Protest spontan la Spitalul de Psihiatrie din Iaşi

Cel puţin 200 de angajaţi ai Spitalului de Psihiatrie din Iaşi au blocat, luni dimineaţă, începând cu orele 8.00, intrarea în unitatea sanitară, nemulţumiţi că salariile le-au fost reduse.

Angajaţii spitalului protestează împotriva deciziei Ministerului Sănătăţii de limitare a cheltuielilor de personal la 70% din sumele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

„S-a diminuat salariul cu 25%. Am trei milioane jumătate. Mai puneam un milion şi îmi plăteam băncile. Acum ce fac?”, a declarat una dintre angajatele spitalului.

„Pentru că am muncit, noi ne vrem banii integral. Noi am stat 25% acasă? Nu. Deci nu vom pleca de aici până nu ne vom primi banii. Nu acceptăm niciun leu în minus”, a adăugat un alt protestatar.

În prezent, în unitatea sanitară nu se fac internări, iar protestatarii au cerut explicaţii conducerii privind scăderile salariale, în condiţiile în care asistenţii şi medicii spitalului au mai organizat proteste în lunile februarie şi martie, înainte ca bugetul unităţii să fie aprobat.

Săptămâna trecută, angajaţii spitalului au declanşat, de asemenea, un protest spontan, activitatea unităţii fiind blocată timp de aproape două ore, ei avertizând că începând de luni, 16 mai, vor intra în grevă generală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.