Radu Mazăre: Eu și la WC mă duc cu avocat

Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, s-a prezentat joi la DNA. Potrivit unor surse judiciare, el a fost citat în calitate de martor într-un dosar al ANRP.

La ieşirea din DNA, fostul edil a declarat că a explicat modul de funcţionare a comisiei de despăgubiri şi că el nu a discutat despre vreo retrocedare.

”Am explicat cum funcționa comisia de despăgubiri în baza legii 18, alta decât legea 10: secretarul consiliului local, care era angajatul guvernului, era secretarul comisiei. Ei întruneau comisia și doar îmi aduceau documentele la Senat. Nu am discutat despre nicio retrocedare, niciun document, niciun dosar”, a susținut Mazăre.

”Îmi spunea comisarul că nu e nevoie să vin cu avocat. I-am zis ”lasă, lasă” că știu eu. Eu și la WC mă duc cu avocat”, a mai spus Mazăre.

El a mai precizat că acum trăiește din provizioane trecute, dar că va trebui să muncească, însă nu știe concret ce anume.

Mazăre a mai spus că-l bate gândul să-și facă școală de schi iarna și de kite vara.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.