Protest masiv al procurorilor. Un Parchet cere sesizarea CCR

Scandalul pensiilor speciale ar putea lua o nouă turnură.

De (I.R.)
Protest masiv al procurorilor. Un Parchet cere sesizarea CCR

Scandalul pensiilor speciale ar putea lua o nouă turnură.

Scandalul pensiilor speciale ar putea lua o nouă turnură. Procurorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti au cerut CSM să aprecieze dacă este oportună sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se constata existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi Guvern, respectiv Parlament.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au anunţat, joi, printr-un comunicat, că Adunarea Generală a Parchetului s-a întrunit şi a luat mai multe decizii.
Astfel, procurorii au decis în unanimitate că trebuie să fie retras proiectul de lege privind modificarea statutului judecătorilor şi procurorilor, dar şi să îşi suspende activitatea de urmărire penală, respectiv de supraveghere a urmăririi penale, cu excepţia activităţilor şi a măsurilor urgente privind dispunerea măsurilor preventive privative de libertate şi suspendarea activităţii de primire a publicului la registratură şi în audienţă, până la retragerea proiectului legislativ respectiv.
De asemenea, Adunarea Generală a mai hotărât cu unanimitatea celor prezenţi solicitarea emiterii unui aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte proiectul de act normativ referitor la modificarea statutului judecătorilor şi procurorilor.
Totodată, majoritatea procurorilor prezenţi în Adunarea Generală solicită şi sesizarea CCR.
”Cu majoritatea membrilor prezenţi, adresarea unei solicitări către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii de a aprecia cu privire la oportunitatea sesizării Curţii Constituţionale a României în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Autoritatea Judecătorească şi Guvern, pe de o parte, respectiv între Autoritatea Judecătorească şi Parlament, pe de altă parte, conflicte generate prin iniţierea şi promovarea repetată a unor proiecte legislative care vizează modificarea Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în special în materia vârstei de pensionare şi a pensiilor de serviciu a magistraţilor, precum şi prin discursul public manifestat în afara unui cadru de respect reciproc datorat autorităţilor statului cu consecinţa subminării grave a încrederii publice în autoritatea judecătorească”, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Protest masiv al procurorilor – 231 de parchete se aliniază cu Parchetul General și suspendă activitatea, cu excepția urgențelor

 

Răspunzând convocării Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la datele de 26, respectiv 27.08.2025, au avut loc Adunările generale ale procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.Conform unui comunicat al CSM transmis joi, la aceleași date, respectiv 26 și 27 august 2025, s-au desfășurat adunări generale la nivelul unităților de parchet din cadrul Ministerului Public. Hotărârile Adunărilor generale ale procurorilor – 16 parchete de pe lângă curțile de apel, 46 de parchete de pe lângă tribunale și 169 de parchete de pe lângă judecătorii – au decis adoptarea acelorași forme de protest cu cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Colectivele de procurori, în unanimitate, au decis adoptarea următoarelor formele de protest:

  1. Suspendarea activității, urmând a fi soluționate doar cauzele cu caracter urgent (cauzele în care se impune luarea  măsurilor arestării preventive sau a arestului la domiciliu, punerea în executare a mandatelor europene de arestare și a cererilor de extrădare, cauzele cu inculpați față de care au fost dispuse măsuri preventive, cauzele privind confirmarea ordinelor de protecție provizorie emise de către organele de poliție) și alte situații operative care nu suportă amânare;
  2.  Suspendarea activității de relații cu publicul și primire în audiență;
  3.  Susținerea formelor de protest ce vor fi adoptate de către instanțele judecătorești.

De asemenea, s-a luat hotărârea transmiterii către executiv a unui punct de vedere referitor la poziția Secției de procurori și a  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la proiectul de act normativ privind pensiile de serviciu ale magistraților, arata CSM.

Distribuie articolul pe:

29 comentarii

  1. SUSTIN SALARIILE MAGISTRATILOR, NU SI PENSIILE.IN ce tara , procurorii sunt magistrati??prin desfiintarea SIIJ, abuziv si dolosiv, unde reclami procurorii acoperiti, pe cei ce ascund dosarele si favorizeaza infractorii, tergiverseaza soluțiile si sustrag inscrisuri din dosare?????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.