Rusia a făcut tot posibilul, înaintea declanșării Primului Război Mondial, pentru a convinge Europa să rezolve conflictul pe cale pașnică și fără vărsare de sânge, a declarat vineri președintele rus Vladimir Putin, citat de RIA Novosti, preluată de Agerpres.
„Timp de secole, Rusia s-a pronunțat pentru relații solide și de încredere între state. Așa s-a întâmplat și înaintea Primul Război Mondial, când Rusia a făcut tot posibilul pentru a convinge Europa să rezolve prin mijloace pașnice conflictul dintre Serbia și Austro-Ungaria. Dar vocea sa nu a fost auzită. Ea fost constrânsă să răspundă la provocare pentru a apăra poporul slav frate”, a spus Putin, cu ocazia inaugurării la Moscova a unui monument dedicat eroilor ruși ai primei conflagrații mondiale, la 100 de ani de la izbucnirea acestei confruntări militare.
În același context, Putin a apreciat că, în prezent, Rusia este aproape de a restabili adevărul istoric despre Primul Război Mondial, care, după cum notează RIA Novosti, a fost considerat imperialist și ofensiv de către regimul comunist, fiind foarte puțin studiat în epoca sovietică.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.