Promisiuni pentru „una, două sau trei chestiuni” din Codul Fiscal

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că există două sau trei „chestiuni” din ordonanța care a modificat Codul Fiscal, referitoare la impozitarea drepturilor de autor, firmele IT şi domeniul cercetării, care vor fi „reglate” în Parlament, după discuţii cu reprezentanţii acestor categorii sociale.

Astfel, solicitat să comenteze faptul că în OUG publicată în Monitorul Oficial se prevede că angajaţii care obţin venituri şi din activităţi independente, respectiv drepturi de autor, vor plăti contribuţii la nivelul salariului minim, Dragnea a răspuns că există două sau trei „chestiuni” care vor fi reglate în perioada următoare.

„Eu am înţeles că orice chestiuni de genul ăsta – sunt una, două sau trei chestiuni de genul ăsta – vor fi reglate în perioada imediat următoare prin discuţii cu reprezentanţii acestor categorii sociale, ca şi la cei care lucrează în cercetare şi cei care lucrează în IT”, a spus liderul PSD.

Întrebat dacă aceste lucruri se vor regla în Parlament, având în vedere că OUG a ajuns deja la Senat, Liviu Dragnea a răspuns afirmativ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Asta DUPA ce zi de zi Dragnea si Olguta ne MINTEAU ca nici un Salariu NU va Scadea dupa mareata „revolutie fiscala” a lui Darius Valcov!
    Acum, Dragnea recunoaste ca in domeniile mentionate Salariile SCAD si din acest Motiv se vor face Corectiile necesare!
    Ieri, deja Minsitrul Comunicatiilor a RECUNOSCUT ca Salariile in IT SCAD, apoi a recunoscut si Dragnea, iar Olguta fuge efectiv de intrebariule jurnalsilor, merge doar la RTV si A3 unde Minciunile ei merg ca pe roate!
    Rusine, mincinosilor!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.