Protestul grefierilor continuă

Grefierii anunţă că greva japoneză începută săptămâna trecută

Protestul grefierilor continuă

Grefierii anunţă că greva japoneză începută săptămâna trecută

 Grefierii anunţă că greva japoneză începută săptămâna trecută, față de modul de calcul al drepturilor de natură salarială început în data de 1 februarie, continuă, aceştia solicitând discuţii cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi Justiţiei.

Grefierii susţin că au contactat reprezentanţii ministerelor şi ai instituţiilor abilitate în legătură cu revendicările pe care au faţă de salarii.

„Câtă vreme la nivel naţional nu se finalizase procesul de uniformizare a salariilor, mai mult, existau diferenţe între grilele de salarizare aplicate la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, stabilirea salariului de bază în noua lege de salarizare, pentru categoria profesională pe care o reprezentăm, s-a făcut fără a se ţine cont de prevederile legale, ba, mai mult, am sesizat faptul că va genera probleme de aplicabilitate la momentul reîncadrării acestei categorii de personal, după intrarea în vigoare a legii, existând chiar posibilitatea ca salariile de încadrare din lege să fie mai mici decât cele avute deja în plată”, precizează sindicatul grefierilor.

Protestul grefierilor a început joi.

„Principalul motiv de nemulțumire îl constituie faptul că, în urma transferului contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă și în funcție vor suferi o scădere a salariului net cu sume cuprinse între 36 și 500 lei, cu toate că, Ministrul muncii și justiției sociale a asigurat că în sistemul bugetar nu va avea loc o scădere a salariilor, ci o creștere graduală. (…) Considerăm astfel că suntem discriminați față de celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar, fiind singura categorie profesională bugetară căreia nu i-au fost majorate salariile (ultima creștere salarială având loc în data de 1 decembrie 2015, când s-a aplicat pentru întreg sistemul bugetar o creștere salarială de 10%). Dacă situația nu se va rezolva în zilele ce urmează, arătăm faptul că suntem dispuși să apelăm la mișcări de protest, inclusiv prin întreruperea temporară a activității”, precizau atunci reprezentanţii sindicatului grefierilor.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Da, ma, e o crestere negativa, e o crestere de minus 36 și 500 lei! La PSD/ALDE se poate. Bine ma, da si voi, va uitati in gurita lui leo tramvai, si in general, in gura PSD/ALDE? Astia mint cum respira, sa va amintiti de asta la urmatoarele alegeri!

    1. Mai frumoaselor cu caietul grefierului sub brat, cand va taiat base 25% ati protestat? Acum ca va niveleaza socilaistii pe care i-ati votat cu doua maini vi s-au umflat ochii rujati ca cepele?

  2. Grefierii cu caietele lor sa ne arate fluturasele cu venituri lunare brute si apoi sa protesteze. Huuo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.