Proteste și urmări

Mișcările de protest din Capitală și din alte orașe, Timișoara, Sibiu, Constanța, Cluj-Napoca, nu ar trebui să surprindă. Desigur că tragicul deznodământ al concertului de la clubul „Colectiv” le-a declanșat, dar se înșală cine le-ar reduce la acesta. Nemulțumirea în țară este vastă și nu de câteva zile. Rațiunile sunt numeroase. Oriunde mergi – la oraș și la sat, în instituții și firme, în nord și sud, est și vest – întrebările sunt aceleași: De ce se strică orice? De ce nu se rezolvă nimic? Nimeni nu vede abuzurile? Chiar nimeni nu răspunde? Au fost alegeri prezidențiale care au înlocuit vârful unui regim detestat, dar nu au adus încă schimbarea așteptată.
Mișcările de protest au pus în lumină – fie și în lozinci uneori naive – o seamă de fapte. Privatizarea industriei s-a făcut – spre deosebire de reușita altor țări – cu două efecte nefaste: dezindustrializarea și îmbogățirea frauduloasă a unora. Aruncarea în șomaj a sute de mii de oameni și lipsa de orizont au urmat. Democrația – în alte țări veritabil motor al schimbărilor benefice – s-a oprit la tehnici de manipulare, încât planează îndoiala asupra legitimității aleșilor. Decidenții par să nu cunoască faptul că în democrație nu-și are loc formula „eu am decis”, decât cu riscul de a trece în altceva. S-a îmbrățișat înțelegerea politicii ca simplă luptă pentru căpătuială a persoanelor, evident cea mai rudimentară dintre înțelegeri. Intrată pe mâna unor responsabili de circumstanță, educația a devenit, la rândul ei, de mântuială. Biserica majoritară – cu răspunderi inevitabil crescute în condițiile societății postseculare – a îmbrățișat pasivitatea, chiar și atunci când a fost, de fapt, lovită prin legile adoptate.
Incapacitatea de a rezolva probleme, neputința de a concepe soluții, improvizarea continuă, ascensiunea oamenilor nepotriviți în funcții nepotrivite, cleptocrația sunt semnalizate justificat de mișcările de protest actuale. Ele au meritul de a reaminti aceste fapte din perspectiva nevoii de a se găsi rezolvări, în sfârșit.
Desigur, problemele României sunt de așa natură încât nu se pot dezlega fără analiză, chiar dacă reacțiile pasionale sunt de înțeles. Cele mai multe probleme nu mai țin de trecut, căci s-au scurs douăzeci și cinci de ani din 1989 încoace. Nu sunt probleme datorate străinilor căci, din nefericire, România actuală este mai curând ocolită de investitori, iar politicile ei sunt de adaptare fără inovare. Nu sunt probleme eminamente punctuale, ci structurale, ale instituțiilor din societate. Nu sunt probleme ce se pot rezolva altfel decât prin pluralism și dezbatere argumentativă asupra programelor intrate în competiție. Nu așteptarea de persoane salvatoare, ci democrația deschisă la orice nivel spre discuție și argumente mai bune este calea soluționării.
Cum se poate valorifica potențialul de schimbare a țării conturat de mișcările de protest actuale? În față sunt trei eventualități: mișcările să rămână fără urmări semnificative, mișcările să fie confiscate de grupuri, mișcările să aibă urmări benefice în sensul unei salutare schimbări în societate.
Nu trebuie minimalizate dificultățile vieții majorității covârșitoare a concetățenilor și nu dă rezultate durabile escamotarea problemelor. Unii oamenii pot fi mințiți un timp, dar nu pot fi mințiți toți oamenii, tot timpul. Recunoașterea cu acuratețe a problemelor și deschiderea dezbaterii organizate asupra unor programe sunt abia primul pas spre normalizare.
