Peste 350 de sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au reluat, marţi, în faţa Ministerului Educaţiei, protestele faţă de îngheţarea salariilor în 2012 şi blocarea posturilor.
„Vom continua protestul şi miercuri, în intervalul 11.00-13.30”, au precizat sindicaliştii.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ spun că protestele vor continua până când Ministerul Educaţiei va dialoga cu profesorii şi va găsi soluţii la problemele reclamate de aceştia. În caz contrar, ei spun că vor relua protestele în intervalul 5-23 decembrie.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în numele a peste 200.000 de angajaţi din preuniversitar, a trimis comisarului european pentru educaţie, luni, un memoriu de protest privind starea sistemului de educaţie din România şi situaţia dascălilor.
Cadrele didactice solicită şi pe această cale ca guvernul şi Ministerul Educaţiei să aloce 6% din PIB pentru educaţie în bugetul pe anul viitor, să-şi revizuiască atitudinea faţă de politica salarială şi să nu îngheţe salariile angajaţiilor din sistemul public în 2012, să să plătească sumele datorate cadrelor didactice care şi-au câştigat în justiţie drepturile salariale, să deblocheze posturile din unităţile de învăţământ, ţinând cont de lipsa acută de personal, să reia investiţiile abandonate în infrastructura educaţională şi să revizuiască programele şcolare.