Proiectil aterizat în curtea unui localnic

Un proiectil folosit în cadrul exerciţiului Saber Guardian 17 care are loc în Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” (CNII) din Cincu (judeţul Braşov) a aterizat în grădina unui localnic din Merghindeal (judeţul Sibiu).

Surse locale au declarat, vineri, pentru News.ro, că un proiectil folosit în cadrul exerciţiului Saber Guardian 17 care are loc în Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” (CNII) din Cincu (judeţul Braşov) a aterizart în grădina unui localnic din Merghindeal (judeţul Sibiu).

”Este o grădină, departe de populaţie, nu s-au înregistrat probleme deosebite, dar evenimentul este cercetat de către Ministerul Apărării Naţionale, având în vedere că muniţia a părăsit perimetrul protejat al poligonului”, au precizat sursele citate.

Localităţile Cincu, din judeţul Braşov, şi Merghindeal, din judeţul Sibiu sunt învecinate, legătura dintre ele fiind asigurată prin drumul judeţean 105.

MApN confirmă incidentul

„Comanda Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica” (CNII) din Cincu a fost informată joi, 13 iulie, în jurul orei 18.00, despre faptul că un fragment metalic de muniţie desprins în urma unui ricoşeu a căzut pe un teren aflat la marginea localităţii Merghindeal, jud. Sibiu, la aproximativ 300 de metri lateral de marginea poligonului Cincu, fără a fi înregistrate victime”, a anunţat MApN.

La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare administrativă condusă de comandantul CNII, care investighează cauzele producerii evenimentului.

„Din observaţiile echipei de cercetare, elementul metalic nu a cauzat o explozie la impactul cu solul”, precizează ministerul, adăugând că în poligonul Cincu s-au desfăşurat, joi, între orele 16.00-16.55, trageri de luptă cu armament de artilerie, precum şi cu tehnică de tancuri şi blindate.

Saber Guardian 17 este cel mai mare exerciţiu desfăşurat în regiunea noastră, în perioada 11-20 iulie, la care participă 25.000 de militari, din 22 de ţări aliate şi partenere.

Exerciţiul este condus de USAREUR şi se desfăşoară pe teritoriile naţionale ale Bulgariei, României şi Ungariei.

Pe teritoriul României, exerciţiul are loc în peste 20 de poligoane şi raioane de dislocare, inclusiv Marea Neagră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.