Promisiuni privind cartele integrate de călătorie Metrorex – RATB

Până la sfârșitul acestui an vor fi reintroduse cartelele integrate de călătorie Metrorex – RATB, iar tarifele pentru călătoria cu metroul nu vor suferi modificări, a declarat miercuri Marin Aldea, directorul general al Metrorex, potrivit Agerpres.

„Suntem în discuții pentru integrarea tarifară cu RATB și până la sfârșitul acestui an vom avea sigur tarife integrate cu Regia Autonomă de Transport București. Deja noi am constituit două comisii — una tehnică și una comercială — care discută aceste probleme. Comisiile s-au întâlnit și se vor mai întâlni în continuare”, a afirmat Aldea.

Directorul general al Metreorx a menționat totodată că la momentul actual există câteva elemente ce trebuie puse la punct de către cele două comisii înființate, cu privire la sistemul de tarifare integrată pentru călătorii.

„Noi am avut o întâlnire lărgită săptămâna trecută la sediul RATB, cu domnul director general Mihail și cu staful dânsului și am stabilit câteva elemente cu privire la ce au de făcut cele două comisii, așa încât integrarea tarifară să se producă până la finele acestui an. Menționez că tarifele de călătorie cu metroul nu se vor modifica în acest an”, a spus Marin Aldea.

Metrorex nu a mai acceptat la plata călătoriei cu metroul cardurile ACTIV emise și reîncărcate de RATB și nici biletele unice RATB — Metrorex din data de 14 martie 2014 din cauza unor datorii ale regiei de transport către Metrorex, iar contractul comercial a încetat o lună mai târziu, respectiv 14 aprilie 2014.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.