Protestele împotriva lui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc continuă în pofida gerului

Fără să le pese de gerul cumplit şi de ninsoarea de afară, aproximativ 50 de sibieni au ieşit în stradă, joi seară, pentru a cere demisia lui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc.

„Fie gerul cât de greu, eu demisia îţi cer” a fost cel mai scandat slogan la Sibiu de manifestanţii care au cerut demisia atât a preşedintelui Traian Băsescu, cât şi a Guvernului Boc.

Mai multe persoane au protestat și la Târgovişte, pe platoul din faţa Prefecturii Dâmboviţa, scandând lozinci împotriva guvernanţilor şi a lui Traian Băsescu.

Este a 20-a zi consecutivă de proteste la Târgovişte, iar ninsoarea şi frigul au făcut ca manifestarea să dureze mai puţin de o oră.

50 de protestatari s-au adunat la ora 17.00 și în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud şi au scandat mai multe lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale: „Jos, Băsescu!”, „Jos Guvernul!”, „Demisia!”, „Anticipate!”, „Jos, Oltean, jos, eşti un ticălos!”, „Nelu Botiş şi Olteanu au făcut de râs Ardealul!”, relatează Mediafax.

Totodată, manifestanţii au scandat o poezie prin care au anunţat autorităţile cât au de gând să manifesteze împotriva lor: „Băse, nu uita acest scor/E 0-7 pentru popor/Şi nu plecăm de aici/Până nu e 0-55”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.