Membrii Biroului Permanent Naţional al PSD au votat luni o decizie prin care îi solicită lui Mircea Geoană, în mod oficial, să renunţe benevol la preşedinţia Senatului.
Biroul Permanent Naţional al PSD a luat această decizie cu doar un vot împotrivă.
Senatorii social-democraţi îi propun lui Geoană, în locul preşedinţiei Senatului, conducerea Comisiei de politică externă.
Titus Corlăţean, actualul preşedinte al acestei comisii, este propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului.
Mircea Geoană nu a fost prezent la şedinţa Biroului Permanent al PSD.
Update PSD a solicitat oficial, luni, în plenul Senatului, care este condus de Mircea Geoană, înlocuirea acestuia din funcţie. Liderul PSD, Ilie Sârbu, a făcut la tribună solicitarea de introducere a acestui punct pe ordinea de zi a plenului de luni.
Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat pentru Mediafax că nominalizările în funcţii se fac printr-un vot formal, potrivit algoritmului politic.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că BPN şi grupul senatorilor partidului au decis ca Titus Corlăţean să fie propus pentru funcţia de preşedinte al Senatului, iar Mircea Geoană să preia şefia Comisiei de politică externă a acestui for legislativ.