Promisiunea lui Donald Trump pentru Afganistan

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a dat asigurări că Statele Unite „vor rămâne alături” de Afganistan în timpul mandatului său și chiar ar putea să-și consolideze sprijinul, potrivit unui comunicat al președinției afgane dat publicității sâmbătă și citat de AFP și EFE, transmite Agerpres.

„Președintele ales Trump a dat asigurări că Statele Unite vor rămâne alături de guvernul și de poporul afgan în timpul mandatului său” și că „administrația sa, după evaluarea necesităților, își va consolida sprijinul în materie de securitate”, a transmis președinția afgană, care a anunțat că Trump și președintele afgan Ashraf Ghani au avut vineri o discuție telefonică.

Potrivit echipei de tranziție a lui Trump, care a publicat la rândul său un comunicat, „cei doi responsabili au evocat gravele amenințări teroriste care planează asupra ambelor țări și au promis să conlucreze mai îndeaproape pentru a le contracara”.

Trump l-a invitat pe Ghani la Casa Albă pentru a analiza relațiile bilaterale, ofertă acceptată de liderul afgan, transmite EFE.

În timpul campaniei electorale din SUA, situația din Afganistan aproape că nu a fost menționată, însă Trump a postat în mai multe rânduri pe contul său de Twitter mesaje prin care denunța menținerea prezenței militare americane în această țară.

SUA au peste 10.000 de militari desfășurați în Afganistan sub steagul NATO în cadrul operațiunii Resolute Support. Președintele în exercițiu Barack Obama s-a angajat să mențină 8.400 de militari până la începutul lui 2017, în loc să-i retragă progresiv, așa cum anunțase inițial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.