Progresismul, o nouă față a CIA

La scurt timp după ce Joe Biden a preluat mandatul prezidențial, Departamentul Apărării a emis un memorandum ce face referire la un document precedent semnat de Biden și care transformă promovarea în întreaga lume a drepturilor LGBT într-o chestiune de securitate națională pentru Statele Unite. Este un pas firesc, dacă facem o scurtă trecere în revistă a evoluțiilor de pana acum.

În 2019, presa americană scria cu mândrie cum ”complexul militaro-industrial american este condus de femei”. Gina Haspel (cea care fusese implicată în scandalul închisorilor secrete și zborurilor secrete ale CIA) fusese numită șefă a spionajului american. Apoi, Andrea Thompson devenise negociatorul șef al Pentagonului în ce privește arsenalul nuclear. Apoi, cei mai mari contractori ai Pentagonului (Northrop Grumman, Lockheed Martin, General Dynamics și Boeing) erau conduși de femei. În același an 2019, Raytheon, cel mai mare producător de rachete, inclusiv al interceptorilor scutului antirachetă instalat in România, a început un parteneriat cu Organizația Cercetașelor din SUA, pentru a arăta cât de dedicați feminismului sunt producătorii de arme.

Anul acesta lucrurile au ajuns și mai departe. Recent, Pentagonul a ținut să anunțe primul echipaj al unui elicopter format exclusiv din homosexuali. Apoi, Dow Chemical, compania care a produs napalmul pentru pârjolirea Vietnamului, a fost lăudată pentru decizia de a numi un director homosexual.

Tot în 2021, fostul șef CIA John Brennan, implicat în spionarea ilegală a campaniei lui Donald Trump și în inventarea scandalului Russiagate menit să paralizeze administrația republicană, a ajuns să declare: ”Sunt tot mai jenat de faptul că sunt bărbat și că sunt alb, acum când văd ce spun bărbații albi”.

 

Declarația aceasta din partea lui Brennan anunța decizia CIA de a lansa o campanie de PR  pentru recrutarea de noi agenți. În clipul cu pricina auzim o agentă CIA spunând urmăroarele: ”Sunt intersecțională… sunt heterosexuală, diagnosticată cu sindrom de anxietate generalizată… m-am luptat cu sindromul impostorului, dar, la 36 de ani, refuz ideile patriarhale despre ce anume trebuie și nu trebuie să facă o femeie. Sunt eu însămi și nu regret, vreau să fii tu însuți fără nicio remușcare”.

Campania de PR de mai sus nu este una realizată de o universitate progresistă, ci de principala agenție de spionaj a SUA. Textul de mai sus a trecut de o mulțime de filtre în cadrul CIA, agenția de spionaj care de-a lungul deceniilor a fost implicata în asasinarea unor lideri străini, în susținerea talibanilor din Afganistan împotriva URSS, în lovituri de stat, în trafic de substanțe interzise pentru a plăti acele lovituri de stat.  Ei bine, această organizație temută a devenit, în mod oficial, progresistă.

Criticii clipului amintit mai sus au atacat conducerea CIA, spunând că în acest fel fac ca America să pară mai slabă în ochii adversarilor.

Fox News a încercat să abordeze cu umor acest subiect. ”Imaginați-vă cum ar fi interogat un suspect de terorism de către un agent progresist. «Ahmed, am văzut că ai cumpărat materiale pentru o bombă artizanală. În mod evident, ai acționat împotriva coloniștilor rasiști și patriarhali care te împiedicau să dai ce ai mai bun în tine, să-ți arăți propria personalitate»”, scrie Fox News.

 

Publicația britanică Spiked propune o altă abordare.

Cum se face ca războinicii americani au devenit progresiști. În parte, este vorba despre imagine. Așa cum marile companii își aliniază misiunile corporatiste la cauza Black Lives Matter, pentru a nu se spune că ele caută doar profitul, la fel CIA și complexul militaro-industrial nu vor să aibă doar imaginea unor agenții al căror scop este să domine alte țări sau să apere interesele comerciale ale SUA.

