PSD: Constituţia lui Băsescu, inspirată de Viktor Orban. România riscă sancţiuni de la UE

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a declarat, vineri, că propunerile lui Traian Băsescu de modificare a Constituţiei sunt asemănătoare cu noua Constituţie a Ungariei, care a produs „îngrijorare” în Parlamentul European, transmite Mediafax.ro. Europarlamentarul social-democrat a afirmat că este convins că Parlamentul European va adopta în iulie o rezoluţie prin care va solicita Ungariei amendarea noii […]

De cotidianul.ro - Autor

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a declarat, vineri, că propunerile lui Traian Băsescu de modificare a Constituţiei sunt asemănătoare cu noua Constituţie a Ungariei, care a produs „îngrijorare” în Parlamentul European, transmite Mediafax.ro. Europarlamentarul social-democrat a afirmat că este convins că Parlamentul European va adopta în iulie o rezoluţie prin care va solicita Ungariei amendarea noii […]

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a declarat, vineri, că propunerile lui Traian Băsescu de modificare a Constituţiei sunt asemănătoare cu noua Constituţie a Ungariei, care a produs „îngrijorare” în Parlamentul European, transmite Mediafax.ro.

Europarlamentarul social-democrat a afirmat că este convins că Parlamentul European va adopta în iulie o rezoluţie prin care va solicita Ungariei amendarea noii Constituţii.

El a invocat un raport al Comisiei de la Veneţia asupra Constituţiei statului vecin, în care se atrage atenţia că textul încalcă principiul suveranităţii, principiul transteritorialităţii şi poate crea chiar „tensiuni” interetnice cu statele vecine. Boştinaru a susţinut că observaţiile critice ale Comisiei de la Veneţia se referă la maniera „nedemocratică” de adoptare a Constituţiei de la Budapesta, în lipsa unei dezbateri comune cu opoziţia şi cu societatea civilă, la reducerea competenţelor Curţii Constituţionale maghiare şi la „deposedarea” Parlamentului Ungariei de atributul suveran al aprobării bugetului naţional.

Europarlamentarul PSD a afirmat că, în linii mari, propunerile de modificare a Constituţiei României sunt similare cu noile prevederi ale Constituţiei Ungariei.

El s-a referit la eventualitatea înfiinţării unui Consiliu Fiscal, la reducerea competenţelor Curţii Constituţionale, precum şi la modul „nedemocratic” al preşedintelui Băsescu de a propune amendarea Constituţiei.

„Traian Băsescu propune, în spirit autoritar, o nouă Constituţie, pentru a-şi eterniza puterea, prin crearea unor instituţii paraconstituţionale. (…) Băsescu este inspirat de acelaşi apetit dictatorial ca Viktor Orban”, a spus Boştinaru.

El a arătat că, dacă Ungaria nu va amenda Constituţia în spiritul observaţiilor Comisiei de la Veneţia, despre care a apreciat că vor fi însuşite de Parlamentul European, ţara vecină riscă, teoretic, sancţiuni care pot merge de la sancţionare până suspendarea sau excluderea din UE.

Boştinaru a mai spus că autorităţile de la Bucureşti ar trebui să analizeze raportul Comisiei de la Veneţia asupra Constituţiei Ungariei şi să nu impună modificarea Constituţiei României cu prevederi similare celor care au făcut obiectul criticilor Comisiei.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.