Proiectul Science Fiction Politic intră în Anul Șapte în ritm de sârbă

Proiectul Science Fiction Politic intră în Anul Șapte în ritm de sârbă, oh, da! Iohannis strâmbă din nas, Iliescu strâmbă din nas, Cîțu strâmbă din nas, Rareș Bogdan strâmbă din nas, CTP strâmbă din nas, Liiceanu strâmbă din nas, Patapievici strâmbă din nas, Cărtărescu strâmbă din nas, Orban strâmbă din nas, Helwig strâmbă din nas, Clotilde strâmbă din nas, Kovesi strâmbă din nas, Băsescu strâmbă din nas, toți și toate, vai, vai, în contra Proiecrtului Science Fiction Politic, vai, vai în ritm de sârbă! Dar să vezi, tu, ce minunățăie! Deși a fost alertat de numeroase vânzătoare de flori din Gara de Nord, Serviciul Militar de Informații nu a luat în serios temerile populației așa că atacul marțienilor ne-a găsit nepregătiți. Așa s-a întâmplat și în 1941. Și, se pare, și în 106. Și în 1848. Oh, desigur, era să uit, și în 1989. Așa merg lucrurile în istoria noastră. Marțienii au făcut ravagii printre tarabe. Au înfulecat tot ceea ce se putea înfuleca în Piața Matache. Au înfulecat chiar și afișajul electoral. Abia asta i-a înfuriat rău de tot pe politicienii care tocmai se aflau în mijlocul alegerilor prezidențiale. Orban i-a trimis un SMS lui Dragnea, Hrebenciuc lui Boureanu, Becali lui Gușă, CTP lui Pinalti, Gâdea lui Isărescu, Năstase lui Udrea, Coldea lui Dragomir, Firea lui Grindeanu, Pazvante lui Pache și așa mai departe de s-au încins antenele sateliților militari americani peste Mare Nostrum, pardon, peste Marea Neagră, draga de ea. Uniunea Europeană s-a arătat și ea oripilată de acest caz și a făcut eforturi înzecite să se apere de hoardele de marțieni care începeau deja să forțeze granițele cu mic, cu mare. Tunurile magnetice au tras în gol. Dronele au filmat în zadar. Spionii și-au răcit gura de pomană prin piețele din Varșovia, din Berlin, din Paris și Amsterdam. În cele din urmă, un microb, unul mititel, trandafiriu și rotofei, le-a venit marțienilor de hac și i-a transformat într-un fel de albine care puteau respira în spațiul cosmic. Americanii le-au alungat dincolo de planeta Venus cu niște impulsuri cuantice. Nu mai știu cine a fost ales președinte, dar n-are importanță pentru că oricum planeta e condusă de Grupul de la Bilderberg, așa cum mi-a zis tanti Eufrosina care le știe ea pe toate. dar, să vezi, pe vremea aia, a politii perverse românești, să vezi tu ce chestie! Dacă aveai contul plin, atunci te pureai duce la bankomat să-ți schimbi sângele. M-am dus și eu ca toată lumea. Făcusem guturai. Mi-a fost frică. Era coadă la bankomat. Erau și niște politicieni de la PSD, de la PNL, de la UDMR, de la USR, de la ALDE, PSM, PRB, PIR, MIR, OSB, DST, PPP și câte și mai câte. Ziceau de tot felul. Unii se gândeau că dacă-și schimbă sângele n-o să-i mai umfle la DNA.

Alții credeau cu tărie că vor putea să emigreze pe Lună sau pe Marte la sfârșitul verii. Vorbeau ei în fel și chip. Niște florărese de la Bucur Obor căscau gura la politicieni și se minunau în gura mare, și ele. Ziceau și ele de tot felul. N-aveau ele treabă cu nemurirea. Să le dai un bănuț, acolo. Să le zâmbești. Să te lași vrăjit de ele, amăgit, dus de nas, asta voiau și erau, pe loc, fericite nevoie mare. Mă uitam la ele, ele se uitau la mine. Păi, peste treizeci de ani, multe dintre ele aveau să fie doar o amintire. Un zâmbet fugar printr garoafe, o melancolie. Iar eu? Eu îmbățoșat foarte. Dar politicienii? Săracii! Habar n-aveau! De unde să știe ei căî le trebuia un cod secret ca să primească sângele cel adevărat. Adevărat! Ca în toate, și la bankomatul sanguin erau niște chichițe. Numai pentru cunoscători. Pentru ăștia cu fler. Dar eu aveam fler? Hârșâit de viață. Pus la podea. M-am ridicat, vezi bine. Tobă de carte, frecușul străzii m-a învățat. Acum salt de pe un picior pe altul. Un PSD-ist se tot câcâie, parcă nu-și găsește cardul, vorbește în rusește, se răstește la un vardist care moțăie ceva mai încolo, un vatman ne înjură pe toți de pe fereastra tramvaiului, trece Caragiale în carne și oase, mai încolo, alde Caragea, tras în țeapă de turci, vociferează și el. E așa, un fel de istorie grotescă, eviscerată de atâta nemurire. O să fie bine, în schimb, sigur că o să fie bine, nu are cum să nu fie bine, așa, în general trebuie să fie bine, altfel cum?!