Aproximativ 100 de suporteri ai echipelor Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo şi Steaua protestează, sâmbătă, în Piaţa Universităţii, unde s-au deplasat din Piaţa Victoriei, după ce au participat la un miting autorizat de Primăria Capitalei.
În Piaţa Victoriei mai mulţi suporteri au fost reţinuţi, în urma unor incidente în timpul mitingului ce a început la ora 16.00 şi la care au fost prezente aproximativ 400 de persoane.
Suporteri au afişat mai multe bannere pe care se putea citi: „Craiova noastră niciodată nu o să ştii cât de mult te iubim şi te purtăm în suflet”, „Ştiinţa va muri când noi nu vom mai fi”, „Mititelu groparul Craiovei”, „Fotbalul românesc fără dictatori naţiunea aşteaptă”, „Mititelu un sărac mincinos ne-a distrus”, „Nu cedăm şi drept dovadă ne mutăm peluza-n stradă”, „Naşule fă-ţi bagajul şi să cobori, ultimul mandat e adus de procurorii”, „Mitică, pensia să-ţi fie pe adresa de la puşcărie”, „Sandu şi Dragomir la ospiciu, Mititelu femeia lor de serviciu”. De asemenea, ei au scandat: „De Legea 4 nu ne e frică să-ţi dăm la … Mitică de la Ligă”, „Mitică la puşcărie”, „Ştiinţa nu moare”, „Pleacă brutare”, „Mircea Sandu eşti o mizerie”, „Pe Sandu şi Dragomir să-i vedem la cimitir”, „România stat poliţienesc”, „Ole ola refuzăm dictatura”, „Toată lumea ştie, ne conduce SIE”, „O dorinţă sinceră, România liberă”, „Cea mai proastă loterie este la Jandarmerie”, informează Mediafax.ro.