Radu Mazăre, audiat într-un dosar de prostituție

Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre este audiat la DIICOT, miercuri, în calitate de martor, în dosarul în care antrenorul lotului naţional feminin

De B C
Radu Mazăre, audiat într-un dosar de prostituție

Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre este audiat la DIICOT, miercuri, în calitate de martor, în dosarul în care antrenorul lotului naţional feminin

Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre este audiat la DIICOT, miercuri, în calitate de martor, în dosarul în care antrenorul lotului naţional feminin de bob şi sanie al României, Paul Neagu, este acuzat că a obligat trei sportive să se prostitueze.

La intrarea în sediul DIICOT, Radu Mazăre a spus că îl cunoaşte pe Paul Neagu şi l-a văzut, la un moment dat, pe antrenor cu două dintre sportive.

„Da, îl cunosc. L-am văzut cu două dintre sportive, de două ori cred. Eram şi cu actuala mea soţie, la perioada respectivă iubita oficială. Ştiu că era antrenorul echipei de bob. La un moment dat, de la primărie, l-am ajutat, că avea inscripţionat pe bob Mamaia. Asta e tot ce ştiu”, a declarat Radu Mazăre.

Întrebat dacă a beneficiat vreodată de clienţi din partea lui Paul Neagu sau de o întâlnire cu vreuna dintre sportive, Radu Mazăre, a negat: „Nu erau genul meu”.

DIICOT susţine că antrenorul lotului naţional feminin de bob şi sanie, Paul Neagu, a recrutat trei sportive „prin abuz de autoritate şi inducere în eroare cu privire la obţinerea unor perfomanţe sportive interne şi internaţionale” şi le-a constrâns să se prostitueze în ţară şi străinătate (Germania, Monaco şi Letonia).

Potrivit unor surse judiciare, Paul Neagu a fost ajutat de Nassar Ghaleb, cetăţean român de naţionalitate libaneză, acesta fiind patronul unui restaurant din Constanţa.

Cei doi sunt urmăriţi penal pentru trafic de persoane în formă continuată, complicitate la trafic de persoane în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor.

Procurorii susţin că, în perioada 2013 – 2019, Paul Neagu a recrutat trei fete, prin abuz de autoritate şi inducere în eroare, cu privire la obţinerea unor perfomanţe sportive interne şi internaţionale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Ulterior, Paul Neagu le-a adăpostit pe victime în incinta sediului social aparţinând unui centru sportiv situat în municipiul Constanţa şi le-a transportat în ţară şi în străinătate, respectiv în mai multe locaţii din municipiul Constanţa, precum şi pe teritoriul Germaniei, Principatului Monaco şi Letoniei.

„Astfel, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, de ataşamentul emoţional şi ulterior de starea de sănătate psihică precară, suspectul le-a constrâns fizic şi moral să întreţină acte sexuale cu persoane de sex masculin, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări oferite lotului naţional feminin de sporturi de iarnă. De asemenea, la data de 04.05.2023, în scopul determinării uneia dintre persoanele vătămate să îşi retragă ori să îşi schimbe declaraţiile pe care le-a dat în prezenta cauză, suspectul a abordat victima prin intermediul unei aplicaţii mobile şi i-a transmis un document care conţinea un text redactat, pe care urma să îl autentifice în faţa unui notar public, pentru a contrazice cele declarate de către victimă. Ulterior, la data de 08.05.2023, suspectul a însoţit-o pe victimă la un birou notarial de pe raza municipiului Constanţa, în vederea autentificării înscrisului sus-menţionat, document care, ulterior, a şi fost depus la dosarul cauzei de către persoana vătămată, prin intermediul serviciilor poştale”, transmite DIICOT într-un comunicat de presă.

Procurorii mai spun că Paul Neagu a avut ca scop consolidarea relaţiilor de prietenie cu persoane influente, cu resurse financiare considerabile, acesta iniţiind contacte cu oameni de afaceri şi persoane publice cu influenţă, cunoscute în România şi în municipiul Constanţa.

Astfel, Paul Neagu a identificat, într-o manieră calificată, vulnerabilitatea fiecărei sportive, adaptându-şi metodele de manipulare la nevoile fiecăreia, pentru a le exploata sexual cu scopul de a-şi satisface dorinţele sexuale sau ale oamenilor de afaceri din anturajul său şi pentru a câştiga o formă de respect sau de apreciere din partea acestora.

În fapt, sumele de bani provenite din decontările frauduloase reprezentau o recompensă pentru serviciile sexuale oferite acestuia şi persoanelor din anturajul său şi o modalitate de a le menţine în starea de dependenţă emoţională, în scopul exploatării sexuale.

Totodată, în cauză se efectuează cercetări şi faţă de Nassar Ghaleb, cetăţean român de naţionalitate libaneză, care, în perioada 2013-2019, i-a acordat ajutor lui Paul Neagu, prin punerea la dispoziţie, cu titlu gratuit, a unor spaţii de cazare, pe care le deţinea, sportivelor lotului naţional, impunând ulterior cheltuieli fictive de cazare şi masă, a efectuat plăţi reprezentând sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora au fost obligate victimele.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. @ Contele 14:47
    Excelentza, probabil ca admiratzia pentru zeul dvs, Coldea „Varzaru”, va impiedicat sa fiti obiectiv.

  2. @bravos, Natiune !

    L-am vazut pe zeul tau, mazare, in mamaia acum vreo 18 ani. Nu am fost impresionat deloc. Pacat ca nu au pierdut cheia de la celula lui 😉

  3. Cum arata Mamaia pe vremea lui Mazare si cum arata Mamaia (si Marea Neagra) acum, sub conducerea „amiralului Nelson” si a echipajului sau de la apele bazinale, mai „justitziarilor” ?

  4. Ce-am ținut minte cu Radu Mazăre este că, citat, Tatăl lui lucra la Ministerul Agriculturii, și răspundea de flota de pescuit oceanic de la Tulcea. gata
    Dar desigur, orice om de rînd ajunge primarul Constanței sau al oricărui oraș mare.

  5. Cine urmarea la posturile TV sau personal era in Mamaia in acele perioade de glorie al domnului Mazare care defila cu o gramada de fetite aproape goale ,isi putea da seama de ce se intimpla acolo.Prostitutia era la ea acasa in Mamaia ,nu numai in Vama Veche .

  6. In opinia mea, fiind unul care a facut ceva pentru romani, este pasibil de puscarie „la foc continuu”. Ar trebui sa-si ia familia, sa plece si sa ne trimita pe totzi „la origine”, incepand cu „pareristii” de pe acest forum, care se cred in revolutzia franceza.

  7. Abia acum avem câteva informații și putem comenta cat de cat. Radu mazăre, credeți că va recunoaște sau va da in gat porcăriile făcute de traficanți prin Constanța cât era primar? Daca erați o musca într-un tren dinspre Iași spre mare, ați fi descoperit adevăratele rețele de traficanți de fete! Și nu e bășcălie, e crunta realitate despre care am scris chiar în perioada când fetele(curvete) erau ridicate pe mașini la parade în frunte cu acest infractor mazăre. În acea perioadă era la tv și calare pe mașină seci și actuala sotie bețivancă. Sa fim serioși, adevărul doare dar nu poate fi uitat sau șters.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate