Putin confirmă. Navalnîi urma să fie eliberat chiar înainte de moartea sa

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat

De L.V.
Putin confirmă. Navalnîi urma să fie eliberat chiar înainte de moartea sa

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat pentru prima dată, duminică, că politicianul de opoziţie Aleksei Navalnîi urma să fie eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri, chiar înainte de moartea sa, relatează dpa.

Putin a declarat la o conferinţă de presă la Moscova după victoria sa în alegerile prezidenţiale, însoţite de acuzaţii de manipulare, că deja îşi dăduse acordul ca Navalnîi să fie eliberat în schimbul unor cetăţeni ruşi închişi în state din Occident.

„În ceea ce îl priveşte pe domnul Navalnîi, el nu mai este în viaţă. Este un eveniment trist”, a afirmat Putin. „Din păcate, s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a continuat Putin în legătură cu moartea opozantului rus. „Dar se întâmplă, nu ai ce să faci în această privinţă, asta este viaţa”, a mai spus el.

Potrivit autorităţilor ruse, Navalnîi, 47 de ani, a murit într-o colonie penală din regiunea arctică pe 16 februarie.

Circumstanţele morţii sale nu au fost clarificate. În 2020, el a supravieţuit unei tentative de otrăvire.

Văduva sa, Iulia Navalnaia, susţine că soţul ei a fost ucis în penitenciar.

Leonid Volkov, fostul colaborator apropiat al lui Aleksei Navalnîi, a numit „cinică” declaraţia lui Putin făcută la o lună după moartea opozantului.

Putin, care a rostit duminică pentru prima dată numele lui Navalnîi de la moartea sa, şi-a ucis de fapt adversarul, a mai spus Volkov, descriindu-l pe Putin drept „o insectă care se hrăneşte cu sânge”.

Distribuie articolul pe:

34 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.