Însă nu este vorba doar despre PR. Progresismul este atractiv pentru instituțiile de forță și din alte motive. În primul rând, politica identității îți permite să aplici strategia ”divide et impera” – fragmentând societatea după criterii rasiale, sexuale, etc. CIA nu-și mai poate obține legitimitatea invocând idealuri democratice, câtă vreme încalcă aceste idealuri aproape zi de zi. În al doilea rând, progresismul le permite celor puternici să pară ca sunt de partea celor slabi. Prin urmare, atunci când criticii vor pune sub semnul întrebării activitatea acestor instituții de forță, ele le vor răspunde acuzându-i de rasism, sexism și ale ”isme” sau ”fobii”.

Apoi, progresismul are și un aspect terapeutic. Pe de o parte, el le permite celor puternici să pară vulnerabili. De la agenta CIA care spune că suferă de ”sindromul anxietății generalizate” și până la un membru al elitei care spune că are cutarea problemă psihică, criticilor li se va interzice să-i atace. Mai mult, teoriile progresiste au ajuns să susțină că problemele politice sociale țin de aspecte individuale, care emană din eul fiecăruia. Mesajul este că nu ai nevoie de un salariu decent și că nu este nicio problemă că dronele CIA îți bombardează localitatea – trebuie doar să mergi la un psiholog.

În cele din urmă, se adaugă marea confuzie provocată de corectitudinea politică. Progresismul instituie un limbaj eufemistic, ideal pentru agenții secreți. Odată ce CIA a îmbrățișat imperialismul ”intersecțional”, ar trebui să fie limpede că progresimul este ideologia potrivita pentru cei puternici”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

13 Comentarii

  1. nebuni … nebuni … nebuni …
    o lume … nebuna … nebuna … nebuna …
    LUMEA … DEZAXATILOR MINTAL …
    Vine … pandemia de NEBUNIE !!! Mai PERICULOASA … decat cea de covid.
    In lumea intreaga … trebuie SA SE DESCHIDA … cat mai multe SPITATE de NEBUNI !!!
    Si … trebuie INVENTATE noi VACCINURI … CELE contra NEBUNIEI !!!

  2. Dementa ! Numele tau este America…?! Oare sa ne mai putem salva cu alde, tzurcana, nasui, bulai, closette, cirtzu, pirtzu, fritz, julien, bideu, harris…ca paduchii in frunte si cu Liviu Dragnea in puscarie…?! Ce parere aveti doamna Michelle Obama, este bine ca sodomizarea umana a devenit politica de stat a Guvernului SUA. Dar, tu Bunule Dumnezeule ai promis, dupa Potopul lui Noe ca nu o sa mai distrugi lumea si Pamantul…?! Desi, decat asa, mai bine…?!

  3. Pentru Romania si cateva alte tari din Estul Europei problema LGBT e falsa, degeaba o tot freaca SUA !Pentru SUA -25 milioane poponari si UK-10 milioane poponari, problema anglo-saxona e electorala!Daca citim statistica, la 1 obez din 2 in SUA si 1 obez din 3 in UK,numai de femei nu iti mai arde,trebuie intelesi si baietii astia de la Colt!

  4. O IDEOLOGIE MARXIST/BOLSEVICA…nebuna…nebuna…schizoida…Mea culpa a acoperitului Comintern Brennan e tardiva si lipsita de continut, componenta HOMOSEXUALA a cruciadei bolsevice contra SUA si a Occidentului CIVILIZAT in general era cunoscuta si pe vremea sa, ba chiar in agenda Filialei Langley a Comintern era/este prevazuta nu numai TOLERAREA agentilor Internationalei Genocidului in operatiuni de promovare a decadentei homo ca mijloc de subminare a societatii capitaliste, ci Filiala Langley a promovat aceeasi politica!!!Marsavia ILEGALILOR sefi de Filiala e cu atat mai pregnanta avand in vedere Subterfugiul/Trucul folosit, „LIBERTATEA INDIVIDULUI”!? Cum spuneam democratia e subminata cu propriile ei instrumente!!! Cine se face ca nu vede aceste aspecte e mai vinovat/condamnabil ca „nebunii”, care de fapt nu sunt nebuni, ci credinciosi Cauzei!!! Homosexualitate, droguri, prostitutie, contrabanda, trafic de minori si de oameni pentru organe,
    tot atatea si inca multe altele prin care ideologia marxist/bolsevica submineaza de secole societatile capitaliste pentru
    a le distruge odata cu statul si natiunea, familia si religia, traditiile si cultura, limba si leaganul geografic…

