti politisti ? Despre corectitudinea politistilor,de ce nu s-a vorbit in toti acesti ani?
De ce nu s-a crescut cifra de scolarizare la Scolile de Politie? Programa scolara cum este ?
Pentru ca NU au alocat Bani sa-i plateasca!
Desi dna Carmen Dan a spus ca Deficitul de personal la MAI e de peste 20000 de angajti, NU au alocat Bani pentru a fi angajati, Banii merg spore pomenile electorale si spre autoritatille locale adica spre Clientela PSD!
Ce ne trebuie politisti, sunt comune unde exista 1 singur politist, doar Seful de post, desi Organigrama prevede mai multi, dar NU se fac angajari iar dna Carmen indeplinbeste Ordinul lui Dragnea: FARA noi angajari, NU avem Bani pentru asa ceva!
Ati vazut-o sa mai spuna ceva despre DEFICITUL de 20 000 de politisti?
NU.
O sa zica intr-o zi cand iarasi va aparea un eveniment nefericit!
Uite cum a MINTIT Carmen Dan in 7 Februarie:
„NU există nicio situatie aşa cum nici nu a existat vreo situaţie în care vreun sediu de poliţie să se fi închis la ora 16. Vă asigur de lucrul acesta!”
„Ministrul de Interne pare să NU ştie că realitatea o contrazice.
Mai ales în afara oraşelor, unde la poliţie se închide mai repede decât la magazinul sătesc.
După ora 16 nu mai găseşti pe nimeni. De exemplu în Teleorman…
Este chiar ora 18.00 şi dacă ai o problemă în Siliştea Gumeşti şi vrei să ajungi la postul de poliţie, vei găsi uşa închisă.
Efectiv a fost pus lacătul pe uşă.
Localnicii ştiu că există 2 poliţisti în satul lor şi că NU au colegi care să preia tura pentru un program permanent.
La 10 kilometri distanţă, în altă localitate, 2.000 de oameni s-au împăcat cu ideea că poliţistul îi păzeşte doar 8 ore/zi. Seara este greu să găseşti şi sediul, darămite pe cineva în el.
Iar asta se întâmplă în localitatea unde numărul infracţiunilor a crescut de 3 ori în ultimul an, conform datelor pe care le are Poliţia jud. Teleorman.
Lipsa de poliţişti se simte NU doar la posturile din Comune.
În Teleorman au existat anul trecut aproape 3000 de conflicte la care a fost nevoie de intervenţia trupelor speciale. În multe cazuri ofiţerii au ajuns cu întârziere.
Un ofiţer de la Serviciul de Acţiuni Speciale Teleorman a declarat pentru Digi24, sub protecţia anonimatului că NU are destui colegi şi pentru tura a 3-a.
De la miezul nopţii până la 8 dimineaţa… „se asigură intervenţia de la domiciliu. În zilele de weekend se lucrează de la ora 10 dimineaţa la ora 22 seara. Se ajunge şi după 1 oră, 1 ora şi 1/2 la evenimentele solicitate. Au fost persoane vătămate, lucru care se putea evita prin simpla noastră intervenţie în timp util dacă eram la serviciu în momentul respectiv”.