Proteste la Londra în urma întârzierii ieşirii Marii Britanii din UE

Mii de persoane care se opun întârzierii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană protestează vineri în centrul Londrei, în timp ce Camera Comunelor a respins pentru a treia oară acordul Brexit negociat de premierul Theresa May, relatează Reuters.

În ziua în care Marea Britanie urma să părăsească iniţial UE, grupuri mari de oameni s-au adunat în faţa parlamentului, fluturând steaguri UE şi scandând, „Ieşire înseamnă Ieşire” şi „La revedere UE”, acuzând-o pe Theresa May de trădare.

Pe fondul unei prezenţe mari a poliţiştilor, mai multe persoane au blocat drumul din afara parlamentului, strigând „Nu vom pleca” şi „Ce vrem? Brexit? Când vrem? Acum? Acum.”

Protestatarii, conduşi de Nigel Farage – politicianul care a convenit să organizeze referendumul în urma căruia s-a decis ieşirea Marii Britanii din UE – se va adresa mulţimii vineri după-amiază.

Farage, fostul lider al Partidului Independenţei, urmează să vorbească la un eveniment „Brexit Betrayal” ca parte a culminării unui marş din Sunderland, nord-estul Angliei, până la Londra.

„Ceea ce ar fi trebuit să fie o sărbătoare este de fapt o zi de trădare”, a declarat Farage pentru Reuters.

Membrii Camerei Comunelor au respins vineri, a treia oară, proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană.

29 martie era data stabilită iniţial de Marea Britanie pentru retragerea din Uniunea Europeană.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Nigel Farage acest păcălici al Angliei pe care nu l-a mai băgat nimeni în seama după referendum ,nu a făcut altceva decât să divizeze și să învrăjbească o nație împotriva vecinilor lor.Sa ne aducem totuși aminte că săptămâna trecută au fost în stradă peste un milion de oameni pro UE și media din Regat nu a relatat foarte detaliat iar BBC aproape deloc,iar acum pentru câteva mii de oameni și un zevzec toată lumea s-ar apucat de relatat.Halal

  2. Aceste ziar de origina comunistoida nu publica ce se posteaza decat dupa cenzura. Este ridicol in cazul cand Romania detine presedentia Consiliului Europei. Scriam ca stirea cum ca in Londra sunt demonstratii probresit este fake news , de la Moskova si ….celilalti anti UE. Exist un sondaj publicat de BBC ca 41% dintre britanici sunt contra brexit si 28 % probrexit.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.