  5. De la ce spital or fi scapat partenerii strategici saracii.

    Marele parteneriat strategic cu Spitalul9 🙂 🙂 🙂

  6. Ce trăznăi le-au mai trecut prin cap la alde Bulai, Drulă și Năsui.

  7. Cred ca americanii incearca in mod voit sa para confuzi, organizandu-si operete de strada gen distrugerile BLM fie la alegeri sau si dupa alegeri,pentru a-si adauga noi piste de actiune si noi motive de discutii internationale.Se joaca cu focul doar pentru ca isi inchipuie ca orice pronunta ei este pur adevar.N-au castigat nici un razboi sau mai bine zis pe unde au fost s-a instalat haosul,dar pretind ca lupta impotriva haosului.Daca aceste „scenarii progresiste” vor fi importate de statele NATO atunci vor apare noi piste de actiune.Nu cred ca un serviciu secret serios se poate juca de-a secretul informatiei introducand oameni vulnerabili in traseul secretului doar de dragul diversitatii si incluziunii.Nu mai au imaginatie in spionaj?Dupa modul in care au eliberat rapoarte referitor la alegerile din 2016[amestec rus] CIA pare mai curand un serviciu de propaganda politica de partid decat un serviciu secret.Ori se cred prea buni incat se joaca .

  8. progresisitior neprogresisiti cia este o organizatie criminala care alaturi de mosad sustine terorismul international…pe 24 iulie 2019 dept de pompieri din nyc declara ca au dovezi ca israelul si aliatii americani au plasat explozivi in cladirile gemene ale wtc si nr 7 din wtc complex inaintea asasizului atentat terorist islamic….pompierii cereu us congres cel care finanteaza israelul cu 3,8 miliarde anual sa deschida o ancheta noua …in loc pandemia izbucnea in iran ,china si italia….americanii sint cei mai perfizi oameni …politicienii..care sint tradatori spalati pe creier cu biblia si holocaustul ca si gunoaiele de la cotroceni si guvernul romaniei …

  9. După părinții decăzuți din drepturile părintești și arestați pe motiv ca le-au interzis odraslelor educate la școală cu neomarxism să-și facă operație de schmibare de sex și să urmeze tratamentul hormonal al schimbării de sex, „țară ca afară” devine „dileala de afară”.

  10. intamplator!!!!! si MI 6 a anuntat ca regreta persecutarea de peste 100 ani a minoritatilor si inceperea recrutarii de agenti apartinand minoritatilor de tot felul???? cam grea o sa fie „munca” sub acoperire pentru unii!!!! ce sa-i faci asa ii cu „penetrarea ” inamicului apartinand acestor minoritati care au intrat in ” campul tactic” al serviciilor de pretutindeni. problema este ca nu o sa mai avem scandaluri politico sexuale intrucat acestea vor fi actiuni normale ( adio sexgate, etc, Clinton, jfk/MM…. singura incalcare a moralitatii si eticii va fi daca ai masca sau nu….

  11. Pai daca pui sefi oameni cu probleme pshihice astia viseaza numai doza zilnica de medicamente adica drogul zilnic. Sa vezi razboaie.

  12. Am un singur comentariu:
    Sunteti un ADEVARAT jurnalist!

  13. Au pus o baba la conducere ? Viitorul este clar, fara dubiu, faliment !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.