Confiscarea protestelor și exploatarea lor de către grupuri este, se știe, riscul imanent mișcărilor de protest ce nu au de la început platforme stabilite și organizare minimală. S-a observat, de altfel, din autopropunerile de participare la reuniunea cu „strada”, convocată la Cotroceni, interesul unora de a face carieră politică pe umerii mișcărilor de protest, de data aceasta împrumutând straie de societate civilă. Va depinde de mișcările însele dacă sesizează sau nu pericolul confiscării și dacă îi pot face față. La acest pericol există un antidot în situația creată: reunirea revendicărilor într-un document coerent și stabilirea ulterioară a persoanelor care se angajează să-l pună în aplicare. Nu invers.
Alternativa fructificării benefice a protestelor, în serviciul societății, presupune, la nivelul zilei de azi, asumarea cu toate consecințele a cel puțin patru adevăruri simple.
Nu se poate determina satisfacerea de revendicări justificate rămânând doar la metafore – nici la cele politice, nici la cele antipolitice. Chiar și cea mai izbutită metaforă poate mobiliza, dar nu dispensează de cunoașterea realităților – o cunoaștere prozaică, căci trebuie să fie precisă și riguroasă. Adică, în termenii economiei, ai dreptului și ai altor discipline. Trecerea de la idee la acțiune nu este directă, dacă este ca prima să nu fie desfigurată, iar cealaltă să nu fie gratuită.
Nu se fac pași înainte cu apucături de dreaptă primitivă, cum nu dau rezultate nici apucăturile de stângă primitivă. Crearea de noi falii într-o societate oricum scindată sau continuarea celor existente nu duce la nimic bun. Generalitatea și simetria libertăților și drepturilor este singura bază viabilă a unei societăți care-și rezolvă matur problemele. Se vede prea bine că antagonizarea societății a servit regimul ultimei decade, dar costurile se plătesc mult timp.
Nu se obțin rezultate durabile în afara sistemului instituțional. Acesta trebuie preluat și apoi modificat prin legislație chibzuită. Se pot critica legile date de un Parlament, dar este contraproductivă disprețuirea instituției. Se pot dezaproba partide și lideri, dar nu există democrație fără partide și partide fără lideri. Cineva poate prefera pretinși „tehnocrați” unor politicieni compromiși cel puțin de sărăcia de soluții; dar, până la urmă. se impune adevărul că orice societate se conduce politic, în accepțiunea necoruptă a termenului. Desigur, este un semn alarmant acela că partidele existente nu au luat în seamă la timp opiniile cetățenilor și că nici acum, la ora protestelor, nu intră în dezbatere cu propuneri care să țină seama de acestea. Celui care trăiește din politică ar trebui să-i fie limpede și la noi că numai în măsura în care are soluții la problemele comunității se legitimează. Ani prea mulți de degradare a dezbaterii din societate și din partidele însele își spun din greu cuvântul.
Nu se ajunge departe fără a se ieși din confuzia existentă a valorilor și a lăsa să vină în față oameni pricepuți, capabili să gândescă soluții la scara comunității respective. În societățile modernizate, nu vârsta, nu afinitățile oamenilor contează în exercitarea de funcții publice, ci competența și anvergura lor.
Știm din istorie ce a urmat în agricultură când s-a aplicat persecutarea celor care dobândiseră a anumită stare: o deteriorare de care satele se resimt și astăzi. Ne amintim ceea ce s-a petrecut cu industria când s-a mers pe segregare politică: a fost smulsă din mâna unor profesioniști și parțial anihilată. Se vede bine că la noi unii nu pot ajunge în funcțiile pe care le doresc, neavând meritele cuvenite, dar cer insistent să fie interziși alții, iar când reușește segregarea, urmarea îi costă pe toți: o invazie a diletantismului și cupidității, ce compromit în plus.
Schimbarea instituțiilor este cel puțin la fel de complicată ca și schimbarea unei economii și ar trebui făcută cu cei care au anvergura să o proiecteze și să o implementeze. Și în acest domeniu, lucrul bine făcut iese atunci când este mai întâi bine gândit și apoi executat cu pricepere.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.