RAAPPS sare după cum cântă Clotilde

A fost de ajuns o singură postare pe FB a primarului Sectorului 1 pentru ca întregul aparat al RAPPS să se pună în mișcare. Și, ce nu au făcut în patru luni, să facă în câteva zile.
În postare, Armand, pe un ton ridicat, a acuzat Regia Autonomă a Patrimoniului și Protocolului de Stat de delăsare, deplângând starea de degradare a Hotelului Triumf, monument istoric situat pe Bulevardul Kiseleff, din București.
În postare, Clotilde Armand a cerut demiterea șefilor RAAPPS și a promis că va avea discuții la Ministerul Culturii pentru a vedea cum Primăria pe care o conduce se poate implica pentru a remedia problemele. RAAPPS a resimțit în plex amenințarea unei „decapitări” în masă a șefilor și a pierderii, prin transfer la Cultură sau PS1 a hotelului, dar prima lor reacție la amenințarea fățișă a fost să se scuze și să spună că au făcut câte ceva. RAAPPS s-a repliat însă și, pe repede înainte, a și organizat o licitație pentru repararea acoperișului distrus de un incendiu, anul trecut.
Mai întâi, iată postarea lui Armand, cu precizarea că a fost însoțită și de fotografii explicite cu acoperișul găurit al Hotel Triumf.
„Așa arată Hotelul Triumf din inima Bucureștiului, pe Șoseaua Kiseleff. Clădirea este monument istoric și în luna septembrie a anului trecut a avut un incendiu la acoperiș. De atunci și până acum este lăsat să se degradeze. Între timp, au trecut destule ploi și zăpezi. Clădirea aparține de RAAPPS iar conducerea nici macar nu a avut interesul să acopere cu o folie zona incendiată din acoperiș. Pentru asemenea incompetență și distrugere cu premeditare a unui monument istoric sunt de părere că toată conducerea RAAPPS trebuie zburată urgent din funcție și să răspundă în fața legii. Voi discuta cu reprezentanții din Ministerul Culturii pentru a stabili cum poate Primăria Sectorului 1 să contribuie urgent la remedierea situației”
Iată și precizarea imediată a RAAPPS: ”imediat după stingerea incendiului și după evaluarea pagubelor (12 sept 2020) în vederea limitării extinderii unor posibile daune cauzate de infiltrațiile de apă provocate de intemperii, R.A.-A.P.P.S. a luat măsuri de conservare, montând în interiorul podulului o membrană impermeabilă care să preia funcția acoperișului distrus in incendiu’.
Dându-și probabil seama de gafa făcută cu membrana pusă pe acoperiș, ca singur demers făcut, din septembrie și până în prezent, pentru remedierea situației, RAAPPS s-a mobilizat și a lansat în SICAP licitația pentru repararea acoperișului Triumf. Construcții, montaj și organizare de șantier, pentru 2,9 milioane de lei, iar lucrările ar trebui să dureze 5 luni, criteriul de acordare a contractului fiind prețul cel mai mic. Potrivit Fișei de Date a licitației, persoanele direct responsabile de acest contract sunt directorii Sucursalei Triumf, a RAAPPS, în frunte cu șeful Romeo Armeanca și directorul Economic, Romulus Pancu.
RAAPPS se ocupă cu gestionarea fondului imobiliar al statului, are și activități în turism, și are în grijă vilele de protocol, inclusiv cea a președintelui Klaus Iohannis.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Mihai Soare 1073 Articole
Author

3 Comentarii

  1. A intrat madam Armand in ei, ca nu se mai putea! De acum incolo spagile vor fi varsate cu regularitate in buzunarele care trebuie, sa fie ordine in stat! Nu ca pana acum, haotic…

  2. case vreeeem, case looooom!
    tu dibol Joian, ai legatura. no, hai fuguta de la sighiu ca ti-o facut madam hotzilda intrare in afacere.

  3. Zona respectiva este cea mai scumpa din tot Bucurestiul si probabil se apropie de pretul altor zone exclusiviste din orase mari ale Europei. Baietii destepti au tot interesul ca acel hotel (o frumusete la vremea sa) sa fie demolat si un imbogatit de ‘revolutie’ sa puna mana pe tern la pret de chilipir. Chiar daca nu stim intentiile frantuzitei si pentru cine joaca de fapt, demersul sau de acum este laudabil.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.