Proiect crucial pentru procedura de BREXIT

Un proiect de lege considerat crucial pentru desfăşurarea procedurii de Brexit a fost adoptat de Parlamentul britanic după ce mai mulţi parlamentari conservatori proeuropeni au decis în ultimul moment să susţină poziţia Guvernului Theresa May, informează agenţia Reuters.

Premierul britanic a comunicat după aprobarea proiectului de lege că acest lucru este un pas crucial privind procedura de Brexit, adăugând că în următoarele săptămâni vor fi publicate mai multe detalii despre propunerile britanice privind viitoarele relaţii cu UE.

Când ar trebui Marea Britanie să părăsească UE

Teoretic, Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană pe 29 martie 2019. Pentru respectarea acestui termen, documentele pe tema Brexit trebuie finalizate până în octombrie 2018, astfel încât să poată fi ratificate în timp util, potrivit Mediafax. 

May trebuie să treacă prin Parlament alte câteva proiecte de lege privind Brexit, iar votul strâns de miercuri ar putea fi un indiciu pentru modul în care se vor desfăşura dezbaterile privind Brexit în cadrul Legislativului britanic.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.