Puiu Popoviciu, pus în libertate pe cauțiune

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost reţinut la Londra, apoi eliberat pe cauțiune. Omul de afaceri s-a predat la secţia de poliţie, unde a mers alături de avocatul său.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că autorităţile din România au obţinut informaţii referitoare la locul în care se afla Gabriel Popoviciu, fiind informaţi poliţiştii din Londra. La rândul lor, aceştia ar fi reuşit să ia legătura cu avocatul omului de afaceri, iar ulterior Popoviciu a mers la secţia de poliţie, alături de apărătorul său.

Update: Popoviciu a fost eliberat pe cauţiune, după ce a fost reţinut luni de poliţia londoneză, anunţă Pro TV, care citează surse oficiale.

Conform surselor citate, Popoviciu a plătit suma de 200.000 de lire sterline, fiind obligat să poarte o brăţară electronică de supraveghere.

De asemenea, el este obligat să se prezinte 3 zile pe săptămână la secţia de poliţie din Londra.

Poliția a informat cu privire la reținerea afaceristului român că „inculpatul Popoviciu Gabriel a fost reţinut în cursul acestei zile, de către London Metropolitan Police”. „Schimbul de date şi informaţii a avut loc prin CCPI – Biroul Sirene”, preciza IGPR.

Poliţia Română a informat Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, instituţii abilitate să se ocupe de extrădarea celui în cauză.

Puiu Popoviciu, condamnat definitiv, în 2 august, la şapte ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa” pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, a fost dat în urmărire internaţională, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea poliţiştilor cu privire la eliberarea unui mandat european de arestare pe numele său.

Poliţia Capitalei a primit, în seara condamnării omului de afaceri, mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, iar la adresa acestuia din Bucureşti s-a prezentat o echipă de la Biroul Urmăriri al Poliţiei, pentru a-l ridica şi a-l duce la penitenciar. Întrucât nu a fost găsit la locuinţa din centrul Capitalei, omul de afaceri a fost dat iniţial în urmărire naţională.

Avocatul său, Louis Freeh, fost şef al FBI, s-a declarat „profund dezamăgit” de decizia ICCJ în cazul clientului său, apreciind că sentinţa nu este susţinută nici de fapte şi nici de legislaţie.

„Sunt profund dezamăgit de recenta decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România în ceea ce priveşte condamnarea omului de afaceri Gabriel Popoviciu la şapte ani de detenţie. Sentinţa şi condamnarea nu sunt susţinute nici de fapte, nici de lege”, afirmă Freeh într-un comunicat.

El aminteşte că în iulie 2016 a făcut o analiză a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti în cazul lui Popoviciu, analiză făcută cu sprijinul unei echipe de foşti judecători federali şi foşti agenţi speciali FBI cu experienţă, unul dintre ei vorbind fluent limba română.

„Echipa noastră a analizat dovezile prezentate împotriva domnului Popoviciu la proces, inclusiv interceptările conversaţiilor sale. Această analiză a constatat numeroase deficienţe de ordin legal şi factual în cazul domnului Popoviciu”, susţine avocatul.

El argumentează că inclusiv principalul martor al acuzării a recunoscut în instanţă că nu a primit mită din partea lui Popoviciu, presupusa mită incluzând două sticle de băutură şi materiale promoţionale, cum ar fi un stilou, agendă şi calendare.

„Fostul ministru al Educaţiei, ca şi alţi martori, au declarat că terenul de la Băneasa nu a fost niciodată proprietate publică, motiv pentru care nu se susţine acuzaţia de abuz în serviciu”, mai susţine avocatul, precizând că „multe alte deficienţe de ordin factual şi legal, incompatibile principiile fundamentale ale statului de drept”, au fost menţionate în raportul său.

Louis Freeh îşi exprimă speranţa că instanţa şi autorităţile vor reanaliza acest caz şi vor decide că „justiţia şi statul de drept impun un alt rezultat”.

Citește și Toader, detalii privind aducerea în țară a lui Popoviciu

Citește și Pledoaria unui fost şef FBI pentru Puiu Popoviciu

Citește și Afaceristul caută să execute pedeapsa în Anglia

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.