Putin ordonă retragerea! Din GRECO

Preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat luni Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, un proiect de lege privind…

De (P.S.)
Putin ordonă retragerea! Din GRECO

Preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat luni Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, un proiect de lege privind…

Preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat luni Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, un proiect de lege privind ieşirea ţării din Convenţia penală privind corupţia a Consiliului Europei şi retragerea din Grupul Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO), transmite EFE, preluată de Agerpres.

Respectivul document, care vizează ieşirea Rusiei din convenţia semnată în ianuarie 1999, a fost inclus între proiectele camerei inferioare a legislativului rus.

În anexele proiectului de lege, Putin şi-a argumentat propunerea invocând decizia Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei (CoE) de a retrage Rusiei calitatea de membru al GRECO, care monitorizează îndeplinirea acordului.

”Conform acestei decizii, Rusia pierde calitatea de stat membru al GRECO, cu excepţia cazurilor în care GRECO monitorizează îndeplinirea angajamentelor făcute de ţara noastră, însă Rusia pierde dreptul de a participa la dezbaterea sau aprobarea rapoartelor, precum şi dreptul de vot”, a arătat Putin.

Proiectul de lege menţionează că este vorba despre o situaţie inadmisibilă pentru Rusia, motiv pentru care se propune ieşirea ţării din Convenţia penală privind corupţia şi retragerea din GRECO.

Moscova a anunţat că se retrage din Consiliul Europei în martie 2022, după 26 de ani de participare, ca urmare a invaziei ruse din Ucraina şi după ce Comitetul de Miniştri al CoE a declanşat articolul 8 din statutul său pentru a exclude Rusia, aminteşte EFE.

Potrivit Indicelui de percepţie a corupţiei publicat de organizaţia neguvernamentală Transparency International, Rusia ocupă locul 136 din 180, cu 29 de puncte pe o scară de la 0 (total corupt) la 100 (total necorupt).

Distribuie articolul pe:

26 comentarii

  1. Parlamentul Federatie Ruse deja a cerut executivului sa studieze toate actele de asociere cu UE, CE, etc. si sa treaca la denuntarea lor, asa ca foaaaarte multe acorduri cu UE/CE sunt deja pe faras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate