Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a confundat drapelul statului Belarus cu cel al autoproclamatei republicii transnistrene. Cazul s-a produs în cadrul unui tradiţional forum pentru tineret, desfăşurat în Tver, Federaţia Rusă, transmite 24h.md. Astfel, în momentul în care câţiva delegaţi din Transnistria au dorit să-i pună o întrebare lui Putin, acesta a reacţionat: „Ce fel de drapel aveţi, cu seceră şi ciocan? Sunteţi din Belarus?”, a întrebat Putin. „TransnSitria! Transnistria!”, au replicat tinerii.
Reamintim că, anul trecut, în cadrul aceluiaşi forum, Vladimir Putin a declarat că „Populaţia din Transnistria singură trebuie să-şi stabilească destinul, iar Rusia îi va respecta alegerea”.
„Numai oamenii din Transnistria, persoanele care locuiesc acolo pot să-şi hotărască soarta. Iar comunitatea internatională, inclusiv Rusia, va respecta decizia lor”, a conchis preşedintele rus.
Forumul pentru tineret “Seliger” are loc anual, începând cu anul 2005, în timpul verii, în apropierea lacului cu acelaşi nume din regiunea Tver.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.